RADU MOLDOVAN:''Dacă motivaţia ruperii coaliţiei e programul «Saligny», atunci ţin cu PNL''

G.U.
Politică / 13 septembrie

Sursă foto: Ziar de Bistriţa

Sursă foto: Ziar de Bistriţa

Vicepreşedintele PSD Radu Moldovan, care conduce filiala Bistriţa-Năsăud a partidului şi este şi preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat astăzi, cu ocazia recepţiei unor lucrări de modernizare a DJ 172H, că dacă motivul ieşirii de la guvernare a USR PLUS este programul de investiţii "Anghel Saligny", atunci el este de partea PNL, informează Agerpres.

Mai mult, liderul social-democrat l-a criticat pe preşedintele PNL, Ludovic Orban, în legătură cu poziţia faţă de USL, acuzându-l de ipocrizie.

"Dacă motivaţia ruperii alianţei este programul 'Anghel Saligny', atunci ţin cu PNL. Dacă e altă motivaţie, atunci nu mă bag, pentru că nu ţine de mine. Eu, dacă tot aţi pomenit USL-ul pe care îl înjură cu foarte multă ardoare domnul Orban în ultima perioadă, dar uită de băutele cu Dragnea pe care le făceau amândoi şi îşi schimbau gecile, cred că a fost o construcţie politică interesantă, care, din păcate, a eşuat. Dacă cei doi lideri, Victor Ponta şi Crin Antonescu, ştiau să îşi stăpânească orgoliile şi să se lase mai puţin influenţaţi, atunci lucrurile ar fi arătat altfel, era o majoritate care putea să reaşeze statul român atât din punct de vedere al descentralizării, regionalizării şi modernizării lui. (...) Mă deranjează ipocrizia unor lideri gen Ludovic Orban, care lingea, scârţâia, zgâria uşile să prindă un post de parlamentar pe listele USL şi astăzi dintr-o dată i s-a făcut greaţă despre acest subiect", a declarat Moldovan.

Radu Moldovan a adăugat că în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud se lucrează "deja de două săptămâni" la documentaţiile necesare pentru accesarea programului "Anghel Saligny" şi consideră că decizia Guvernului Cîţu, de a continua investiţiile de acest tip, este "una foarte bună", notează sursa citată.

"Colegii mei lucrează, deja de două săptămâni, la toate documentaţiile necesare pentru 'Anghel Saligny' (...) Nu au apărut încă normele de aplicare a ordonanţei, dar aşteptăm cu mare interes şi eu cred că decizia Guvernului, de a continua proiectele de investiţii pentru comunităţile locale, este una foarte bună. Chiar dacă e o întreagă dezbatere pe acest subiect, chiar dacă eu reprezint un partid de opoziţie, susţin cu toată tăria că proiectele de finanţare cu fonduri guvernamentale, care să vină complementar pentru a dezvolta comunităţile, acolo unde nu sunt fonduri europene îndestulătoare pentru infrastructură de apă, canal, drum, reţea de gaz, infrastructură şcolară, dispensar, infrastructură culturală, sunt foarte binevenite şi eu cred că decizia Guvernului este una foarte bună", a spus liderul PSD Bistriţa-Năsăud.

Vicepreşedintele PSD a mai adăugat că speră ca programul "Anghel Saligny" să nu fie "o gogoaşă" şi "să nu rămână doar o poveste de campanie electorală internă politică".

În ceea ce priveşte votarea moţiunii de cenzură, iniţiată de USR PLUS şi AUR, Radu Moldovan a spus că a participat la discuţiile interne din PSD pe acest subiect şi că este de acord ca acest lucru să nu se întâmple înainte de a se pronunţa Curtea Constituţională.

"Am participat la discuţiile din cadrul PSD în care s-a analizat povestea asta, de a vota o moţiune care este contestată la Curtea Constituţională. Cred că oricum Parlamentul are o problemă majoră de credibilitate şi intrarea într-o circotecă de-asta, să ne grăbim să votăm, să vină Curtea să spună că nu au votat bine, că nu era legal ce au votat, nu era un lucru bun pentru nimeni, chiar dacă înţeleg graba celor de la USR, de a-l da jos pe Cîţu ca să se pupe cu Orban. Dar poate îşi rezolvă între ei problemele astea, fără să ne folosească pe noi", a afirmat Radu Moldovan.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pnl un partid capusat de pdl ..gasca lui basescu de infractori care au asezat statul roman pe baze mafiote.

    Romani din toate zarile ,uniti-va!Distrigeti balaurul ! 

    Pnl si Psd au rădăcinile în FSN, sunt uniți în cuget și simțiri, de ce sa nu fraternizeze in hoție, valoarea dominantă?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

16 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9482
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2041
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5494
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8091
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.3689

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro