Restaurantele şi cafenelele din Iaşi vor putea servi şi în interior, începând de joi, în limita a 30% din locuri

S.B.
Miscellanea / 30 decembrie 2020

Restaurantele şi cafenelele din Iaşi vor putea servi şi în interior, începând de joi, în limita a 30% din locuri

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, anunţă că, începând de joi, restaurantele şi cafenelele vor putea servi şi în interior, în limita a 30% din locuri, informează news.ro.

"Dragi ieşeni, vă aduc la cunoştinţă că, începând cu data de 31 decembrie 2020, între orele 6.00 - 23.00, restaurantele şi cafenele din oraşul nostru vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate. Vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile sanitare privind combaterea pandemiei şi vă rog să rămâneţi vigilenţi pentru ca numărul de îmbolnăviri să scadă şi mai mult în perioada următoare", a scris, miercuri, pe Facebook, Mihai Chirica.

Acesta face apel la populaţie să respecte în continuare măsurile de protecţie.

"Trebuie să fim solidari, să purtăm mască şi să ne dezinfectăm mâinile, să evităm aglomeraţiile şi să respectăm recomandările specialiştilor din sănătate. Doar împreună putem combate pandemia", a mai scris Chirica.

La ultima raportare a DSP Iaşi, în perioada 14 - 28 decembrie, rata de infectare în municipiul Iaşi a fost de 2,06 la mie, potrivit news.ro.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb