Radu Oprea: "În BPN al PSD am avut o discuţie referitoare la programul de guvernare"

G.D.
Politică / 20 martie

Radu Oprea: "În BPN al PSD am avut o discuţie referitoare la programul de guvernare"

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat astăzi că în şedinţa conducerii partidului s-a discutat despre ce s-a realizat până astăzi în programul de guvernare, dar şi proiectele care vor fi propuse pentru momentul când va avea loc rotaţia premierilor, informează Agerpres.

"Astăzi a avut loc şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, unde au participat miniştrii PSD. Am avut o discuţie aplicată referitoare la programul de guvernare, ceea ce s-a realizat până astăzi şi ce va urma ca şi proiecte, propuneri ale PSD pentru programul de guvernare de la sfârşitul lui mai, atunci când va avea loc rotaţia premierilor. Vă aduc aminte de un program care deja este pomenit în spaţiul public, vorbesc despre programul care se referă la materialele de construcţii, pentru că avem un progres mare în zona de infrastructură şi în zona de construcţii şi sigur că ne dorim să echilibrăm şi balanţa comercială, astfel încât cât mai multe din materialele de construcţii pe care le folosim în România să fie produse aici. Este celebrul exemplu al bitumului, dar nu numai", a spus Oprea, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al formaţiunii politice.

El a menţionat că un alt proiect despre care s-a discutat în şedinţa BPN al PSD se referă la industria agroalimentară.

"Vedeţi această presiune pe care o resimţim cu toţii referitoare la creşterea preţurilor la produsele agricole. Una dintre măsurile care poate fi luată rapid înseamnă să stimulăm oferta pe piaţă, adică să fie produse cât mai multe din aceste produse agroalimentare în România, produse de calitate, ceea ce va însemna cu siguranţă şi preţ mai mic. Este doar unul dintre programele cu care vrem să venim pentru a lupta cu inflaţia şi cu creşterea preţurilor în acest domeniu", a afirmat Radu Oprea.

Referitor la ordonanţa privind guvernanţa corporativă, acesta a spus că atâta timp cât PSD se află la guvernare niciun metru pătrat din pădurile României nu va fi vândut.

"A trecut de Senat OUG referitoare la guvernanţa corporativă şi a rămas în spaţiul public o chestiune legată de pădurile României. Vreau să vă spun un mesaj foarte clar - faptul că atâta timp cât PSD se află la guvernare niciun metru pătrat din pădurile României nu va fi vândut. Din contră, PSD are un program referitor la împăduriri şi eu cred că în această perioadă suprafaţa împădurită a României trebuie să crească şi trebuie să găsim inclusiv acele formule în care să putem cumpăra păduri care sunt astăzi într-o altă proprietate, nu a statului", a mai afirmat Radu Oprea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

România - Strategia dezvoltării
mk-airport.ro
Electromagnetica
BTPay
danescu.ro
ccib.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

09 Iun. 2023
Euro (EUR)Euro4.9560
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6047
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1085
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7745
Gram de aur (XAU)Gram de aur290.6090

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro