Abonament gratuit
Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”Videoconferinţa “Investiţii imobiliare şi achiziţii publice în pandemie”

Restanţe de 90 milioane lei ale CFR Călători către CFR SA

G.M.
Companii /

Restanţe de 90 milioane lei ale CFR Călători către CFR SA

Compania CFR Călători are de plătit CFR SA o datorie de 89,7 milioane lei în contul Taxei de Utilizare a Infrastructurii, în creştere cu 24 milioane lei, faţă de finele anului trecut, când s-a situat la 65,88 milioane lei, potrivit datelor furnizate de CFR SA, anunţă clubferoviar.ro.

Valoarea comunicată de actuala conducere a companiei publice de transport feroviar de persoane nu corespunde cu aceea comunicată de CFR Călători în nota de fundamentare a bugetului pentru anul în curs. Documentul respectiv precizează că, la 31 decembrie 2019, CFR Călători datora 127 milioane lei, către CFR SA, din care 7 milioane lei erau penalităţi.

În realitate, la finalul anului trecut, conform celor de la clubferoviar.ro, debitele înregistrate de CFR Călători către CFR SA ar fi fost mai mari, de aproape 200 milioane lei, dar au scăzut, în 24 ianuarie 2020, la 123 milioane lei, dată la care Valentin Dorobanţu a fost înlocuit în funcţia de director general al companiei de transport feroviar de persoane de către Dan Costescu.

Sursa citată arată că reprezentanţii CFR Călători susţin că de atunci datoriile companiei au fost reduse cu 27%, atingând în prezent 91 milioane lei (din care 89,71 milioane lei este reprezentat de Taxa de Utilizare a Infrastructurii feroviare).

Cauza neplăţilor efectuate de către CFR Călători este neîncasarea compensaţiei de la stat. "Aceste datorii au fost generate de neîncasarea compensaţiei bugetare aferente obligaţiei de serviciu public de transport feroviar de călători pentru perioada ianuarie-februarie 2020, deoarece contractul de servicii publice cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară a fost semnat la data de 24.02.2020, în urma aprobării prin HG 146/21.02.2020", susţin oficialii CFR Călători, citaţi de clubferoviar.ro.

Achitarea datoriilor CFR Călători către gestionarul infastructurii ar ajuta la plata salariilor. Potrivit bugetului CFR SA fondul de slarii pentru 2020 este de 1,5 miliarde lei, respectiv 125 milioane lei pe lună, inclusiv contribuţiile sociale. Datoriile CFR Călători reprezintă trei sferturi din totalul salariilor lunare plătite de CFR SA pentru cei 23.200 de angajaţi ai companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie