Reprezentanţii democraţi îi cer lui Biden să autorizeze recurgerea la rezervele strategice de petrol şi să interzică exporturile

G.U.
Internaţional / 23 noiembrie

Reprezentanţii democraţi îi cer lui Biden să autorizeze recurgerea la rezervele strategice de petrol şi să interzică exporturile

Democraţii din Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a legislativului american, îi cer preşedintelui Joe Biden să autorizeze recurgerea la ţiţei din rezervele strategice ale SUA şi să instituie o interdicţie cel puţin temporară asupra exporturilor de petrol, pentru a contribui la scăderea preţurilor-record la energie, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare adresată liderului de la Casa Albă iniţiată de reprezentantul din California Ro Khanna, democraţii subliniază că este nevoie de măsuri urgente pentru a asigura "energie convenabilă şi sigură pentru familiile americane".

Scrisoarea semnată de alţi opt democraţi din Camera Reprezentanţilor îl îndeamnă pe Biden să "folosească toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a determina scăderea preţurilor la combustibil pe termen scurt".

Mai devreme în noiembrie şi 11 democraţi din Senat i-au scris o scrisoare similară şefului statului.

Este de aşteptat ca marţi Departamentul american al Energiei să anunţe un împrumut din Rezerva strategică de petrol a SUA (SPR), în coordonare cu alte câteva ţări, a indicat o sursă din administraţia Biden.

Joe Biden ar putea aborda acest subiect marţi într-un discurs consacrat economiei americane şi eforturilor administraţiei sale de a contracara creşterile de preţuri.

Ro Khanna a menţionat că răspunsul la inflaţie şi la preocupările americanilor constituie o responsabilitate majoră pentru democraţi, care riscă să piardă controlul în Congres la alegerile parţiale de la jumătatea mandatului de anul viitor. "Trebuie să arătăm clar că facem tot ce ne stă în puteri pentru a combate inflaţia", a declarat acesta pentru Reuters.

Reprezentanţii democraţi mai argumentează în scrisoarea către preşedinte că o interdicţie impusă exporturilor de petrol poate îmbunătăţi aprovizionarea pieţei interne şi diminua preţurile de consum, care au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 31 de ani.

În 2015, Congresul SUA a revocat interdicţia impusă cu patru decenii în urmă exporturilor de ţiţei, în urma unui acord bipartizan promovat de republicani care a prevăzut şi măsuri fără precedent de susţinere a energiei eoliene şi solare, aminteşte Reuters.

În ce-l priveşte, Biden are autoritatea legală de a declara o situaţie de urgenţă şi de a limita ori opri exporturile de petrol timp de până la un an, cu toate că unii experţi sunt de părere că sunt slabe şanse să ia o astfel de decizie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro