CCC a încheiat anul 2018 cu un număr total de 62 magazine CCC în România, performanţă atinsă prin investiţii în achiziţionarea reţelei de magazine de-a lungul celor şase ani de prezenţă pe plan local, aducerea magazinelor la standardele de calitate ale grupului, cât şi în extinderea numărului de unităţi.
"Pe termen mediu şi lung, planurile CCC urmăresc extinderea continuă şi rapidă, care va fi vizibilă în următorii 2-3 ani, în aceleaşi condiţii de calitate, diversitate a produselor şi concept de amenajare.", afirmă Joanna Jozwiak, General Manager CCC România, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Din aprilie 2018, de când CCC este reprezentată direct pe piaţa din România au fost deschise şapte magazine noi în Focşani, Slatina, Roman, Baia Mare, Satu Mare, Făgăraş, Slobozia, un alt magazin existent a fost extins în Iaşi, iar alte două magazine au fost relocate în Galaţi şi Sibiu. Odată cu relocarea, magazinul CCC din Sibiu a devenit cel mai mare magazin al reţelei din România, cu o suprafaţă totală de peste 1.200 m2 şi o gamă variată de peste 20.000 de produse, se mai arată în comunicat
Dan Firoiu, Technical & Investment Manager CCC România, a declarat: "O direcţie majoră de investiţii a fost schimbarea conceptului magazinelor într-unul nou şi modern, atât pentru noile deschideri, cât şi pentru o bună parte din magazinele existente. În momentul de faţă designul magazinelor CCC se concentrează pe linii simple, culori neutre, finisări în tuşe de gri cu elemente metalice de mobilier, aspect modern cu influenţe industrial.".