Venezuela estimează că va atrage investiţii de aproape 76 de miliarde de dolari în sectorul petrolier în următorii cinci ani, în baza unor acorduri semnate recent, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedinta interimară Delcy Rodriguez, transmite Reuters.
Rodriguez a precizat că acordul bilateral cu Washingtonul vizează 17 zăcăminte petroliere şi prevede utilizarea a 250 de instalaţii de foraj, fiind inclus într-un pachet mai amplu de 61 de acorduri semnate de părţi, informează Reuters.
„Urmează investiţii majore. Vorbim despre aproape 76 de miliarde de dolari în cinci ani. Aceste investiţii se vor transforma în beneficii directe pentru ţara noastră, într-un parteneriat avantajos pentru ambele părţi”, a declarat Rodriguez într-o intervenţie televizată, conform sursei citate.
De la înlăturarea preşedintelui Nicolas Maduro, în ianuarie, Venezuela a început să îşi redeschidă industria energetică pentru investiţiile străine, cu sprijinul administraţiei preşedintelui american Donald Trump, precizează Reuters.
Noile acorduri ar putea contribui la relansarea producţiei petroliere a Venezuelei, ţară care deţine cele mai mari rezerve dovedite de ţiţei din lume, dar al cărei nivel de extracţie rămâne mult sub cel înregistrat în urmă cu un deceniu, transmite Reuters.
Rodriguez a evidenţiat şi redresarea producţiei în statul Zulia, din vestul ţării, unde extracţia a crescut de la 70.000 la 370.000 de barili pe zi, conform sursei menţionate. Potrivit acesteia, producţia ar putea ajunge la 400.000 de barili pe zi până la sfârşitul anului, fără să precizeze perioada în care a avut loc creşterea anunţată, informează Reuters.
Industria petrolieră venezueleană a fost afectată de ani de investiţii insuficiente, probleme operaţionale ale companiei de stat PDVSA şi sancţiuni americane impuse sectorului energetic, precizează Reuters.
Autorităţile de la Caracas mizează pe noile parteneriate internaţionale pentru modernizarea infrastructurii şi creşterea producţiei de petrol, principala sursă de venituri externe a ţării, conchide Reuters.




























































Opinia Cititorului