REUTERS: OPEC se aşteaptă la încetinirea cererii globale de petrol în 2023

G.D.
Miscellanea / 14 iunie 2022

OPEC se aşteaptă la încetinirea cererii globale de petrol în 2023

Creşterea cererii globale de petrol va încetini în 2023, deoarece majorarea preţurilor la combustibili şi ţiţei cresc inflaţia şi afectează avansul economiei mondiale, au declarat pentru Reuters delegaţi din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi surse din industrie, notează Agerpres.

Utilizarea combustibilului s-a redresat după declinul provocat de pandemie şi în 2022 ar urma să depăşească nivelul din 2019, chiar dacă preţurile sunt la un nivel record. Dar aceste preţuri ridicate reduc proiecţiile de creştere a economiei în 2022 şi 2023.

OPEC ar urma să publice în 12 iulie primele sale previziuni privind cererea globală de petrol în 2023. Această estimare, alături de cea a Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), sunt urmărite cu atenţie de analişti pentru a vedea cum ar putea evolua livrările OPEC.

Surse din OPEC au declarat pentru Reuters că organizaţia se aşteaptă la o creştere a cererii globale de petrol de două milioane barili pe zi (bpd) sau mai puţin în 2023, un avans de doar 2%, faţă de o creştere de 3,36 milioane bpd aşteptată în 2022.

"Chiar dacă va fi doar un milion bpd, încă este creştere în 2023, deşi nu la un nivel ridicat", a declarat unul din delegaţi.

O sursă din industrie a apreciat că se aşteaptă la o creştere mai redusă a cererii anul viitor, previziunile sale iniţiale indicând o creştere a cererii globale de petrol de două milioane barili pe zi sau mai puţin în 2023, un declin faţă de creşterea de 2,6 milioane bpd în 2022.

"Scăderea cererii este provocată de cotaţia barilului de ţiţei, care este în jur de 120 de dolari", a declarat sursa.

Iniţial, OPEC a previzionat o creştere a cererii globale de petrol în 2023 de 3,28 milioane bpd, în prima sa previziune publicată în iulie 2021, apoi a majorat-o la peste patru milioane bpd şi ulterior a redus-o la 3,36 milioane bpd.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb