Reff & Asociaţii | Deloitte Legal a asistat ROCA Investments în vânzarea Frigotehnica

G.B
Companii / 06 decembrie 2021

Reff & Asociaţii | Deloitte Legal a asistat ROCA Investments în vânzarea Frigotehnica

Reff & Asociaţii | Deloitte Legal a asistat ROCA Investments şi compania Emerging Europe Refrigeration & Services (EERS) în vânzarea Frigotehnica, lider naţional în producţia de soluţii de refrigerare, către VINCI Energies, parte a grupului VINCI, lider mondial în concesiuni, construcţii şi energie. Tranzacţia a fost semnată în luna iulie şi finalizată pe 26 noiembrie 2021, după ce a primit aprobarea Consiliului Concurenţei, confom unui comunicat remis redacţiei.

"Această tranzacţie a presupus un grad de complexitate extrem de ridicat. Pe de o parte, pentru vânzător, ROCA Investments, acesta a fost primul exit, astfel încât miza era foarte ridicată. Pe de altă parte, cumpărătorul, VINCI Energies, este parte a unui grup care operează în peste 120 de ţări şi are peste 220.000 de angajaţi, motiv pentru care standardele trebuiau să fie cele mai înalte. Nu în ultimul rând, compania Frigotehnica este cel mai mare jucător independent pe piaţa serviciilor de refrigerare din estul Europei, ceea ce a dat anvergură regională. O asemenea tranzacţie avea nevoie de consultanţă la cel mai înalt nivel, iar Reff & Asociaţii | Deloitte Legal ne-au oferit exact asta. Din acest motiv ne onorează să-i considerăm partenerii, şi nu doar avocaţii noştri în acest proces", a spus Ionuţ Bindea, Investment Manager la ROCA Investments.

"Suntem încântaţi că am finalizat cu succes acest proces complex şi solicitant, atât din punctul de vedere al volumului de muncă, cât şi al presiunii timpului. Satisfacţia finalizării tranzacţiei este cu atât mai mare cu cât ea reprezintă pentru ROCA Investments primul său exit, Frigotehnica, lider în industria frigului pe plan naţional şi regional, numărându-se printre investiţiile iniţiale ale ROCA în anul 2018. Dorim să felicităm şi să mulţumim pe această cale întregii echipe Reff & Asociaţii, care ne-a asistat de-a lungul acestui proces dinamic, pentru colaborarea şi implicarea exemplară de care a dat dovadă, şi care a jucat un rol determinant în încheierea tranzacţiei cu succes", a declarat Marina Niţă, Legal Advisor la ROCA Investments.

Potrivit sursei citate, echipa Reff & Asociaţii | Deloitte Legal a asistat acţionarii Frigotehnica, ROCA Investments şi EERS, pe parcursul procesului de due diligence derulat de cumpărător, în pregătirea şi revizuirea întregii documentaţii de vânzare, în procesul de negociere, inclusiv la semnarea contractului de vânzare, precum şi la îndeplinirea condiţiilor suspensive şi finalizarea tranzacţiei.

"Această tranzacţie este complexă din perspectiva faptului că procesul de vânzare a fost competitiv, cu un calendar intens, documentaţia tranzacţiei fiind negociată şi finalizată în doar trei săptămâni. Ne-am bucurat de o colaborare foarte strânsă cu echipa clientului nostru, care s-a implicat în aspectele comerciale, financiare şi juridice ale tranzacţiei, contribuind astfel la succesul proiectului în termenul şi în parametrii stabiliţi", a declarat Georgiana Singurel, Partener la Reff & Asociaţii | Deloitte Legal şi liderul practicii de drept societar şi fuziuni şi achiziţii.

Echipa Reff & Asociaţii | Deloitte Legal implicată în proiect a fost condusă de Georgiana Singurel, Partener, şi a fost alcătuită din Diana Fejer, Senior Managing Associate, Ilinca Iliescu, Senior Associate, Iulian Maier, Senior Associate, Alexandru Ulici, Associate, şi Anca Olar, Associate, care au întocmit şi negociat documentaţia tranzacţiei şi au asistat în faza de implementare, Ovidiu Bălăceanu, Senior Managing Associate, şi Călin Cosma, Associate, care s-au ocupat de aspectele ce ţin de conformitate, autorizaţii şi permise necesare în cadrul procesului de due diligence şi al negocierilor, Andrea Grigoraş, Managing Associate, şi Mihnea Radu, Associate, care au asigurat partea de asistenţă pe aspectele de dreptul concurenţei, se arată în comunicat.

Frigotehnica s-a numărat printre primele companii în care ROCA Investments a investit în anul 2018. Investiţia a marcat începutul unei perioade de restructurare financiară, operaţională şi de eficientizare pe toate palierele de business, în urma căreia compania a devenit lider în industria frigului atât pe plan naţional, cât şi regional. Dacă, în 2018, Frigotehnica avea o cifră de afaceri de euro18 milioane, era supra-îndatorată şi înregistra pierdere, în prezent, compania are afaceri de peste euro32 milioane şi are perspective de creştere spectaculoasă.

ROCA Investments, fondată în 2018 de antreprenori şi manageri experimentaţi în business, se adresează antreprenorilor locali şi brandurilor româneşti, oferind soluţii de capital şi parteneriat activ pentru consolidarea şi dezvoltarea afacerilor. Astfel, ROCA Investments contribuie la dezvoltarea culturii antreprenoriale bazate pe parteneriat şi creează valoare în economia românească.

Reff & Asociaţii | Deloitte Legal este recunoscută drept una dintre societăţile de avocaţi importante în domeniul dreptului societar şi al fuziunilor şi achiziţiilor, fiind recunoscută de clasamentul Legal 500 EMEA pentru expertiza în numeroase sectoare de activitate şi industrii, printre care energie, infrastructură, sănătate, producţie, transport şi retail.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

17 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9440
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3296
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7390
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9242
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3930

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
spotmedia.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro