Raiffeisen Bank listează vineri, 16 octombrie, o nouă emisiune de obligaţiuni corporative pe Piaţa Reglementată a Bursei, în valoare totală de 750 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Este cea de-a zecea emisiune de obligaţiuni listată de Raiffeisen Bank la BVB, se precizează în comunicat.
„Principalele caracteristici ale emisiunii de obligaţiuni RBRO33:
Volum: 1.250 de obligaţiuni cu o valoare nominală de 600.000 de lei fiecare
Dobândă: 7,538% fixă până în anul 2032; ulterior, dobânda va fi variabilă, calculată ca ROBOR 3luni + 0,85%
Maturitate: 13 august 2033
Tip: Obligaţiuni corporative, negarantate, senioare, preferentiale, eligibile pentru cerinta minima de fonduri proprii si pasive eligibile, conform legislatiei aplicabile institutiilor de credit
Subscriere: În cadrul plasamentului privat, oferta a fost subscrisă de 12 investitori instituţionali.
Fondurile obţinute vor fi folosite pentru finanţarea activităţii generale a companiei”, se arată în comunicat
Obligatiunile fac parte din programul EMTN (Euro Medium Term Notes) care permite companiei să acceseze pieţe de capital internaţionale pentru finanţare. Obligaţiunile RBRO33 sunt listate concomitent la Bursa de Valori din Luxemburg, se precizează în comunicat.
Emisiunea de obligatiuni Raiffeisen Bank a primit rating Baa1 de la agentia Moody's Ratings. Un rating Baa1 pentru obligatiuni este incadrat in categoria investment grade (recomandat pentru investitii), emitentii cu acest rating fiind considerati stabili, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de către BVB.
„A zecea emisiune de obligaţiuni Raiffeisen Bank la BVB arată că piaţa de capital continuă să fie un canal eficient de finanţare a instituţiilor bancare. Vorbim despre un pionier al obligaţiunilor verzi în sectorul bancar românesc, iar faptul că o instituţie financiară de prim rang revine constant în ultimii 13 ani cu emisiuni de obligaţiuni la BVB dovedeşte că Bursa a devenit o platformă-cheie pentru marile emisiuni corporative. Ca partener de încredere al sistemului bancar, Bursa oferă structura şi lichiditatea necesare pentru finanţări complexe. Ne bucurăm să vedem această nouă emisiune de 750 de milioane de lei a Raiffeisen Bank încheiată cu succes şi disponibilă de astăzi la tranzacţionare la BVB”, a declarat Remus Vulpescu, Director General Bursa de Valori Bucureşti.
„Ne bucură interesul constant pe care investitorii îl manifestă pentru emisiunile de obligaţiuni ale Raiffeisen Bank şi le mulţumim pentru încrederea acordată. Pentru noi, aceasta reprezintă o confirmare a sustenabilităţii modelului nostru de afaceri. Prezenţa activă pe piaţa locală de capital rămâne un element central al abordării noastre de finanţare. Ne concentrăm pe diversificarea surselor de finanţare şi pe optimizarea bazei de fonduri proprii şi datorii eligibile MREL. În acelaşi timp, contribuim la dezvoltarea pieţei locale şi ne consolidăm capacitatea de a susţine în continuare finanţarea economiei româneşti”, a declarat Romulus Mircea, Director Direcţia Trezorerie, Raiffeisen Bank.




























































Opinia Cititorului