Regista deschide înscrierile la a treia ediţie a Galei Regista

T.B.
Media-Advertising / 17 ianuarie

Regista deschide înscrierile la a treia ediţie a Galei Regista

Regista, soluţia pentru automatizarea şi eficientizarea proceselor din instituţiile publice şi companiile private din România, parte a grupului Zitec, pregăteşte a treia ediţie a Galei Regista - Împreună Construim România Digitală, se arată într-un comunicat de presă al Regista, remis redacţiei. Evenimentul îşi propune să aducă recunoaştere instituţiilor publice din România pentru progresul digital din anul anterior, transmite sursa.

În cadrul dezbaterilor din acest an, experţi recunoscuţi şi reprezentanţi ai autorităţilor publice vor discuta despre stadiul proiectelor şi infrastructurii pentru digitalizare şi impactul lor social, dar şi despre potenţialul extraordinar pe care îl are digitalizarea în sistemul de educaţie şi în cel medical. Publicul este invitat să se alăture evenimentului şi este aşteptat cu premii în valoare de 20.000 RON, dar şi un moment artistic excepţional la finalul Galei, arată datele comunicatului.

Misiunea Regista, susţinută de sloganul #DigitalizamRomania, a atins deja un succes remarcabil, confirmat de poziţionarea aplicaţiei pe locul 1 în clasamentul SEAP, informează sursa citată. Regista are deja peste 1.200 de clienţi din rândul instituţiilor publice din România; peste 65.000 de utilizatori au înregistrat până în prezent peste 33 de milioane de documente prin intermediul modulelor, potrivit comunicatului. Gala Regista este momentul oportun pentru a celebra oamenii care produc schimbarea în România alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice, primari, secretari, alţi membri din administraţia publică, dar şi cetăţeni, precizează sursa indicată.

Cu România încă într-un loc dificil în clasamentul European DESI, etalon ce măsoară economia şi educaţia digitală, Regista îşi propune, ca prin intermediul galei, să contribuie la conştientizarea nevoii de progres digital în ţara noastră, transmite sursa. Astfel, ca în fiecare an, Gala Regista premiază instituţiile publice care s-au remarcat din punct de vedere al progresului digital, în anul anterior, la una dintre cele şapte categorii de premiere: Cea mai bună prezenţă pe reţelele sociale, Cea mai bună interacţiune digitală cu cetăţenii, Cea mai digitalizată instituţie, Cea mai digitalizată primărie de comună, Cea mai digitalizată primărie de oraş, Cea mai digitalizată instituţie de învăţământ şi Cel mai important progres digital.

Instituţiile nominalizate la Gala Regista sunt selectate în funcţie de datele disponibile în platforma Regista privind funcţionalitatea în condiţii reale a modulelor pentru digitalizare relevante pentru fiecare dintre categorii, se mai arată în comunicat.

La categoria pentru cel mai important progres digital, Regista acordă un premiu special pentru instituţia care a demonstrat o activitate deosebită din perspectiva digitalizării şi care a contribuit la digitalizarea spaţiului public, participând totodată proactiv în acest proces şi care poate servi drept exemplu pentru alte instituţii publice din România, precizează sursa.

Regista deschide înscrierile la a treia ediţie a Galei Regista

Potrivit Regista, "Este important pentru noi că am ajuns deja la cea de-a treia ediţie a Galei Regista, deoarece această ceremonie de premiere devine una matură, cu un public interesat tot mai larg. Avem nu doar un număr în creştere de participanţi la Gală, ci şi un număr tot mai mare de instituţii dintre care este realizată selecţia finaliştilor. Credem că e important să oferim recunoaştere celor care depun eforturi semnificative pentru a îmbunătăţi comunităţile în care activează şi în care trăiesc. Digitalizarea trebuie să ajungă la fiecare dintre cetăţenii ţării, iar Gala Regista îi premiază pe cei ce se asigură că dezideratul nostru devine un fapt real", a declarat Edward Creţescu, Manager General Regista.

Dezbaterea de anul acesta din cadrul Galei Regista pune accent pe locul unde se află România în parcursul digital, dar şi care sunt sau pot fi efectele digitalizării. La discuţie vor lua cuvântul experţi în digitalizare din zona guvernamentală şi cea privată, arată datele comunicatului:

Dragoş Cristian Vlad, Preşedinte Autoritatea pentru Digitalizarea României

Iulian Stanciu, preşedinte executiv eMAG

Radu Burnete, Director Executiv Confederaţia Patronală Concordia

Eduard Dumitraşcu, Preşedintele Asociaţiei Române pentru Smart City

Edward Creţescu, General Manager @Regista

Dezbaterile vor fi moderate de Andreea Paul, Dr. Economist, Conf. Univ. ASE, Preşedinte INACO, şi Radu Puchiu, co-fondator Tinia Group. Prezentatorul Galei este Teddy Păun, jurnalist şi moderator radio, menţionează sursa.

Publicul care va urmări evenimentul online pe site-ul şi platformele social media ale Regista şi Spotmedia, va avea ocazia să se înscrie la tombola cu premii în valoare totală de 20.000 RON, constând în vouchere eMAG, potrivit comunicatului Regista. Publicul va fi încântat şi de un moment artistic LIVE, oferit de una dintre cele mai celebre formaţii de muzică lăutărească din România, Taraful de Caliu, adaugă sursa.

Pentru a putea urmări Gala Regista participanţii se pot înregistra gratuit accesând această pagină, anunţă Regista.

Gala Regista este posibilă cu sprijinul companiilor Zitec, eMAG, Namirial şi Harrison Consulting, si organizată în colaborare cu spotmedia.ro. Partenerii media ai evenimentului sunt: 9AM, Revista BIZ, BizPlus, Ziarul Bursa, CursDeGuvernare.ro, Ghidul Primăriilor, mediaTRUST, News.ro, Softlead, start#up.ro, Total PR, Wall-Street, arată datele transmise de către Regista.

Lista instituţiilor publice nominalizate la Gala Regista 2024, conform sursei:

Cea mai bună prezenţă pe reţelele sociale

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Inspectoratul Şcolar Judeţean, Iaşi

Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti

Primăria oraşului Năvodari, Constanţa

Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti

Cea mai digitalizată instituţie

Administraţia Domeniului Public, Sector 2

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Bihor

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Botoşani

Spitalul Universitar de Urgenţă, Bucureşti

Cea mai digitalizată primărie de oraş

Primăria oraşului Abrud, Alba

Primăria oraşului Azuga, Prahova

Primăria oraşului Năvodari, Constanţa

Primăria oraşului Târgu Bujor, Galaţi

Primăria oraşului Zlatna, Alba

Cea mai bună interacţiune digitală cu cetăţenii

Primăria comunei Valea Lupului, Iaşi

Primăria oraşului Breaza, Prahova

Primăria oraşului Năvodari, Constanţa

Primăria oraşului Târgu Bujor, Galaţi

Spitalul Municipal Aiud, Alba

Cea mai digitalizată primărie de comună

Primăria comunei Baldovineşti, Brăila

Primăria comunei Cristian, Braşov

Primăria comunei Drăgoeşti, Vâlcea

Primăria comunei Pantelimon, Constanţa

Primăria comunei Văleni, Neamţ

Cea mai digitalizată instituţie de învăţământ

Inspectoratul Şcolar Judeţean, Ialomiţa

Inspectoratul Şcolar Judeţean, Iaşi

Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Bucureşti

Universitatea Petrol-Gaze, Ploieşti

Universitatea Tehnică de Construcţii, Bucureşti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb