REVISTA PRESEI 09.08.2011

Willy Homner
Ziarul BURSA #Revista Presei / 9 august 2011

ADEVARUL

O nouă recesiune, imposibil de evitat

Economia mondială se află în pragul unei noi crize de proporţii: bursele europene, americane, asiatice s-au prăbuşit cu până la 5%. Agenţiile de rating se pregătesc să retrogradeze mai multe state. Tot mai mulţi economişti de renume vorbesc despre pericolul unei "crize în W" (în două etape), însemnând revenirea recesiunii. Şocul scăderii ratingului SUA a cutremurat ieri pieţele financiare. Primele au reacţionat bursele asiatice, care au deschis în scădere cu până la 5% (4% scădere pe Bursa din Shangai). Investitorii sunt extrem de îngrijoraţi pentru că oamenii îşi investesc banii pe alte pieţe, reorientându-se de la dolar şi euro spre yeni japonezi şi aur. Din acest motiv, uncia de aur a atins un nou record în cursul tranzacţiilor bursiere din Hong Kong, trecând de 1.700 de dolari.

Cum ne afectează reducerea ratingului SUA

Investitorii străini ar putea să-şi retragă banii din România, presaţi de problemele de pe pieţele externe. Ieşiri de capital, creşteri de preţuri, slăbirea economiei şi deprecierea leului - sunt efectele pe care le-ar putea resimţi economia locală pe fondul situaţiei internaţionale dificile. Reducerea ratingului Statelor Unite ale Americii şi criza datoriilor din Europa vor avea efect şi asupra economiei României, în cazul în care situaţia internaţională se va înrăutăţi. Într-un scenariu negativ, investitorii străini ar putea să-şi retragă banii, presaţi de problemele din exterior. Totodată, preţurile ar putea creşte, leul ar putea slăbi uşor, iar şansele de revenire a economiei ar putea fi puse sub semnul întrebării. Tabloul a fost zugrăvit chiar de către Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), care a asigurat însă că banca centrală este pregătită, "cu arma la picior".

De ce suportăm consecinţele

Avansul Produsului Intern Brut este legat strict de exporturi. Cum economiile vestice dau semne de încetinire, iar ţara noastră exportă în special pe aceste pieţe, este de aşteptat ca situaţia să afecteze creşterea economică. "O cerere mai mică pentru exporturile româneşti va duce la o decelerare a acestora, care, dacă nu este însoţită de o creştere a cererii interne, poate conduce la o creştere economică destul de slabă în perioada următoare", a spus ieri Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economistul-şef al Raiffeisen Bank.

Împrumuturi mai scumpe pentru stat

Statul român se împrumută din ce în ce mai scump de la băncile de pe piaţa locală, pe fondul situaţiei dificile existente pe plan internaţional. Ieri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 700 de milioane de lei prin certificate cu scadenţa la un an, la un randament de 6,34%, faţă de 6,18%, la licitaţia anterioară. Analistul financiar Aurelian Dochia este de părere că ceea ce s-a întâmplat la licitaţia de luni nu va rămâne doar un caz izolat. "Creşterea randamentelor o pun pe seama contextului internaţional generat de scăderea ratingului Statelor Unite ale Americii şi de criza datoriilor din zona euro. În România nu s-a întâmplat nimic deosebit care să justifice creşterea randamentelor", a declarat Dochia pentru "Adevărul". El avertizează că presiunea unor costuri de împrumut din ce în ce mai mari ar putea să se resimtă pe termen lung în România.

Gata cu ajutoarele de stat la Ford Craiova

Ministerul Finanţelor a sistat plata ajutoarelor de stat către Ford România, deoarece compania nu şi-a îndeplinit planul de investiţii asumat la privatizarea Automobile Craiova. Compania Ford a realizat până acum doar un sfert din investiţiile asumate, deşi se angajase să aloce 675 de milioane de euro fabricii din Bănie până în 2012.

Japonia, în vizorul agenţiilor de rating

Statul nipon ar putea fi noua victimă a instituţiilor de evaluare financiară, deşi exporturile ţării şi-au temperat declinul pentru prima dată de la cutremurul din martie. Japonia face parte din grupul ţărilor care nu-şi mai pot stimula creşterea economică fără noi datorii, consideră analiştii. Datoria publică uriaşă şi dezordinea de pe scena politică sunt doar câteva dintre argumentele pentru care Japonia a ajuns în atenţia agenţiilor de rating, notează jurnaliştii de la Reuters, după consultarea mai multor analişti. Aceştia estimează că a treia mare economie a lumii va fi următoarea ţintă pentru reducerea calificativului de credit, după decizia istorică de vineri a Standard & Poor"s (S&P), care a redus ratingul Statelor Unite.

