Rafael Nadal: "Nu am fost niciodată sclavul tenisului"

S.B.
Sport / 22 mai

Rafael Nadal: "Nu am fost niciodată sclavul tenisului"

Spaniolul Rafael Nadal pozează pe coperta ediţiei de joi a cotidianului L'Equipe, cu trei zile înainte de începerea primului Roland Garros de la retragerea sa din tenis, sport care nu îi mai lipseşte şi despre care spune că nu i-a fost niciodată sclav, informează Agerpres.

'Am fost fericit jucând tenis, dar şi în alte moduri, în afara terenului. Am muncit mult pe terenuri sau la sală, dar viaţa mea a fost mult mai mult decât tenis. Am ieşit cu prietenii, chiar dacă nu în fiecare vineri sau în fiecare sâmbătă. Nu am fost sclavul tenisului', afirmă fostul tenisman în vârstă de 38 de ani.

'Am avut destul timp să mă bucur de familia mea, de prietenii mei, de petrecere, de mare, de practicarea altor sporturi. Nu simt că am sacrificat nimic. Am făcut ceea ce am simţit, ceea ce mi-am dorit şi sunt norocos să am o viaţă dincolo de tenis'', adaugă el.

Nadal nu regretă că şi-a prelungit cariera cu doi ani, după ce a câştigat ultimul său Roland Garros, în 2022, pentru că a crezut în acel moment că ar putea rămâne în elită, deşi accidentările l-au convins în cele din urmă să se retragă.

'Nu puteam să ştiu atunci', spune fostul jucător, care îşi aminteşte că înainte de a câştiga la Paris, reuşise să se impună la Australian Open şi apoi a fost aproape să câştige la Wimbledon, unde s-a retras în semifinale, din cauza unei accidentări.

În ceea ce priveşte momentul actual, acesta afirmă că noile vedete ale tenisului, Carlos Alcaraz şi Jannik Sinner, sunt deasupra celorlalţi tenismeni, iar referitor la sancţiunea pentru dopaj a italianului, este convins că acesta nu a intenţionat să trişeze. ''Aş băga mâna în foc', asigură Nadal, care îşi declară susţinerea faţă de justiţia sportivă.

Spaniolul, care va fi onorat duminică la Roland Garros, spune că Parisul a fost 'cel mai important turneu'' din cariera sa şi că de fiecare dată când evenimentul se apropia, simţea 'o nervozitate aparte'.

'A fost o adrenalină incomparabilă. Istoria mea cu Roland Garros-ul s-a construit de-a lungul anilor. A atins cifre greu de imaginat', spune el.

Referitor la omagiu, Nadal a precizat: ''Mă nelinişteşte puţin, pentru că nu sunt făcut pentru astfel de lucruri. Nu-mi plac omagiile, nu am nevoie de aşa ceva, nu am un ego mare. Mă simt bine cu un pic de anonimat, cu puţină linişte'.

'Dar înţeleg acest moment cu Roland Garros, pentru că am trăit bine împreună. Sunt foarte recunoscător şi fericit că trăiesc acest moment, că pot să-mi iau rămas bun de la toţi oamenii care m-au susţinut, să fiu recunoscător pentru ceea ce mi-au oferit de-a lungul carierei mele, mai ales în ultimii ani. M-am simţit apreciat şi iubit la Paris, în Franţa în general, este de neuitat', a adăugat campionul iberic.

Rafael Nadal, care a cucerit 14 trofee de Mare Şlem pe zgura pariziană, din totalul de 22 din palmaresul său, crede că va fi 'dificil' pentru oricine să-i repete performanţele de la Roland Garros, dar a menţionat: 'Dacă eu am făcut-o, de ce nu?'

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb