Acţiunile companiilor din industria inteligenţei artificiale au înregistrat scăderi importante luni, pe bursele din Statele Unite, Europa şi Asia, după ce mai mulţi lideri ai sectorului au avertizat asupra riscurilor dezvoltării accelerate a celor mai avansate modele AI, relatează publicaţia Reuters, citată de News.ro.
Valul de vânzări a afectat în special producătorii de cipuri şi companiile implicate în infrastructura necesară dezvoltării inteligenţei artificiale, ale căror investiţii masive au contribuit în ultimii ani la creşterea pieţelor bursiere, conform sursei.
Indicele Nasdaq 100 a scăzut iniţial cu 1,2%, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni, înainte de a recupera o parte din pierderi, iar indicele semiconductorilor din Philadelphia a pierdut 5,2%, în timp ce Nvidia a coborât cu 3%, AMD cu 4,5%, iar Micron cu 5,4%. Lam Research, Applied Materials şi Bloom Energy au înregistrat scăderi de peste 6%, potrivit publicaţiei.
În Europa, sectorul tehnologic a pierdut 2,2%, iar acţiunile ASML au scăzut cu 6%. În Asia, SoftBank a coborât cu peste 10%, în timp ce TSMC şi SK Hynix au înregistrat, de asemenea, pierderi, informează sursa citată.
Investitorii sunt preocupaţi de posibilitatea ca avertismentele în ceea ce priveşte siguranţa AI să determine companiile să reducă sau să regândească investiţiile masive în infrastructură, conform sursei.
„Dacă acest lucru va duce la o încetinire şi la o regândire a cheltuielilor pentru AI, vor exista consecinţe pentru economie şi pentru unele sectoare importante ale pieţei bursiere, deoarece, în esenţă, am funcţionat la turaţie ridicată datorită investiţiilor în AI”, a declarat Steve Sosnick, strateg-şef de piaţă la Interactive Brokers, potrivit publicaţiei.
Temerile sunt amplificate de faptul că marile companii tehnologice folosesc tot mai mult împrumuturi şi mecanisme complexe de finanţare pentru a susţine investiţiile în AI, în condiţiile în care costurile globale de finanţare rămân ridicate, conform sursei.
Avertismentele au fost intensificate de CEO-ul Anthropic, Dario Amodei, care a cerut companiilor să încetinească dezvoltarea capabilităţilor celor mai avansate modele, Elon Musk şi CEO-ul OpenAI, Sam Altman, au susţinut această poziţie, potrivit publicaţiei.
Amodei a avertizat că, în următoarele şase până la 12 luni, agenţii AI „ar putea deveni capabili să preia controlul asupra întregului internet, provocând potenţial pagube de sute de miliarde de dolari”, conform sursei.
Sam Altman a avertizat, la rândul său, că riscul ca inteligenţa artificială să contribuie la dispariţia omenirii este suficient de serios pentru a necesita acţiuni din partea guvernelor şi companiilor, potrivit publicaţiei.
Preşedintele american Donald Trump a respins însă aceste temeri şi a calificat avertismentele drept o „conspiraţie bolnavă” împotriva inteligenţei artificiale şi a centrelor de date, informează sursa citată.
Michael Burry, cunoscut pentru pariurile sale împotriva pieţei imobiliare americane înaintea crizei financiare din 2008, a descris avertismentele drept „exagerări şi vorbe goale”, în timp ce Deutsche Bank consideră dificil de imaginat o încetinire voluntară a investiţiilor, atât timp cât companiile concurente continuă să avanseze, conform sursei.
În acelaşi timp, Morgan Stanley estimează că investiţiile globale în inteligenţa artificială ar putea depăşi 1.300 de miliarde de dolari până în 2027, potrivit publicaţiei citate.
Competiţia cu China complică şi mai mult posibilitatea unei încetiniri, în condiţiile în care modele chinezeşti mai ieftine, dezvoltate de companii precum Moonshot AI, Alibaba şi DeepSeek, pun presiune pe firmele americane, conform sursei.
Statele Unite şi China urmează să discute în această lună inclusiv despre siguranţa inteligenţei artificiale, în paralel, Anthropic continuă pregătirile pentru o posibilă listare la bursă, aşteptată luna viitoare, şi discută atragerea Nvidia ca investitor principal, potrivit publicaţiei.


























































Opinia Cititorului