Reinhard Florey, numit vicepreşedinte al CS OMV Petrom

George Forcoş
Piaţa de Capital / 22 iulie 2016

OMV Petrom anunţă numirea lui Reinhard Florey ca membru interimar şi Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere (CS), ca urmare a renunţării lui David Davies la acest mandat, se precizează într-un comunicat publicat pe site-ul BVB.

"În conformitate cu prevederile articolul 17.4 din Actul Constitutiv al OMV Petrom S.A., Reinhard Florey a fost numit membru interimar şi Vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 1 august 2016, până la următoarea întrunire a Adunării Generale a Acţionarilor", se arată în comunicatul citat.

Reinhard Florey a absolvit studii de inginerie mecanică şi economie la Universitatea de Tehnologie din Graz şi studii muzicale la Universitatea de Arte din Graz. Şi-a început cariera în consultanţă corporativă şi strategică. Până în 2002 a lucrat la McKinsey & Company, Austria, iar, în perioada 2002-2012, a ocupat diferite funcţii în cadrul Thyssen Krupp Steel. În ianuarie 2013, dl. Florey s-a alăturat Outokumpu OYJ, Finlanda, mai întâi că Vicepreşedinte Executiv Strategie şi Integrare, iar, începând cu noiembrie 2013, că Director Financiar şi Director General Adjunct. Din 1 iulie 2016, Reinhard Florey este Director Financiar al OMV Aktiengesellschaft.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb