Raluca Turcan: "Fostele închisori comuniste vor fi incluse pe lista UNESCO"

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 17 noiembrie 2023

Sursa foto: facebook / Raluca Turcanu

Sursa foto: facebook / Raluca Turcanu

English Version

Fostele închisori comuniste vor fi incluse la începutul anului viitor în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, a declarat, ieri, Raluca Turcan, ministrul Culturii, la un eveniment desfăşurat la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".

Raluca Turcan a spus. "Înscrierea în Patrimoniul Mondial UNESCO a fostelor închisori comuniste reprezintă o obligaţie a noastră ca decidenţi ai statului român de a recunoaşte o rană în istoria recentă a României şi o rană în istoria mondială. Fostele închisori comuniste corespund din perspectiva identităţii şi semnificaţiei obiectivelor incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Chiar din primele zile de mandat am urmărit clasarea închisorii Piteşti, a Memorialului Piteşti în categoria monument istoric, pentru a completa celelalte închisori care erau clasate ca monument istoric. Împreună cu echipa de specialişti de la Institutul Naţional al Patrimoniului pregătim dosarul ca, în ianuarie, aceste foste închisori comuniste să fie incluse în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO".

Ministrul Culturii a amintit că în închisorile din Făgăraş, Piteşti, Râmnicu Sărat şi la Fortul 13 Jilava au fost distruşi prin tortură oameni care au militat pentru libertate, pentru drepturi individuale, pentru democraţie, pentru respect faţă de cei din jur şi egalitate de tratament.

Doamna Turcan a precizat: "Sunt patru închisori unde oameni care au militat pentru libertate, pentru drepturi individuale, pentru democraţie, pentru respect faţă de cei din jur şi egalitate de tratament au fost pur şi simplu - mi-e şi greu să găsesc cuvântul cel mai caracterizant pentru ce s-a întâmplat acolo - au fost distruşi. Dacă n-au fost distruşi fizic, au fost distruşi pe viaţă psihic, din cauza torturii la care au fost supuşi. (...) Şi aş încheia această mărturisire despre un proiect la care ţin, spunându-vă răspunsul pe care mi l-au dat cei cu care vorbim din partea închisorilor când întrebam cum a fost posibil. Şi răspunsul a fost: oameni needucaţi, oameni rudimentari ajunşi în funcţii importante. Şi, cred că pentru tânăra generaţie acesta este un mesaj emblematic pe care ar trebui să-l audă cât mai mult cu putinţă şi, de aceea, ţin ca aceste foste închisori să devină instituţii muzeale şi să povestească celor care nu au trăit acele vremuri ce s-a putut întâmpla într-o ţară europeană nu cu foarte mult timp în urmă".

Ministrul Culturii a arătat că mai pregăteşte două dosare, Brâncuşi şi Limes, pentru înscrierea în Lista Indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb