Reuters: Trump spune că rebelii Houthi i-au cerut Statelor Unite să nu intervină în Yemen

T.B.
Internaţional / 12 septembrie, 14:50

Reuters: Trump spune că rebelii Houthi i-au cerut Statelor Unite să nu intervină în Yemen

Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că rebelii Houthi proiranieni din Yemen, care au preluat controlul asupra unui punct strategic de trecere între Marea Roşie şi Golful Aden, au cerut Statelor Unite să nu intervină, conform Reuters. El a confirmat, pe de altă parte, că a avut o discuţie cu prinţul Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, care, potrivit unor surse, ar fi cerut ajutor militar din partea SUA în conflictul pe care îl are cu rebelii Houthi, relatează Reuters.

„Am purtat discuţii. Houthi ne-au contactat” şi „nu vor ca noi să îi atacăm”, a spus preşedintele american, în declaraţii făcute presei în timpul unei vizite în Irlanda, potrivit Reuters.

Întrebat în timpul întâlnirii sale cu prim-ministrul irlandez Micheal Martin, Donald Trump a confirmat că a avut o discuţie cu prinţul moştenitor şi conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, pe care l-a numit „prieten”, relatează Reuters.

Preşedintele american a prezis că „totul va merge de minune”, în ciuda intensificării ostilităţilor din regiune, potrivit Reuters.

Potrivit publicaţiei online Axios, „MBS”, aşa cum este poreclit prinţul saudit, l-a sunat pe Donald Trump de două ori joi pentru a-i cere să lovească rebelii yemeniţi, dar a fost respins, relatează Reuters.

Ofensiva fulgerătoare a rebelilor Houthi are ca rezultat faptul că vecina Arabie Saudită, primul exportator mondial de ţiţei, se află într-o situaţie dificilă, întrucât Strâmtoarea Ormuz, situată de cealaltă parte a peninsulei, este blocată de Teheran încă de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, potrivit Reuters.

De asemenea, infrastructura sa petrolieră a fost, în această săptămână, ţinta unui atac de amploare cu drone şi rachete lansat de Houthi, informează Reuters.

Preşedintele american, aflat în pragul alegerilor de la jumătatea mandatului - care ar putea să îl facă să piardă controlul asupra Congresului - şi ştiind că războiul cu Iranul este foarte nepopular, pare să opteze acum pentru o strategie mai puţin deschis belicoasă în Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. L-a tradat si pe MBS. Bun aliat Trump!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb