REUTERS: UE analizează planuri alternative la sistemul european de garantare a depozitelor

Internaţional / 28 mai 2016

UE analizează planuri alternative la sistemul european de garantare a depozitelor

Statele membre ale UE au încetinit planul de înfiinţare a unui sistem comun de protejare a depozitelor bancare şi au cerut explorarea unor măsuri alternative care probabil vor reduce protecţia deponenţilor europeni, se arată într-un document al Comisiei Europene consultat de Reuters.

Statele membre UE negociază în prezent introducerea unui sistem european de garantare a depozitelor (European Deposit Insurance Scheme - EDIS), care asigură protecţie pentru suma de 100.000 euro/persoană în toate ţările participante. EDIS ar urma să fie cel de al treilea pilon al uniunii bancare, alături de supravegherea bancară şi de rezoluţia bancară.

Comisia Europeană consideră că prin punerea la comun a resurselor naţionale deponenţii vor fi mai bine protejaţi, iar băncile vor înregistra costuri mai scăzute, astfel încât sistemul financiar european va fi mai stabil.

Planul prezentat de Comisia Europeană în luna noiembrie a anului trecut s-a lovit însă de opoziţia Germaniei, autorităţile de la Berlin fiind îngrijorate că fondurile sale de garantare a depozitelor ar putea fi utilizate pentru a-i salva pe deponenţii din alte ţări.

Preşedinţia olandeză a UE a cerut Comisiei Europene să reevalueze impactul financiar al EDIS şi să ia în considerare "posibile opţiuni alternative", se arată în documentul consultat de Reuters, potrivit Agerpres.

Textul se referă la un plan alternativ plan de "împrumuturi obligatorii" în cadrul schemelor naţionale de garantare a depozitelor bancare din Europa, care ar urma să înlocuiască EDIS. Astfel fondurile naţionale vor trebui să ajute băncile din alte state în situaţia în care criza lichidităţilor afectează depozitele. propunerea este sprijinită de Germania.

Dar este puţin probabil ca "ajutorul să nu fie însoţit de condiţii", susţine un oficial al UE.

Preşedinţia olandeză a UE ar fi cerut şi reintroducerea dreptului de veto în procesul legislativ privind înfiinţarea EDIS sau a planurilor alternative. Planul original al Comisiei Europene prevedea ca deciziile să fie adoptate prin votul majorităţii statelor membre.

Conform datelor confidenţiale furnizate recent Comisiei Europene de un număr de 38 de scheme naţionale de garantare a depozitelor bancare din Europa, finanţarea de care dispun în prezent schemele naţionale acoperă 1% din depozitele asigurate, în condiţiile în care nivelul minim de acoperire prevăzut de normele UE este de 0,8% din totalul depozitelor asigurate până în 2024. De precizat că unele din cele 28 de state membre au mai mult de o schemă de garantare a depozitelor bancare, de exemplu una care acoperă numai băncile de economii.

Documentele Comisiei Europene enumeră beneficiile economice ale EDIS, ajungând la concluzia că o schemă comună de garantare "va îmbunătăţi gradul de acoperire pentru bănci în toate statele membre participante, fără a modifica nivelul general de finanţare". Potrivit calculelor executivului comunitar, în cazul unei crize bancare de amploare, în care va fi nevoie de protejarea depozitelor la mai mult de o bancă, schemele naţionale nu vor reuşi să protejeze în totalitate depozitele în 2,5% din cazuri, în timp ce dacă EDIS ar fi în vigoare doar în 0,7% din cazuri deponenţii ar putea să nu primească banii în totalitate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca se gandesc la asa ceva inseamna ca sistemul bancar inca e plin de puteziciuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb