Stellantis a luat deja măsuri şi lucrează din greu pentru a evita riscul închiderii de fabrici cu care se confruntă rivalul său german Volkswagen, a declarat marţi CEO-ul producătorului auto, Carlos Tavares, citat de Reuters.
"Am făcut multe lucruri nepopulare în ultimii ani pentru a evita, cât mai mult posibil, o situaţie similară cu cea a Volkswagen. Am fost criticaţi pentru asta, pentru că luăm decizii care nu au fost întotdeauna bine înţelese", a spus Tavares.
El a adăugat că cheia este "să vindem vehicule electrice la aceleaşi preţuri ca modelele tradiţionale pe benzină".
La începutul acestei luni, cel mai mare producător auto din Europa, Volkswagen, a anunţat că ia în considerare, pentru prima dată în istoria sa, să închidă fabrici din ţara sa natală, Germania.
Anunţul Volkswagen a declanşat speculaţii că mai mulţi producători auto europeni ar putea evalua mişcări similare pentru a răspunde ratelor scăzute de utilizare a fabricilor din regiune, creşterea presiunilor asupra preţurilor din partea rivalilor asiatici şi un mediu economic mai dur.
"Lucrăm foarte, foarte mult pentru a evita această situaţie, iar viitorul va spune dacă vom putea evita orice probleme sau nu, prea devreme pentru a spune astăzi", a declarat Tavares reporterilor, după inaugurarea unui hub global pentru vehicule comerciale al grupului, Pro One, din Torino, Italia.
Între 2021 - când a fost înfiinţată prin fuziunea dintre Fiat Chrysler şi producătorul Peugeot PSA - şi 2023, Stellantis şi-a redus forţa de muncă cu aproape 20.000 de persoane în Europa, mai ales prin concediere voluntară.
 English
English



























 Euro
Euro Dolar SUA
Dolar SUA Franc elveţian
Franc elveţian Liră sterlină
Liră sterlină Gram de aur
Gram de aur