Preţul petrolului scade cu 5% şi atinge minimul acestui an

Barilul de petrol s-a depreciat astăzi pe piaţa americană cu 5% până la 82,65 dolari pe baril, cel mai mic preţ din acest an. O valoare mai mică a mai fost atinsă în noiembrie 2010, când barilul era cotat cu aproape 81 de dolari, potrivit Bloomberg. Aceasta pe fondul temerilor investitorilor privind economia mondială, a declinului burselor şi a aprecierii dolarului. Cotaţiile barilului la bursa de la New York au scăzut cu 27% faţă de maximul acestui an, 114,83 dolari, atins la începutul lunii mai. Pe piaţa europeană, preţul ţiţeiului Brent a coborât în şedinţa de astăzi cu 3,6% (3,94 de dolari) şi a ajuns la 105,43 dolari pe baril. Preţul maxim al sortimentului Brent în acest an a fost de 127 de dolari pe baril.

Obama, atac la agenţiile de rating: Noi suntem Statele Unite ale Americii. Noi vom fi întotdeauna o ţară de rating maxim

Preşedintele Americii crede că, în ciuda problemei locurilor de muncă, economia ţării sale este încă stabilă. De vină e clasa politică. "Pieţele cad şi îşi revin. Dar noi suntem Statele Unite şi vom fi întotdeauna o ţară de AAA": după o zi de pierderi căderi pe burse, preşedintele Statelor Uite, Barack Obama, a încercat să calmeze pieţele şi să dea asigurări că economia Americii este stabilă. Economia SUA este stabilă, chiar dacă există probleme cu locurile de muncă. "Cea mai mare grijă a noastră este problema şomajului şi ritmul lent de creştere a economiei". Vinovată pentru probleme la alt nivel este "lipsa de voinţă politică de la Washignton", spune liderul de la Casa Albă.

Bursa de la New York a scăzut puternic! Pieţele europene: declin până la nivelul de acum doi ani. Începe criza?

Bursele asiatice au înregistrat pierderi masive, luni dimineaţă, prelungind unul dintre cele mai mari declinuri din ultimii ani, după ce SUA şi-au pierdut ratingul de top AAA şi au retrogradat la AA+, potrivit declaraţiilor oficialilor agenţiei Standard and Poor. Pieţele europene au închis în scădere cu 3,4%, la minimul a aproape doi ani, pe fondul temerilor că cea mai mare economie din lume ar putea intra din nou în rcesiune ca urmarea a scăderii ratingului, transmite Reuters.

Efectele noului Plan Marshall pentru România

Peste 700 de milioane de euro, un nou cadou dat de UE României prin reducerea ratei de cofinanţare pentru proiectele europene. Primele efecte aşteptate ale noii scheme de finanţare a UE: deblocarea unor proiecte şi reducerea deficitelor. Şase state europene (Grecia, Irlanda, Portugalia, România, Ungaria şi Letonia) vor mai contribui, din 2012, cu doar 5% pentru proiectele europene, faţă de 15% cât trebuie să aloce în prezent.

Londra în flăcări, în a treia noapte de violenţe

Noi confruntări violente au loc luni seară, pe străzile Londrei, între grupuri de protestatari şi poliţişti, pentru a treia zi consecutiv. 215 persoane au fost arestate de la începutul violenţelor. Violenţele au început după ce poliţiştii au împuşcat mortal un tânăr, în Tottenham. Patrule de poliţie sunt mobilizate în toată capitala britanică, în încercarea de a preveni noi violenţe, după două nopţi de jafuri şi tulburări, în mai multe zone ale Londrei.

Siria, izolată şi de lumea arabă

Desfăşurarea evenimentelor care, în ultima perioadă, au luat o întorsătură tragică la Damasc, dar şi în alte zone şi oraşe din Siria, provoacă reacţii de condamnare pe plan internaţional. Un exemplu în acest sens l-a dat regele Abdullah al Arabiei Saudite, care a cerut oficial Siriei să pună capăt vărsării de sânge, retrăgându-şi totodată ambasadorul de la Damasc. Este unul dintre rarele cazuri când unul dintre cei mai puternici lideri din lumea arabă intervine împotriva altuia.

CURENTUL

Nistorescu - implicat în noul dosar FNI de către Parchetul General

Fostul director al cotidianului "Evenimentul Zilei" din perioada crahului FNI, Cornel Nistorescu, este menţionat oficial pentru prima oară ca membru important al reţelei lui SOV în ordonanţa prin care Procurorul General al României a anulat toate soluţiile de netrimitere în judecată ale tatălui FNI. Numele lui apare în capitolul dedicat prejudicierii cu peste 100 miliarde lei vechi a SC Banca Agricolă SA, pe lista scurtă a relaţiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu, alături de Liviu Adrian Istrate - preşedinte Banca Agricolă SA, Gabriel Tişler - director al Direcţiei Pieţe de Capital din Banca Agricolă şi Constantin Cioşcu - vicepreşedinte al CEC.

Acordul cu FMI - poliţă de asigurare împotriva crizei

România nu are nevoie de noi măsuri anticriză pentru că are deja "o ditamai poliţa de asigurare" de la FMI, a declarat, ieri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR). Întrebat dacă, în noul context internaţional - scăderea ratingului SUA, criza datoriilor suverane în Europa - România ar avea nevoie de un nou program anticriză, Isărescu a spus că avem deja un program, cu Fondul Monetar Internaţional (FMI). "Nu înţelegeţi că avem o ditamai poliţa de asigurare de la FMI! Ce noi măsuri mai vreţi? Acum doi ani spuneaţi că împrumutul este prea mare. Câte poliţe vreţi să aveţi?", a spus Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă. Guvernatorul BNR a arătat că programul a fost prezentat recent, atât la banca centrală, cât şi la Guvern şi că abia acum se înţelege mai bine că acordul cu FMI "a fost o ancoră bună".

CURIERUL NATIONAL

Câţi bani mai pot arunca în gaura neagră?

Panicate de prăbuşirile din pieţele financiare, autorităţile europene pun în mişcare "tiparniţa". BCE a trecut la cumpărarea directă de datorie italiană şi spaniolă, într-un program estimat de analişti la sute de miliarde euro. Nici aceste sume nu îi calmează pe investitorii care se pregătesc deja pentru o nouă recesiune globală. Aversiunea la risc din pieţele financiare internaţionale traversează un nou punct critic, iar asigurările date din partea autorităţilor par a nu mai fi suficiente pentru investitorii care se pregătesc de o nouă recesiune. Acesta este şi contextul în care ieri Bursele lumii au avut o deschidere negativă, după ce săptămâna trecută acestea au suferit picaje importante, cele mai accelerate de până la 10-13% înregistrându-se în Europa. Sistemul financiar stricat pare a răspunde tot mai greu şi mai neprevăzut stimulilor. Banii pompaţi în gaura neagră a creditului bancar acordat în exces nu ajung într-o economie reală care, conform ultimelor indicii, se îndreaptă spre recesiune.

Cresc diferenţele de dobândă între depozitele bancare

După o perioadă de relativă acalmie, băncile încep din nou să umble la dobânzile la depozite, fără a exista însă o tendinţă clară. În timp ce unele bănci vin cu valuri de scăderi, altele se bat în promoţii pentru atragerea de lichidităţi. Cu toate acestea, 70% din economiile populaţiei şi firmelor sunt administrate de cinci instituţii de credit. Din peste 40 de bănci care funcţionează în România, cinci au reuşit să cumuleze peste 70% din totalul disponibilităţilor populaţiei, conform datelor oferite de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB). În ceea ce priveşte economiile companiilor, nivelul este similar. Un procent de 69,99% din depozite sunt păstrate în conturi deschise la cinci instituţii.

Cum ne va afecta noua criză?

Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că în privinţa politicilor fiscale şi guvernamentale cuvintele de ordine sunt "precauţie şi moderaţie", el arătând că pieţele internaţionale nu sunt calme, dar România are avantajul unei uşoare stabilităţi macroeconomice determinate de măsurile luate anul trecut, citat de Mediafax. "Cuvântul de ordine este acela de precauţie şi moderaţie în tot ce înseamnă politici fiscale şi politici guvernamentale. Pieţele internaţionale nu sunt calme, situaţia nici din America nici din Europa nu este încă stabilă din punct de vedere economic. Noi avem avantajul unei uşoare stabilităţi macroeconomice determinate de măsurile de anul trecut.

Mobilizare în zona euro pentru evitarea unui nou dezastru

După mai multe zile extrem de tumultuoase pe pieţele bursiere ale lumii şi după mult criticata degradare a ratingului datoriei americane de către Standard &Poor"s, cu posibile consecinţe mult mai grave pe pieţele de capital, Guvernele din zona euro au declanşat cu frenezie o serie de contacte, dezbateri - fie ele şi doar telefonice - pentru a se coordona în lupta împotriva repetării dezastrului de săptămâna trecută pe pieţele de capital. Noile căderi înregistrate duminică la bursele din Orientul Mijlociu (Tel Aviv, Ryad, Dubai, Abu Dhabi, Bahrein, Qatar, Kuweit sau Oman) au fost interpretate de liderii zonei euro drept un serios avertisment că, într-adevăr, "răul abia de acum încolo va veni" şi că trebuie reacţionat cu cea mai mare urgenţă posibilă.

Toamna se numără bobocii inflaţiei

Banca Naţională a României a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, la 4,6%, de la 5,1% şi prognoza pentru 2012 la 3,5%, de la 3,6%, a declarat ieri şeful instituţiei, Mugur Isărescu, la prezentarea raportului asupra stabilităţii preţurilor. "Datele privind inflaţia încep să arate mai bine şi noi sperăm că cel puţin în această perioadă de vară îmbunătăţirile să fie substanţiale", a spus guvernatorul băncii centrale. Procesul de dezinflaţie a fost ajutat de corecţia puternică a preţurilor volatile, în special cele ale mărfurilor alimentare, iar tendinţa ar putea continua şi în luna aceasta. Preţurile volatile revin spre nivelurile din toamna trecută, însă Isărescu îndeamnă la prudenţă.

Perspectivele economice ale Germaniei s-au înrăutăţit

Perspectivele de creştere economică a Germaniei pentru anul viitor s-au înrăutăţit în ultimele săptămâni, pe măsură ce riscurile unei recesiuni globale au crescut, potrivit Institutului German pentru Economie Globală (IfW), citat de cotidianul Handelsblatt, preluat de Reuters. Institutul a anunţat, în luna iunie, că anticipează pentru anul viitor o creştere economică de 1,6% în Germania, faţă de 3,6% în acest an. Însă membrul IfW Joachim Scheide a declarat, într-un interviu pentru Handelsblatt, că ar fi "mai pesimist astăzi în această privinţă", din cauza crizelor din Statele Unite şi Europa. Germania şi-a revenit rapid după 2009, când a suferit cea mai adâncă recesiune de după cel de-Al Doilea Război Mondial, însă creşterea economiei germane, cea mai puternică din Europa, a depăşit perioada de vârf, scrie Mediafax.

EVENIMENTUL ZILEI

Cinci soluţii care să stopeze prăbuşirea burselor în al 12-lea ceas

Mai marii finanţelor mondiale încearcă să convingă pieţele că turbulenţele financiare pot fi controlate. Pentru asta, însă, este nevoie de mai mulţi bani pentru salvare şi de mai multă austeritate. Declaraţiile politice nu mai pot opri bursele din scădere, iar anunţul Băncii Centrale Europene (BCE) privind cumpărarea datoriei Italiei şi Spaniei a oprit, ieri, scăderea de pe bursele europene doar pentru puţin timp. Bursa românească a închis pe o scădere dramatică, indicele reprezentativ, BET, prăbuşindu-se cu 8,39% pe parcursul zilei de ieri faţă de şedinţa de vineri. Totuşi, sunt economişti, prin tre care profesorul Daniel Dăianu, care consideră că recesiunea poate fi evitată prin adoptarea câtorva măsuri pe care atât Europa, cât şi Statele Unite ar trebui să se grăbească să le pună în practică. De la creşterea principalului fond de susţinere financiară la emiterea de obligaţiuni comune şi impunerea unei austerităţi pe termen lung în Statele Unite pentru a nu trimite în recesiune marea economie americană şi, odată cu ea, toată planeta.

Dinu Patriciu - premierul lui Băsescu. VEZI ce spune miliardarul şi cum comentează Antonescu

Dinu Patriciu - premierul dorit de Traian Băsescu, un scenariu de vacanţă lansat de Stelian Tănase, un moderator TV apropiat de miliardarul liberal. În replică, Crin Antonescu spune că Patriciu-premier nu e o soluţie serioasă dar că ar fi mai bun ca Boc. "Să fim serioşi, sunt în vacanţă", a comentat Dinu Patriciu la scenariul lansat de Stelian Tănase pe blogul său. Întrebat dacă ar accepta funcţia de premier în cazul în care i-ar propune acest lucru preşedintele Băsescu, Patriciu a răspuns: "Nu se discută niciodată, nici în afaceri, nici în politică, cu dacă sau cu parcă".

Soros a lovit din nou: A făcut 850 de milioane de dolari, ca atunci când a spart Banca Angliei

Un investitor a cărui identitate nu se cunoaşte încă a făcut un pariu aproape similar cu cel făcut de omul de afaceri George Soros în anul 1992, când acesta din urmă a făcut un miliard de dolari într-o singură zi. Ce s-a întâmplat mai exact? Misteriosul investitor a pariat la o probabilitate de 1 la 10 că Statele Unite vor pierde ratingul AAA. Surse din piaţă spun că misteriosul investitor ar fi chiar George Soros, care ar fi avut informaţii dinainte sigure despre retrogradarea pe care au operat-o cei de la Standard and Poor"s, date fiind relaţiile pe care Soros le are cu Casa Albă încă din 2008.

FINANCIARUL

Scenariul se repeta: Guvernantii spun ca Romania este ferita de criza. Analistii si investitorii ii contrazic

Bursa de la Bucuresti a scazut deja la un nivel similar celui din 2008, provocat de falimentul Lehman Brothers. Cele mai mari pierderi la BVB le-au avut BRD - 144 mil. euro, Fondul Proprietatea - 81 mil. euro si Banca Transilvania - 58 de milioane de euro. La debutul crizei financiare, in toamna anului 2008-primavara anului 2009, atat presedintele Traian Basescu, cat si premierul Emil Boc declarau ca in Romania nu este si nici nu va ajunge vreo criza. Realitatea i-a contrazis, iar efectul inca se simte dramatic si azi. Acum, dupa aproape trei ani, scenariul se repeta.

Terenurile raman pe trend de ieftinire: -7% in tara si -5% in Capitala

Preturile parcelelor construibile din Bucuresti s-au redus in primul semestru intr-un ritm inferior restului tarii. Cele mai evitate de catre cumparatorii de terenuri sunt orasele mici cu mai putin de 150.000 de locuitori.

In pofida diversificarii cererii pentru terenurile construibile din Capitala, doar anumite parcele s-au bucurat de atentia investitorilor, in special cele cu destinatie de retail sau pentru dezvoltare de cladiri de birouri. Acest lucru explica diferentele mari de pret solicitate pentru parcele cu destinatie diferita, dar aflate in aceeasi zona. Cel mai elocvent exemplu este cel al preturilor practicate in zone precum Drumul Taberei si Berceni versus Militari, care, desi, sunt cartiere cotate similar, preturile terenurilor cu destinatie de retail sunt mult mai mari comparativ cu cele ale parcelelor pe care se pot construi doar locuinte.

Spirala datoriilor in zona euro a fost intrerupta de Banca Centrala Europeana

Institutia cu sediul la Frankfurt a intervenit cu bani pentru a reduce dobanzile de finantare ale Italiei si Spaniei. Liderii politici ai Frantei si Germaniei au decis sa fie cu un pas inaintea speculatorilor Pietele europene au reactionat pozitiv. Banca Centrala Europeana (BCE) a intervenit ieri pe piata obligatiunilor, demonstrand ca este gata sa sprijine Italia si Spania, cu scopul de a evita o implozie a zonei euro, pe fondul cutremurului financiar de saptamana trecuta. Dobanzile pentru obligatiunile celor doua state au inceput sa scada, pe masura ce BCE le-a inclus in pro­gramul de achizitii.

Exportul de energie s-a triplat in primul semestru

In primele sase luni ale acestui an exporturile de energie electrica ale Romaniei s-au triplat, ajungand la 1.945,5 milioane de KWh, in crestere cu 1.324,4 milioane de KWh, se arata intr-un comunicat al Institutului National de Statistica (INS). Asta inseamna ca 6% din productia interna de electricitate au mers peste granita. Potrivit datelor INS, in perioada ianuarie-iunie 2011 s-au produs 31,8 miliarde de KWh, iar cea mai mare contributie au avut-o termocentralele, cu 16,5 miliarde de KWh. Cea mai mare parte din curentul exportat merge in Balcani.

Moneda euro va supravietui crizei cel putin cinci ani - sondaj KPMG

Majoritatea liderilor in afaceri din Europa si Orientul Mijlociu (64%) apreciaza ca Europa a atins apogeul ca supraputere economica si politica mondiala, ca importanta acesteia va scadea in anii urmatori si ca moneda euro va exista in forma actuala si peste cinci ani, potrivit unui sondaj al KPMG. Sondajul a fost realizat de compania de audit si consultanta KPMG, fiind intervievati peste 1.500 de directori executivi si financiari din 22 de state din Europa, inclusiv Romania, si Orientul Mijlociu.

JURNALUL NATIONAL

Interdicţia de a fuma în propria maşină ajunge şi în Europa. Află care este ţara în care s-a interzis fumatul de tot

În curând fumătorii britanici ar putea să-şi satisfăcă viciul doar între pereţii propriilor locuinţe. Mai multe consilii locale doresc extinderea interdicţiei fumatului şi la maşinile personale ori la parcuri, după ce fumatul în spaţii publice a fost nterzis în Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord din 2007, iar în Scoţia încă din 2006. Se doreşte astfel crearea unor zone cu "toleranţă zero" faţă de fumători, similare celor care există deja în anumite oraşe americane. Imagini cu fumătorii pufăind în exteriorul clădirilor de birouri sau pe trotuarele din faţa barurilor au devenit deja banale, astfel că oficialii britanici sunt decişi să extindă interdicţiile.

Capitalul financiar-bancar: un comunism odios! de Ilie Serbanescu

Investitorii financiari - cei care aleg să nu facă profit în mod indirect din afaceri, ci direct din plasamente financiare (achiziţii de titluri guvernamentale ori instrumente bancare sau pur şi simplu speculaţii pe curs ori pe dobânzi) - nu admit să joace după reguli capitaliste! Investitorii financiari au pretenţii pur şi simplu necapitaliste: nu-şi asumă nici un risc, cu toate că au activităţi de investiţii, care în capitalism se fac pe propriul risc! Nu vor să preia vreo responsabilitate în caz de dificultăţi economice. Şi au impus şi mecanismele care să-i scoată din calcul la suportarea vreunor consecinţe. În esenţă, totul se rezumă la preluarea debitelor de către state, respectiv de către contribuabilii acestora şi, desigur, de salariaţii şi pensionarii lor, care evident nu au nici o implicare şi cu atât mai puţin vreo vină!

NATIONAL

Au cazut bursele: incepe razboiul miliardarilor

Wall Street se prabuseste dupa retrogradarea SUA de catre agentia Standard& Poor"s, tragand in jos toate bursele lumii. Unul dintre cele mai mari fonduri din lume, Berkshire Hathaway, administrat de miliardarul Warren Buffett, care detine si 20% din actiunile agentiei de rating Moody"s - cea care a retrogradat tari europene - a desfasurat in perioada aprilie-iunie 2011 cea mai ampla campanie de achizitie de actiuni, in valoare de 3,62 miliarde de euro. Este pentru prima data cand Buffett cumpara intr-un trimestru mai multe actiuni decat obligatiuni, ceea ce pare lispit de inspiratie.

UDMR tine Guvernul in sah

Udemeristii i-au bagat din nou in corzi pe democrat-liberali, conditionand numirea unui nou ministru la Sanatate. UDMR vrea cu orice pret controlul asupra Casei Nationale de Asigurari de Sanatate. In cazul in care premierul Emil Boc nu va tine cont de aceasta "modesta" pretentie, liderii maghiari sunt gata sa renunte fara nicio apasare la portofoliul Sanatatii, mai ales ca din start le-a cam stat in gat.

PUTEREA

Preşedintele agramat

Fostul şef de stat al României Emil Constantinescu face greşeli elementare de limba română. De câte ori are ocazia, el scrie "ideie" în loc de "idee". "Am poposit şi am zăbovit două zile la < Steaua Dunării >, scrie Emil Constantinescu, felicitându-l pe patron pentru afacerea dezvoltată. Ideea patronului de a culege cuvintele de apreciere din partea turiştilor importanţi este bună, nu însă şi cea a fostului şef de stat de a accepta să-şi lase gândurile pe o hârtie la malul Dunării. În textul său, profesorul universitar Constantinescu face o greşeală pentru care un elev ar putea fi depunctat în mod serios la examenul de bacalaureat. El scrie "ideie" în loc de "idee". "Cele mai calde felicitări Dlui Doru Oniga şi soţiei sale pentru ideie şi realizare", scrie şi semnează Emil Constantinescu.

Duhoarea crizei nu se simte şi la Palatul Victoria

De cum ieşi din Bucureşti, de-a lungul drumului european 85, şi pătrunzi în satele de la câmpie, vezi sumedenie de ţărani care stau la poartă lângă lăzi cu roşii, ardei şi vinete, încercând să le vândă trecătorilor pentru câţiva lei. Anul a fost bun, iar Dumnezeu le-a umplut grădina. Oamenii nu se bucură prea mult, pentru că, spun ei, câştigă mai nimic din vânzarea produselor. La Bucureşti pluteşte în aer, din nou, mirosul înţepător al crizei. Unii experţi îi spun "al doilea val", iar alţii afirmă că ar fi, de fapt, o nouă criză.

ROMANIA LIBERA

De ce apare numele lui Blaga în dosarul "şpagă în vămi"

Fostul ministru de Interne a fost interceptat de anchetatori în cadrul dosarului "Şpagă în vămi" în timp ce purta o discuţie telefonică cu Aurel Mătiuţ, şeful Direcţiei Regionale Vamale Timişoara. Stenograma unei discuţii telefonice dintre Vasile Blaga şi Aurel Mătiuţ apare în dosarul "Şpagă în vămi" instrumentat de procurorii DNA, care i-au ascultat telefonul şefului Direcţiei Regionale Vamale Timişoara. În discuţia dintre cei doi, care a apărut luni în presă, Mătiuţ vrea să afle când ajunge acasă ministrul, pentru a se întâlni cu el. Discuţia este foarte evazivă, fapt care ar putea demonstra că interlocutorii ştiau că sunt ascultaţi.

Biblioteca Naţională, un nonstop cultural

Sunt 25 de ani de când se lucrează la viitorul sediu al Bibliotecii Naţionale a României. După finalizarea lucrărilor de reconfigurare, bucureştenii vor beneficia de un nou loc de cultură şi promenadă, cu restaurante şi cafenele ce pot fi deschise şi 24 de ore. Forfota continuă de pe şantierul "noului sediu" al Bibliotecii Naţionale a României, aflat în construcţie şi apoi în renovare încă din 1986, este aproape de final. Peste 1.000 de oameni execută lucrările de finisare şi, probabil, alţi 500 vor veni să ajute la curăţarea noului edificiu cultural.

S&P atacă clasa politică americană

Deşi calculele care au dus la reducerea ratingului SUA de către Standard&Poor"s conţin o eroare de 2.000 miliarde dolari, analiştii îşi menţin evaluarea, subliniind că problema principală este ineficienţa elitelor politice. Faptul că S&P a decis să nu îşi modifice evaluarea l-a făcut pe consilierul economic al Casei Albe, Gene Sperling, să declare că "mărimea greşelii şi uşurinţa cu care S&P şi-a schimbat argumentul principal în numai câteva ore sunt uluitoare; este evident că agenţia a decis mai întâi care va fi concluzia raportului, după care şi-a modificat argumentele în aşa fel încât să se potrivească cu aceasta".

ZIARUL FINANCIAR

Bursa de la Bucureşti a primit în plex noul val al crizei: BET, minus 8% - VIDEO

Bursa locală a înregistrat luni cea mai mare scădere din Europa, iar companiile listate au pierdut 1 mld. euro din valoare într-o zi. Preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu insistă că protecţia prin acordul FMI este suficientă pentru economie. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a prăbuşit luni 8 august cu 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni. Unele acţiuni au scăzut cu peste 10%, sub presiunea corecţiilor severe de pe pieţele europene. Bursa din Germania a scăzut ieri cu peste 4,4%, Franţa a pierdut peste 4,6%, iar bursa de la Londra a scăzut cu 3,3%. Piaţa americană a deschis prima şedinţă a săptămânii cu scăderi abrupte, de minus 3%.

China: Războaiele şi tendinţele expansioniste au adus SUA în situaţia actuală

Statele Unite trebuie să-şi revizuiască uriaşele cheltuieli militare, ampla prezenţă de peste hotare şi să-şi adune curajul pentru a dispersa temerile legate de datorie, scrie presa chineză, reflectând presiunile politice resimţite de Beijing pe fondul amplelor deţineri de active în dolari ale Chinei, potrivit agenţiei de presă Thomson Reuters. Conform comentariilor apărute în presa chineză, problemele economice cu care se confruntă SUA şi Uniunea Europeană derivă din disfuncţiile politice ale democraţiilor occidentale şi din apetitul nesustenabil pentru cheltuieli al acestora.

Ce refugii mai au investitorii: aurul, monedele nordice si cele exotice

Monedele care ar putea avea cel mai mult de câştigat de pe urma acestui context sunt coroana norvegiană şi dolarul australian şi cel neozeelandez. Toate cele trei ţări au datorii de sub 48% din PIB, comparativ cu aproximativ 60% în Statele Unite, 77% în Marea Britanie şi 79% în Germania. "Investitorii se feresc de euro şi dolar şi au alternative ca dolarul australian şi neozeelandez, coroana suedeză şi norvegiană", declară Christoph Kind din cadrul Frankfurt Trust. Australia şi Noua Zeelandă profită de cererea de materii prime din China. Exporturile de produse ca lâna, cheresteaua şi laptele reprezintă aproximativ 30% din economia neozeelandeză. Norvegia a înregistrat cel mai mare excedent guvernamental din rândul oricărei ţări cu rating AAA anul trecut, de 10,5% din PIB.

Paul Krugman:"Agenţiile de rating care au girat criza subprime sunt acum judecătorii politicilor fiscale? Pe bune?"

Economistul american Paul Krugman, laureat al premiului Nobel, cunoscut pentru numeroasele sale analize şi editoriale preluate şi de revista Business Magazin, susţine într-un comentariu publicat în The New York Times că retrogradarea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poor"s creează o situaţie "stranie". Analistul subliniază că scăderea notei vine de la o agenţie care "nu numai că nu şi-a îndeplinit menirea atunci cînd a eşuat să prevină criză", dar vine pe fondul unor calcule greşite, care includ o cheltuială bugetară suplimentară de 2.000 de miliarde de dolari. "Lăsând la o parte nebunia republicană anti-taxe care ne-a adus de fapt în acest dezastru, nu pot să ma gândesc la altcineva mai puţin calificat să emită judecăţi asupra Americii decât agenţiile de rating.

Copos: "Aţi ajuns la vorba mea: Planeta pământ se scufundă!". "În România se cheltuieşte prea mult"

George Copos, care deţine mai multe companii pe piaţa românească, susţine că aşa cum declara în 2009 că "planeta Pământ se scufundă", când începuseră să se simtă efectele căderii Lehman Brothers pe piaţa românească, acum cu retrogradarea calificativului SUA chiar crede că s-a ajuns la vorba lui. "S-a ajuns la vorba mea. Să ne rugăm acum să nu pice şi economii europene, cea a Spaniei şi Italiei, care au importante investiţii directe în România", a spus el. Copos a mai declarat că din păcate şi în România este o mare problemă: se cheltuieşte mai mult decât se produce. "

Piaţa de capital: analiştii exclud posibilitatea unui crah bursier şi spun că este o perioadă bună de achiziţii

Analistii sunt de părere că bursa de la Bucureşti va continua să fie foarte volatilă o perioadă după anunţul privind retrogradarea ratingului de ţară al SUA de către agenţia S&P şi să conducă la noi scăderi, dar nu văd corecţii de amploare. "În continuare nu cred că va fi ceva catastrofal pe burse de genul scăderilor din 2008, când a căzut Lehman Brothers. S-a trecut de bioritmul negativ, iar preţurile acţiunilor includ deja o parte din ştirea privind scăderea ratingului SUA care a fost speculată anterior. Nu vor fi crahuri pe pieţe. Probabil că va mai fi o tendinţă descendentă pe burse, eventual să mai scadă cu maxim 10%, dar aş trata această perioadă ca o oportunitate de cumpărare la preţuri mai mici", spune Mihai Căruntu, şeful departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9480
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0712
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1139
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6665
Gram de aur (XAU)Gram de aur270.7335

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro