Abonament gratuit

Regatul Unit acceptă o participare limitată a companiei Huawei la realizarea reţelei 5G

A.M.
Internaţional /

Regatul Unit acceptă o participare limitată a companiei Huawei la realizarea reţelei 5G

Compania Huawei va putea avea o participare limitată la realizarea reţelei 5G din Regatul Unit, a decis, marţi, guvernul britanic, în pofida presiunilor SUA ca această companie să fie complet exclusă din proiectele 5G, relatează agenţiile DPA şi EFE.

Conform hotărârii Consiliului de Securitate Naţională, condus de premierul Boris Johnson, ''furnizorii de mare risc'', precum Huawei, vor fi excluşi din nucleul sensibil ale reţelei 5G, iar participarea acestei companii chineze va fi ''limitată la cel mult 35% din partea periferică a reţelei''. Astfel de furnizori vor fi de asemenea excluşi din realizarea reţelelor de telecomunicaţii 5G în zonele geografice sensibile, cum ar fi bazele militare sau centralele nucleare.

Washingtonul a insistat faţă de Londra să nu colaboreze cu Huawei în realizarea reţelei 5G, invocând posibile operaţiuni de spionaj ale acesteia pentru statul chinez. Potrivit publicaţiei Financial Times, chiar înaintea reuniunii de marţi a Consiliului de Securitate Naţională britanic trei senatori americani, republicanii Marco Rubio, Tom Cotton şi John Cornyn, au transmis acestui organism o scrisoare cu solicitarea să excludă Huawei din reţeaua 5G a Regatului Unit.

Serviciile secrete britanice au estimat însă că riscurile sunt controlabile şi o colaborare limitată cu Huawei nu afectează siguranţa naţională.

Regatul Unit a amânat de mai multe ori decizia privind o colaborare cu compania chineză, mai ales din cauza alegerilor legislative anticipate desfăşurate în decembrie. Premierul Boris Johnson nu a împărtăşit deplin criticile la adresa Huawei, într-un interviu acordat BBC el cerându-le celor care doresc excluderea acesteia să propună şi alternative la colaborarea cu producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii, care în privinţa tehnologiei 5G are un avans faţă de concurenţii săi. ''Britanicii merită să aibă acces la cea mai bună tehnologie posibilă'', a indicat el, amintind că guvernul pe care-l conduce doreşte să pună accentul pe modernizarea infrastructurilor şi mai ales pe accesul la internetul în bandă largă pentru toată populaţia, informează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie