Recursul Ministerului Finanţelor în procesul cu CSM, amânat pentru 19 august

F.A.
Politică / 30 iulie 2009

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, joi, pentru 19 august, judecarea recursului făcut de MFP împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti de a obliga instituţia la deblocarea contului de salarii al CSM pentru luna iunie, reprezentând suma de 354.042 de lei.

Decizia a fost luată din cauză că la dosarul cauzei nu au ajuns motivele de recurs al MFP, depuse la Curtea de Apel Bucureşti în 28 iulie, potrivit reprezentantului ministerului în instanţă.

În consecinţă, reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice a solicitat acordarea unui nou termen de judecată. Consiliul Superior al Magistraturii s-a opus, motivând că este vorba despre o cauză urgentă şi anume plata salariilor angajaţilor Consiliului.

Magistraţii instanţei supreme au amânat cauza şi au trimis o adresă către CAB, pentru a verifica de ce motivele de recurs nu au fost ataşate la acest dosar.

Cutea de Apel Bucureşti a decis, pe 16 iulie, să oblige Ministerul Finanţelor Publice la plata a 353.042 de lei către Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentând drepturi salariale. Decizia Curţii de Apel Bucureşti trebuia pusă în aplicare de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de o zi, fiind executorie, dar nu definitivă.

Conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti, suma de 353.042 de lei reprezintă drepturi salariale, care sunt blocate prin refuzul de viză al controlorului delegat al MFP.

Ministerul Finanţelor Publice a încălcat dreptul angajaţilor CSM de a-şi primi integral salariile, iar refuzul de emitere a vizei pentru plăţi este nejustificat, îşi motivează Curtea de Apel Bucureşti hotărârea de săptămâna trecută.

Astfel, magistraţii arată că MFP "şi-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la legalitatea ordonanţării de plată". Acest demers arată că refuzul de avizare este nejustificat.

Curtea a reţinut că articolul 1 din OUG 71, care eşalona plăţile sporurilor obţinute în instanţă, se referă numai la creanţe "certe şi lichide stabilite prin hotărâri judecătoreşti executorii, nu şi la drepturile băneşti care nu sunt lichide". În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti constată că refuzul de viză a plăţii este ilegal, deoarece are în vedere un act normativ inaplicabil în această situaţie.

Magistraţii precizează că CSM, în calitate de ordonator principal de credite, şi-a asumat răspunderea pentru deschiderea creditelor bugetare aferente lunii iulie, însă operaţiunea a fost refuzată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb