Restricţionarea exporturilor de motorină din SUA; Efecte şi implicaţii

Călin Rechea
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 octombrie

Călin Rechea

Goldman Sachs a trimis recent clienţilor o analiză a efectelor potenţiale ale restricţionării exporturilor de motorină din SUA, iar concluziile se aliniază vocilor din industria petrolieră, care susţin că efectele negative vor fi substanţiale.

În ultima perioadă, preşedintele Donald Trump a declarat că va lua în considerare interzicerea exporturilor de motorină, pe fondul creşterii accelerate a preţurilor din Statele Unite, unde a fost atinsă cota record de 6,53 dolari pe galon, conform datelor de la Energy Information Administration (vezi graficul).

Restricţionarea exporturilor de motorină din SUA; Efecte şi implicaţii

Pentru industria petrolieră din SUA, alegerile parlamentare din noiembrie nu reprezintă un motiv suficient pentru o astfel de decizie.

"Vă solicităm să respingeţi apelurile pentru interzicerea sau limitarea în orice alt mod a exporturilor de motorină şi a altor produse care au făcut ca industria energetică americană să fie atât de puternică", se subliniază într-o scrisoare trimisă Casei Albe, deoarece "interdicţiile la export ar duce la o scădere a producţiei de combustibil, la o reducere a ofertei şi la creşterea costurilor pentru familiile americane, fermieri şi transportatori".

Împotriva interzicerii exporturilor de motorină s-a exprimat şi Chris Wright, Secretarul Energiei în cabinetul condus de Trump: "Măsura drastică de a interzice exporturile de motorină cu siguranţă nu va da rezultate".

Analiza de la Goldman Sachs arată că interdicţia exporturilor de motorină va exercita, într-o primă etapă, o presiune moderată de scădere a preţurilor interne.

Pe măsură ce interdicţia se prelungeşte, efectele negative se vor amplifica şi vor conduce la creşterea preţului benzinei. Deoarece motorina, benzina şi combustibilul pentru aviaţie sunt produse concomitent în procesul de rafinare, reducerea producţiei de motorină determină şi scăderea producţiei de benzină. Pe măsură ce stocurile de motorină din SUA se vor apropia de capacitatea maximă, marjele de rafinare se vor comprima şi vor conduce la reducerea activităţii rafinăriilor.

Pe de altă parte, restricţionarea exporturilor americane ar creşte preţurile motorinei mai ales în Europa şi America Latină. Estimările de la GS arată că fiecare săptămână de interdicţie ar adăuga 3 dolari/baril la preţul en-gros al motorinei în Europa.

Scoaterea unor cantităţi importante din stocurile strategice de petrol ale Europei ar putea compensa parţial creşterea preţurilor, însă o astfel de decizie este însoţită de riscuri foarte mari, mai ales când iarna este aşa de aproape. De asemenea, Europa nu dispune de capacităţi de rafinare suficiente pentru acoperirea deficitului creat de oprirea importurilor din SUA

Ce se va întâmpla după ridicarea restricţiilor? Preţurile din SUA se vor reconecta cu cele globale, după cum scriu analiştii de la GS, şi vor reveni presiunile de creştere pentru preţurile motorinei.

Goldman Sachs recomandă adoptarea unor poziţii de compensare a riscului geopolitic prin poziţii lungi pe benzina europeană, deoarece şi condiţiile de furnizare a benzinei se deteriorează, iar o eventuală extindere a restricţiilor din SUA şi pentru benzină vor limita sever oferta globală.

Mai mult, datele prezentate de GS arată că rezervele strategice de benzină ale Europei sunt de patru ori mai mici decât rezervele sale de motorină.

După blocarea Strâmtorii Ormuz şi interzicerea exporturilor de motorină din Rusia, dependenţa de importurile americane s-a accentuat puternic pentru Europa.

SUA au devenit cel mai mare furnizor de motorină al Europei, cu volume cuprinse între 420.000 şi peste 500.000 de barili pe zi, conform datelor de la Politico. În ultimele luni, motorina din SUA a reprezentat mai mult de jumătate din importurile de motorină ale UE şi Marii Britanii.

Recent, Rusia a anunţat că extinde interdicţia de export a motorinei până la sfârşitul lunii octombrie 2026, conform unei ştiri Reuters, unde se aminteşte că Rusia a fost, până de curând, al doilea exportator mondial de motorină, după Statele Unite.

În concluzie, interzicerea temporară a exporturilor de motorină din SUA, din considerente de politică internă, ar adânci criza de motorină din Europa, va exercita noi presiuni de creştere a preţurilor, va majora costurile în sectoarele transporturilor, agriculturii şi industriei şi va tensiona suplimentar relaţiile dintre UE şi Statele Unite.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. exportati in golful piersic in ultima saptamana, media zilnica a fost de 18,5 milioane de barili, mai mare decat cantitatea exportata in lunile dinaintea inceperii razboiului in iran, si 2025.iranul si teroristii din zona alimentati cu bani si armament de chinezi si popii cu turbane sunt istorie, Arabia saudita si guvernul Yemenit au inceput asaltul asupra teroristilor, houti ultimul trib existent celelalte au fost distruse aproape in totalitate, garzile revolutionare,hezbolah,hamas. expansiunea comunismului chinez a fost astazi stopat ,la fel ca acum 50 de ani cand razboiul din vietnam a pus capat terorismului si expansiunii comuniste.cele doua fronturi din Ucraina si golful piersic finantate de bolsevicii chinezi si rusi sunt un fiasco.

    PS leguma din brazilia in varsta de 81 de ani a pierdut in primul tur si are cu 2,3 milioane de voturi mai putine decat Bolsonaro ,practic America de Sud a devenit un epicentru de dreapta. 

    1. Reuters scria recent ca traficul de petrol a ajuns la 33 de milioane de barili pe saptamina. Asigurarile sint astronomice si inchirierea tancurilor mari a ajuns la 30 de dolari pe baril, de la 2 - 5 inainte. Si petrolul are nevoie de rafinarii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb