Restart Energy se va concentra în 2022 pe furnizarea de energie electrică şi soluţii de energie regenerabilă

S.B.
Piaţa de Capital / 12 noiembrie 2021

Restart Energy se va concentra în 2022 pe furnizarea de energie electrică şi soluţii de energie regenerabilă

Restart Energy anunţă decizia strategică de a renunţa la furnizarea de gaze naturale pentru a se concentra pe energie verde, începând cu 2022, potrivit unui comunicat remis astăzi redacţiei.

"Piaţa de gaze naturale din România, dar şi de la nivel european, traversează o perioadă extrem de dificilă, caracterizată de o volatilitate ridicată a preţului, lipsă de predictibilitate în zona de aprovizionare şi schimbări majore într-un orizont de timp foarte scurt, ceea ce creează o stare de disconfort real, atât în rândul furnizorilor din domeniul gazelor naturale, cât şi al clienţilor finali. Acestor condiţii speciale li se adaugă modificările legislative recent adoptate în România, care, conform proiecţiilor noastre, vor avea un impact negativ important asupra activităţii de furnizare a gazelor naturale. Drept urmare, după o analiză atentă, am decis renunţarea la activitatea de furnizare de gaze naturale începând cu anul 2022 şi concentrarea pe energie electrică şi soluţii de energie regenerabilă, pentru a putea să oferim investitorilor noştri valoare adăugată într-un cadru predictibil şi stabil", spune Armand Domuţa, General Manager Restart Energy.

Target 2022: proiecte solare fotovoltaice în valoare de 20 milioane de euro

În 2022 Restart Energy ţinteşte finalizarea lucrărilor la proiectul de 45 MW în valoare de 40 milioane de euro, obţinerea autorizaţiei de construire pentru încă 500 MW şi realizarea de proiecte solare fotovoltaice pentru clienţii industriali în valoare de 20 milioane de euro.

Începând cu trimestrul 4 al acestui an, compania a început implementarea strategiei de extindere în zona soluţiilor de producţie dedicate companiilor mici şi mijlocii, dar şi prosumatorilor. În linie cu strategia adoptată la începutul acestui an, Restart Energy explorează noi segmente ale pieţei de energie locală şi regională care pot oferi în următorii ani o perspectivă de creştere constantă, cu valoare adăugată mare şi care creează sinergii în interiorul liniilor de business existente, cum sunt dezvoltarea de capacităţi fotovoltaice de tip rooftop. Astfel, până la finalul acestui an, Restart Energy îşi propune să genereze venituri de aproximativ 2 milioane de EUR exclusiv din segmentul dezvoltării de capacităţi rooftop pentru clienţi industriali.

Restart Energy asigură portarea automată şi în siguranţă a celor aproximativ 18.000 de clienţi

Decizia Restart Energy nu va avea niciun impact asupra furnizării de gaze naturale către cei aproximativ 18.000 de clienţi ai companiei, aceştia fiind alocaţi automat şi în siguranţă către Furnizorii de Ultimă Instanţă alocaţi de ANRE. Clienţii vor avea la dispoziţie o perioadă de timp suficientă în care să-şi aleagă alt furnizor sau să decidă să rămână la furnizorul de ultimă instanţă.

Indiferent de furnizorul ales, în perioada 1 Noiembrie 2021 - 31 Martie 2022, conform legii recent adoptate privind plafonarea şi compensare preţurilor la energie şi gaze naturale, preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preţ a gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh. Suplimentar, pentru anumiţi consumatori al căror consum de gaze naturale este în limita a 1100 metri cubi, în aceeaşi perioadă se aplică şi o compensaţie de 33% din preţul gazului marfă, direct pe factură, de către furnizori.

Restart Energy mulţumeşte clienţilor şi partenerilor din sfera gazelor naturale cu care compania a avut o colaborare excelentă în ultimii 7 ani şi îi asigură că vor primi în continuare servicii de cea mai înaltă calitate în domeniul furnizării de energie electrică şi soluţii de energie verde regenerabilă, astfel încât costul cu energia să fie unul cât mai redus, la fel şi amprenta de carbon ce rezultă din activitatea curentă.

Actuala criză a energiei va produce schimbări importante în perioada imediat următoare, inclusiv insolvenţe şi dispariţia de pe piaţă a unor producători şi furnizori, apreciază managementul Restart Energy.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Niste habarnisti in business care credeau ca se vor îmbogăți dintr-un apartament, cumpărând gaze de pe PZU cu x și vânzând la prosti cu 3x, doar ca acum pe PZU gazul costa 5x...cine are obligațiunilor Restart ar fi extrem de bine sa le vândă !

    1. Mai bine sa se duca sa le sparga geamurile la cosmelie golanilor astia !

    Profitul net la 9M al EL a scazut cu 80%, probabil si REO le va urma exemplul.

    Nu exista concurenta pe partea de gaz, dar stat ne-a vandut din nou. De data asta vom fi jupuiti, vom da toti banii pe utilitati. Clientii pe energie care sunt la Restart ar trebui sa se mute la alte firme si sa le ureze faliment linistit. Au pacalit bietii oameni cu oferte la ga si acum daca iesi pe piata esti jupuit, pretul este minim 355 lei pe MWh, am vazut si la 800 lei MWh. Ar trebu imediat ca statul sa nationalizeze distributia si furnizarea gazului natural

    1. Ar trebui ca pe veci ANRE sa nu mai acorde licenta de vanzare gaze niciunei Companii sub orice nume pe viitor daca va avea ca actionar de vreun fel pe acest golan domuta !

    oferte inselatoare, contracte nerespectate la gaze naturale, amenzi primite si contestate - si mai afirma ca a avut o colaborare excelenta! sa speram ca ANRE, ANPC si justitia vor lucra cum trebuie si clientii vor fi aparati de abuzurile Restart. trebuie respectat pretul de contract pe intreaga perioada a derularii acestuia.

    "Restart Energy mulţumeşte clienţilor şi partenerilor din sfera gazelor naturale cu care compania a avut o colaborare excelentă în ultimii 7" 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

28 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9459
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9485
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.4065

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro