Polonia se orientează către companii de apărare naţionale şi din Europa Centrală pentru reducerea dependenţei de furnizorii îndepărtaţi, în timp ce îşi consolidează forţele armate, transmite agenţia de presă Reuters.
Cheltuielile Poloniei pentru achiziţii de apărare de la companii naţionale au crescut de aproape patru ori din 2022 şi au atins 30,4 miliarde de zloţi (8,15 miliarde de dolari) anul trecut, conform datelor Agenţiei pentru Armament. Pentru autorităţile de la Varşovia, investiţiile în securitate reprezintă o prioritate absolută pe fondul graniţei comune cu Ucraina şi al riscurilor generate de Federaţia Rusă, notează publicaţia.
„Construim cea mai mare armată terestră din Europa. Faptul că un echipament este utilizat de armata noastră şi faptul că este fabricat în Polonia devin din ce în ce mai importante”, a declarat Konrad Golota, ministru adjunct al Patrimoniului de Stat, transmite sursa citată.
Companiile poloneze de stat şi-au majorat cheltuielile de capital în ultimul an. În anul curent, Polonia alocă aproximativ 53 de miliarde de euro (61,45 miliarde de dolari) pentru cheltuielile esenţiale de apărare, respectiv 4,7% din produsul intern brut, plasându-se pe locul al patrulea în Uniunea Europeană, după Franţa, Italia şi Germania. Extinderea producţiei interne de drone, muniţie şi echipamente uzuale a devenit o prioritate strategică, informează agenţia de presă.
Strategia reflectă o reevaluare la nivel european pentru refacerea capacităţilor industriale după ritmul rapid de consum al stocurilor evidenţiat de conflictul militar regional, transmite publicaţia.
„Nu este vorba doar de o investiţie menită să asigure o industrie de apărare foarte dezvoltată, care să servească drept forţă motrice pentru economia poloneză, ci de o chestiune de independenţă a lanţului de aprovizionare. Aceasta asigură aprovizionarea independentă a liniei frontului, în cazul în care va fi necesar”, a declarat Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, ministrul apărării şi viceprim-ministrul Poloniei, notează sursa citată.
Grupul ceh CSG a semnat acorduri pentru transferul tehnologiei de propulsori către MESKO şi pentru extinderea producţiei de drone, rachete şi vehicule blindate alături de PGZ. De asemenea, CSG a preluat compania Domar MS şi a încheiat contracte de peste 250 de milioane de euro cu Dezamet şi Huta Stalowa Wola pentru componente de artilerie şi echipamente militare, informează agenţia de presă.
„Europa Centrală trece printr-o schimbare mai amplă în ceea ce priveşte modul în care se construieşte capacitatea industrială de apărare. Polonia este o piaţă strategică pentru CSG şi una dintre direcţiile cheie pentru dezvoltarea noastră pe termen lung şi extinderea capacităţilor de producţie”, a declarat Wojciech Grzonka, directorul executiv al CSG Polska, transmite sursa citată.
Grupul polonez Niewiadow demarează producţia de muniţie de calibru 155 mm alături de KNDS Ammo France pentru un volum de 180.000 de unităţi anual. Totodată, PGZ colaborează cu Frankenburg Technologies din Estonia pentru sisteme de apărare aeriană cu rază ultrascurtă, conform publicaţiei.
„Timp de ani de zile, aprovizionarea din Statele Unite a reprezentat o prioritate pentru a asigura interoperabilitatea NATO. Acum, Polonia încearcă, de asemenea, să-şi asigure rezilienţa împotriva perturbărilor globale, orientându-se mai mult către furnizori regionali şi europeni”, a declarat Zdenek Rod, expert în domeniul apărării la Universitatea CEVRO din Praga, notează sursa citată.
Grupul german Rheinmetall îşi stabileşte capacităţi de producţie şi un centru regional de mentenanţă pe teritoriul polonez. „Cererea generată de programul de modernizare a apărării din Polonia justifică înfiinţarea unor unităţi de producţie la scară largă în această ţară, care pot fi integrate în lanţurile de aprovizionare europene şi pot contribui la redundanţă şi rezilienţă în cadrul sistemului industrial european de apărare”, a transmis compania germană Rheinmetall, conform agenţiei de presă.
Efectivele militare poloneze au depăşit 220.000 de cadre în acest an, iar statul polonez vizează atingerea pragului de 5% din PIB pentru apărare până în 2035, propunând inclusiv producţia comună de rachete Patriot alături de Statele Unite şi Ucraina, informează sursa citată.
„Dacă doriţi să vindeţi în Polonia, trebuie să investiţi în Polonia, trebuie să transferaţi tehnologie, trebuie să lucraţi la proiecte comune cu noi. Cu cât avem mai multe fabrici şi mai mult know-how de partea noastră, cu atât apărarea noastră este mai bună”, a afirmat Konrad Golota, ministru adjunct al Patrimoniului de Stat, notează publicaţia.




















































Opinia Cititorului