Reformă în eficienţa energetică a electrocasnicelor. Dispar etichetele A+++

A.T.
Miscellanea / 26 februarie

Reformă în eficienţa energetică a electrocasnicelor. Dispar etichetele A+++

Aparatele electrocasnice vor avea, începând cu întâi martie, noi etichete de performanţă energetică îmbunătăţite care vor oferi clienţilor, distribuitorilor şi producătorilor informaţii mai concrete cu privire la proprietăţile energetice ale unui aparat electrocasnic, ceea ce va facilita, totodată, şi controlul eficienţei energetice.

Schimbarea vine în urma adoptării de către Comisia Europeană a unui nou sistem de etichetare care va încuraja apariţia de noi tehnologii pentru a obţine o performaţă energetică a produselor electronice şi electrocasnice mult mai ridicată.

Potrivit UE, tehnologia ajunsese din urmă reglementările, astfel că aproape toate aparatele de uz caznic noi erau catalogate în una dintre cele trei categorii de top. Acest lucru, potrivit Comisiei Europene, înseamnă că eticheta actuală nu-şi mai îndeplineşte funcţia iniţială şi poate determina consumatorii să creadă că au cumpărat unul dintre cele mai eficiente produse de pe piaţă atunci când, de fapt, A +, de exemplu, denotă locul trei în ceea ce priveşte eficienta energetică.

În plus, tehnologiile în continuă îmbunătăţire ar necesita în curând adăugarea unui alt semn plus, fapt care ar complica sistemul şi mai mult, astfel încât o schimbare a sistemului de etichetare a fost oarecum inevitabilă.

Astfel, frigiderele, congelatoarele, maşinile de spălat, maşinile de spălat vase, televizoarele şi ecranele electronice vor veni, începând cu 1 martie, însoţite de noi etichete energetice, iar sursele de lumină începând cu 1 septembrie. Toate celelalte produse vor primi noi etichete energetice până cel târziu în 2030.

Potrivit Comisiei Europene, noua etichetă energetică va fi mai simplă şi mai uşor de înţeles. Etichetele noi vor folosi un sistem simplificat de evaluare de la A la G. Acest lucru înseamnă, de exemplu, că un frigider care are în prezent eticheta A +++ ar putea deveni o categorie C, chiar dacă frigiderul este la fel de eficient din punct de vedere energetic ca înainte sau că o maşină de spălat vase A ++ ar putea deveni o categorie E. Chiar dacă iniţial Comisia Europeană susţinea că pentru început categoria A va fi goală, iar categoriile B şi C sunt puţin populate, pentru a deschide calea şi a încuraja dezvoltarea unor produse noi, mai eficiente din punct de vedere energetic, producătorii s-au grăbit şi deja scot pe piaţă produse care se vor încadra în vârful cerinţelor europene. De exemplu, LG are în plan lansarea oficială, chiar în luna martie, a trei modele noi de maşini de spălat care se vor încadra în noua clasă energetică A pentru spălare. Aceste modele au fost încadrate în clasa A atât pentru centrifugare, cât şi pentru nivelul de zgomot. Cele trei modele sunt deja pe site-ul producătorului LG.

Fiecare etichetă nouă va avea în colţul din dreapta sus un cod QR care oferă contact direct cu baza de date a Comisiei Europene pentru a sprijini transparenţa şi supravegherea mai uşoară a pieţei de către autorităţile naţionale. În plus, cu ajutorul noii etichete, performanţa energetică va fi evaluată pe o scală mult mai largă de produse, simplificând comparaţiile între acestea. De asemenea, va seta noi standarde în optimizarea consumului de energie, va aduce economii suplimentare pentru consumatori şi va contribui la îndeplinirea angajamentelor faţă de protecţia mediului.

Consumul de energie al unui produs va fi astfel afişat mai vizibil şi mai uniform în mijlocul etichetei. Astfel, persoanele care îşi doresc să cumpere un produs şi nu ştiu care este cel mai bun model pentru nevoile sale, trebuie să ştie că un produs din clasa A înseamnă mai multe economii.

Eticheta energetică adoptată de UE este - împreună cu cerinţele minime de "proiectare ecologică" - o poveste de succes, conform Comisiei Europene, care a fost esenţială în creşterea eficienţei energetice a aparatelor electrice şi electrocasnice de zi cu zi precum iluminatul, încălzirea, frigiderele, congelatoarele şi televizoarele, dar şi produsele precum cazanele de combustibil sau aparatele de aer condiţionat.

De la înfiinţarea sa în 1994, etichetele energetice ale UE au contribuit la orientarea şi ghidarea consumatorilor în a alege produsele care consumă mai puţină energie şi, prin urmare, prin durata de viaţă a produselor, costă şi ele mai puţin.

Eticheta energetică este recunoscută de 93% dintre consumatori şi 79% o iau în considerare atunci când cumpără aparate electrice noi, conform Eurobarometrului special 492. A fost o sursă de inspiraţie atât pentru etichetele similare pentru clădiri, maşini şi produse alimentare, cât şi pentru parlamentari, de asemenea, în afara UE.

Succesul etichetelor energetice ale UE a însemnat că producătorii au continuat să inoveze şi să dezvolte produse din ce în ce mai eficiente din punct de vedere energetic. Pentru unele categorii de produse, "A" nu mai era suficient pentru a descrie cele mai eficiente produse energetice, astfel încât A +, A ++ sau chiar A +++ trebuiau adăugate la sistemul de clasificare. În acelaşi timp, clasele inferioare (E, F, G) pentru unele categorii de produse au fost eliminate treptat din cauza cerinţelor de proiectare ecologică sau au devenit atât de rare încât nu mai erau necesare.

Pentru a ajuta consumatorii să facă alegeri în cunoştinţă de cauză atunci când cumpără noi produse care să fie eficiente din punct de vedere energetic şi deci care aduc mai multe economii, în acelaşi timp, încurajează industria să dezvolte produse mai puţin consumatoare de energie, a devenit clar că etichetele energetice ale UE aveau nevoie de un sistem de scalare mai simplu.

Consumatorii din UE se pot aştepta la economii semnificative de energie din redimensionarea etichetelor, dar profesioniştii din industrie, precum proiectanţii şi instalatorii de sisteme, vor beneficia, de asemenea, de îndrumări mai clare.

Noul sistem de etichetare a eficienţei energetice a aparatelor de uz casnic a fost adoptat la mijlocul anului 2017 şi este reglementat de o directivă a Parlamentului European şi a Consiliului European din acelaşi an.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Normal ca dispar etichetele!

    Ce economie la energie sa faci cand cumperi produse "premium" ca mai apoi sa sara cotatia la curent tot in "premium"! 

    Este o mizerie ce se intampla cu manipularea prostimii! 

    Care "verde"? Care mai putin? Unde atentia sportita la mediu? 

    se vand gogosi grosolane si statul face bani la greu (sa ii fie de bine dar sa nu mai abereze) 

    Astea sunt programe pentru guvern nu pt populatie. 

    Asa si cu panourile solare, te sponsorizeaza sa le montezi si pe urma te taxeaza dublu cand te conectezi la retea sa consumi sau sa oferi in retea. 

    Mizerii politice! 

    Asa si cu montajul de centrale termice! Sa vezi distractie in 5 ani cu etc taxe si impozite pe vrajeli de "poluare"! 

    Voi montati, cumparati, avem noi griza sa va taxam in viitor fraierilor! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

21 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9260
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1031
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4735
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7173
Gram de aur (XAU)Gram de aur234.7214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro