REVISTA PRESEI 29.05.2014

E.D.
Ziarul BURSA #Revista Presei / 29 mai 2014

ADEVARUL

PNL şi PDL fac mai întâi alianţă şi apoi fuziune: Vom avea candidat unic la prezidenţiale

Liderii PNL şi PDL s-au întâlnit ieri, iar după numai două ore de negocieri au hotărât să formeze o alianţă, fără să semneze însă niciun protocol oficial de colaborare. Din această coaliţie urmează să se nască un mare partid de dreapta, după cum a anunţat preşedintele PDL. Vasile Blaga şi Crin Antonescu s-au mai pus de acord într-o privinţă: să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale. Crin Antonescu a declarat miercuri că negocierile dintre PNL şi PDL privitoare la fuziune pleacă "în mod tacit" de la principiul parităţii, precizând că deocamdată nu se vorbeşte despre renunţarea la numele unuia dintre partide. Vasile Blaga: PNL şi PDL încearcă să ajungă "pas cu pas" la "un mare partid de centru-dreapta".

Mihai Răzvan Ungureanu: Pot renunţa la prezidenţiale

Mihai Răzvan Ungureanu a explicat la Adevărul Live care va fi rolul partidelor mici în coagularea unei mari alianţe împotriva PSD şi a lui Victor Ponta. După eşecul partidului pe care îl conduce (Forţa Civică) la alegerile Europarlamentare, fostul prim-ministru a avut o discuţie cu Crin Antonescu, preşedintele interimar al PNL, despre renunţarea la orgolii şi unitatea partidelor de dreapta. Despre întâlnirea cu Antonescu: Pe toţi trei ne preocupă cum poate fi oferită şansa unei schimbări a României, ţinând cont de cum a decurs votul. Împreună ne apropiem de totalul pe care l-a făcut PSD cu sateliţii săi: 37,6%. Eu l-am sunat pe dl Antonescu. Mă bucur că a găsit timpul să vorbim, gândul fiind cum depăşim etapa de azi, cum reparăm trecutul, ce ar trebui să construim şi ce intră în această construcţie. Nu putem trece cu privirea peste ce s-a petrecut în 2012, peste episoadele guvernării comune cu PSD. Dar lăsăm trecutul şi ne uităm spre viitor. Nu e simplu.

Patriotism cu forţa: imnul intonat obligatoriu în şcoli

O propunere legislativă iniţiată de 32 de senatori PSD, care a trecut marţi de Senat, fără vreo dezbatere, transformă intonarea imnului naţional într-un ritual obligatoriu, zilnic, înainte de ore. Astfel, peste 930.000 de elevi din şcoala primară ar urma să cânte în fiecare dimineaţă varianta prescurtată, ce-i drept, a imnului, dacă proiectul de lege va trece şi de Camera Deputaţilor. Scopul, susţin iniţiatorii, majoritatea trecuţi de 50 de ani, este de a le dezvolta copiilor sentimentul de patriotism şi de identitate naţională. De aceeaşi părere sunt şi veteranii din sistem, însă majoritatea profesorilor şi experţilor combat ideea de a transforma imnul într-un instrument de coerciţie: un "patriotism cu forţa" riscă să ducă de fapt la erodarea sentimentului naţionalist.

SONDAJ Aproape jumătate dintre români ar vota împotriva monarhiei

Sondajul realizat de INSCOP Research în perioada 1-7 mai 2014, la comanda ziarului "Adevărul", aduce un rezultat surprinzător la întrebarea "Dacă s-ar pune problema ca România să devină monarhie, dumneavoastră cum aţi vota la un eventual referendum?". Astfel, 47,3% din cei chestionaţi s-ar opune monarhiei şi ar rămâne adepţii republicii, indică studiul efectuat pe un eşantion de 1.056 de persoane, reprezentativ pentru populaţia de 18 şi de peste 18 ani a României. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. La precedentul sondaj pe această temă, realizat de INSCOP Research în iulie 2013, doar 39% din români ar fi votat contra monarhiei. Numărul de non-răspunsuri a scăzut de la 33,8% (iulie 2013) la 22,5% (mai 2014).

Şoferii vor plăti taxă pe autostrăzile A1 şi A2

Şoferii vor plăti începând de anul viitor taxă pentru autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti şi A2 Bucureşti-Constanţa, a declarat astăzi Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). "Acum se lucrează la infrastructura staţiilor de taxare şi vom avea un partener privat în activitatea de taxare. Cred că în toamnă va fi totul gata sau cel mai tårziu la începutul anului viitor, astfel că de la anul vom plăti taxă de autostradă pe A1 şi pe A2", a spus Neaga. Şeful CNADNR, prezent la conferinţa "ZF Construction & Infrastructure Summit 2014", nu a precizat şi cât va fi taxa respectivă. Ulterior conferinţei, CNADNR a emis un comunicat de presă în care se precizează:"Având în vedere că durata de reabilitare a celor două autostrăzi este estimată la un an, în niciun caz opţiunea privind introducerea sau nu a sistemului de taxare nu se va lua în discuţie nici în acest an, nici în anul 2015. ".

Piste de biciclete în locul căilor ferate. Aceasta este strategia Guvernului pentru eficientizarea sectorului feroviar

Guvernul va desfiinţa între 25% şi 40% din liniile ferate, iar pe tronsoanele respective se vor amenaja "drumuri pentru transportul în comun, artere pietonale şi chiar piste pentru biciclişti", potrivit unui memorandum de măsuri pentru eficientizarea sistemului de transport feroviar. Scoatem şinele de cale ferată şi traversele, apoi pe "drumul" astfel rezultat vor circula autobuze, iar dacă nici varianta cu autobuze nu va fi viabilă, vom amenaja piste pentru biciclete. Aceasta este, pe scurt (fără glumă!), viziunea Guvernului privind eficientizarea sistemului feroviar, revelată într-un memorandum prezentat într-o primă lectură în şedinţa de miercuri a Executivului. Iată ce scriu, mai exact, la paginile 48-49 (Anexa 3), autorii memorandumului: "Linia de cale ferată ar trebui închisă, dar poate fi utilizată în continuare ca şi arteră pietonală sau pistă de biciclişti". Această metodă de utilizare "ar rezerva terenul pentru o posibilă reamenajare în viitor a căii ferate, în situaţia în care cererea de transport pe cale ferată va reveni", mai precizează autorii memorandumului.

Primăria Iaşi înfiinţează "Poliţia presei" pentru a repara prejudiciul de imagine produs de masacrul ecologic din Copou

Ultima teorie aruncată pe piaţă de şeful Primăriei Iaşi este că nu ştie nici până în acest moment în ce condiţii a avut loc marcarea pentru tăiere a celor peste 500 de arbori din parcurile Expoziţiei şi Copou. "Am dat în clipa de faţă cum a ajuns parcursul ăsta, de a da comanda din primărie pentru arborii din Expoziţie ca să fie verificaţi, cine a dispus treaba asta, cine a făcut marcarea ş.a.m.d. Tot felul de legende aud, că cel care i-a marcat în ziua aceea era beat şi a marcat mai mult decât trebuie. Tot felul de fugă de răspundere. Îi sancţionez pe cei care sunt vinovaţi", a declarat primarul Gheorghe Nichita în cadrul unei conferinţe de presă susţinute astăzi, 28 mai. Şeful Primăriei spune că a constatat "în ultimii ani, câteva sincope pe partea de comunicare". Din acest motiv a dispus crearea unui birou special în cadrul primăriei, sub directa lui coordonare, care să se ocupe de eficientizarea comunicării, atât internă, cât şi externă.

Chevron pleacă din Bulgaria şi se concentrează pe România şi Polonia

Gigantul energetic Chevron a anunţat că intenţionează să părăsească Bulgaria, unde cetăţenii au protestat puternic, cerând ridicarea licenţelor companiei pentru explorarea gazelor de şist din ţară, relatează agenţia Novinite. Expertul în probleme energetice Ilian Vasilev a confirmat miercuri zvonurile potrivit cărora Chevron intenţionează să renunţe la planurile cu Bulgaria, lăsându-i resursele încă neexplorate. Specialistul a precizat că noua strategie a companiei americane se va concentra mai mult pe ţările din Europa Centrală şi de Est, precum România, Polonia şi Ucraina, deoarece aceste state oferă un mediu potrivit pentru demararea acestui tip de afacere.

CURENTUL

Ponta i-a trădat şi pe socialiştii săi europeni

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri înaintea începerii şedinţei de guvern că ar fi bine ca şi PSD să îl susţină la preşedinţia Comisiei Europene pe candidatul PPE, Jean-Claude Junkers, în detrimentul lui Martin Schulz, candidatul social-democraţilor. PSD face parte din familia socialistă a Europei, iar Victor Ponta s-a chinuit constant să intre în graţiile lui Schulz. Chiar la ultima întrevedere, Ponta i-a spus acestuia că România şi Portugalia au contribuit din plin la scorul europarlamentarelor pentru PSE, fiind singurele ţări din UE unde partidele de stânga au câştigat acest scrutin. "Ne-am făcut datoria", i s-a adresat Ponta lui Schulz unde a participat la reuniunea şefilor de stat şi de guvern membri ai Partidului Socialist European. De altfel, Victor Ponta, a declarat, marţi, la Bruxelles, că liderul PPE Jean-Claude Juncker este îndreptăţit, dat fiind rezultatul votului la nivel european, să ocupe postul de şef al Comisiei Europene.

Procurorii DNA strâng laţul în jurul lui Oprescu!

Fotoliul de primar al Capitalei, ocupat de Sorin Oprescu, pare a se clătina, după ce procurorii DNA au luat cu asalt sediul Primăriei Generale a Capitalei, sigilând birouri şi ridicând documente, iar ancheta îi vizează pe doi dintre apropiaţii săi. Deocamdată, edilul nu a fost luat la întrebări, dar procurorii anticorupţie îi au în vizor pe doi dintre "locotenenţi", oamenii de încredere ai primarului încă din mandatul trecut. Unul este Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei de Infrastructură din Primăria Capitalei, iar celălalt Ion Dedu, şeful direcţiei de transport din Primărie. Procurorii DNA verifică şi activităţile financiare derulate prin mai multe societăţi de către soţia lui Mădălin Dumitru. "Curentul" a dezvăluit, în urmă cu doi ani, caracatiţa din PMB din domeniul licitaţiilor publice. Dedu a organizat mai multe licitaţii, în care a fost implicată, de fiecare dată, firma "Urban proiect". În această societate, Dedu şi apropiaţii săi au fost acţionari.

CURIERUL NATIONAL

Băncile pierd procesele pe bandă rulantă

Nemulţumiţi de modul în care le decurg contractele de împrumut încheiate cu băncile, tot mai mulţi clienţi apelează la specialişti pentru a da în judecată instituţiile financiare, în cadrul unor procese colective. Pe rolul instanţelor sunt 4.000 - 5.000 de procese şi se pregăteşte înregistrarea altor litigii pe clauze abuzive. Avocaţii spun că observă o tendinţă de pierdere inclusiv la instanţele superioare, băncile câştigând doar câteva procese până în prezent. Apărătorii clienţilor susţin că în prezent au ieşit la iveală toate clauzele abuzive menţionate în Legea 193 din 2000.

Colapsul preţului uraniului face companiile miniere "radioactive" pentru investitori

Valoarea "prafului galben" face condiţiile de piaţă inospitaliere pentru companiile miniere, dezamăgind investitorii care şi-au pus speranţa în ele. Pentru aproximativ 60% din producătorii de uraniu la nivel mondial, costul de extracţie este mai mare decât preţul de vânzare. Iată cel mai recent semn că mineritul uraniului "nu se mai merită": Paladin Energy, un grup australian de minerit de uraniu, a anunţat acum două zile că a încetat producţia la o mină importantă în Malawi. Această mişcare va scoate 3,3 milioane de kilograme de uraniu pe an de pe piaţă. Paladin dă vina pe plonjarea preţului de piaţă pentru uraniu, care a ajuns la un minim de 30 de dolari pe kilogram, în jos de la un maxim de aproximativ 140 de dolari pe kilogram în 2007.

Iohannis candidează la şefia PNL

Klaus Iohannis a declarat că va candida la preşedinţia PNL şi că partidul va merge mai departe "foarte bine", după alegerile europarlamentare, citează B1.ro. "Voi candida la preşedinţia PNL. Am cerut o derogare de vechime pentru a fi în această poziţie. Reacţia colegilor din partid a fost una foarte bună. Ne pregătim pentru congres", a afirmat Iohannis. "Am fost foarte supărat pe rezultatul la europarlamentarele din Sibiu, dar asta e o altă discuţie. Cred că PNL va continua foarte bine, avem toate şansele să mergem mai departe, mai bine şi cred că vom câştiga", a continuat el. "În prezent discutăm probleme organizatorice, despre când vom organiza congresul, unde vom organiza şi câţi delegaţi vom avea la congres", a spus liberalul când a fost întrebat dacă Crin Antonescu rămâne candidatul PNL la prezidenţiale.

Ar merita canalul Siret - Bărăgan investiţia de miliarde de euro?

Canalul Siret - Bărăgan rămâne un proiect prioritar pentru Guvern, urmând ca acesta să fie navigabil, iar pentru construcţia sa sunt elaborate deja studiile de fezabilitate, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. Până acum, s-au plătit mai mult de 132 mil. euro pentru cei 50 km de canal la care s-a lucrat în ultimele două decenii, din care mai puţin de 6 sunt funcţionali. Canalul Siret - Bărăgan ar trebui să aibă 198 km, o lăţime la bază de 20 de metri şi o adâncime de 7 metri. Construirea canalului va aduce beneficii economice pe trei planuri: asigurarea apei pentru irigaţii în Bărăgan, reducerea riscului producerii de inundaţii în lunca Siretului şi utilizarea sa ca rută pentru transportul naval de mărfuri. Autorităţile au calculat că acest canal va permite irigarea a peste 500.000 de hectare teren, din care 80% fără mecanisme de pompare. Guvernul a înfiinţat la începutul acestui an Administraţia Canalului Siret - Bărăgan, care elaborează studiile şi documentaţiile tehnico-economice pentru proiectarea şi realizarea Canalului.

Cum să jefuieşti o bancă

William Black, reglementatorul care acum 20 de ani a ajutat FBI şi procurorii să trimită la închisoare 1.000 de bancheri, spune că sistemul financiar este dominat de fraudă. Recent, el a prezentat într-o conferinţă paşii prin care şefii băncilor prăduiesc din interior instituţiile de credit. "Trebuie să schimbăm structura de stimulente perverse care produc aceste epidemii repetate de fraudă contabilă controlată care ne conduc la criză". Repetarea cu o frecvenţă ridicată a crizelor economice globale este o consecinţă a criminalităţii care domină sistemul financiar, spune William K. Black,

EVENIMENTUL ZILEI

George Friedman, preşedinte Stratfor: "Nu ar trebui să supraestimăm puterea Rusiei"

Într-un interviu acordat EVZ, geostrategul american George Friedman, fondator şi preşedinte al centrului de analize strategice Stratfor, vorbeşte despre criza ucraineană, planurile Rusiei în acest context şi posibilele implicaţii la adresa securităţii României. George Friedman: Actuala criză dintre NATO şi Rusia nu este rezultatul vreunei neînţelegeri sau al lipsei de comunicare. Ea derivă dintr-o divergenţă a intereselor celor două tabere. Rusia are nevoie să menţină o zonă tampon între ea şi NATO, în timp ce Alianţa îşi doreşte o permeabilitate mai mare. Rusia este mult mai slabă decât era Uniunea Sovietică atunci când s-a destrămat. Tocmai a pierdut Ucraina, care avea un preşedinte pro-rus, şi nu mai are influenţă decât în Crimeea şi câteva oraşe din est. Nu ar trebui să supraestimăm puterea Rusiei.

Presiune psihologică la Antena 3. CNA , somat să intervină

O autosesizare deosebit de gravă a fost depusă de către Narcisa Iorga la CNA împotriva Antenei 3. În documentul pe care Iorga l-a înaintat preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului solicită analizarea de urgenţă a emisiunii din 27 mai, în care Mihai Gâdea a realizat un interviu cu Adrian Zglobiu, cel care l-a scuipat pe Traian Băsescu. Iorga acuză că discursul directorului Antenei 3 l-a instigat la suicid pe Adrian Zglobiu. Constănţeanul, a doua oară în direct la "Sinteza zilei", a fost întrebat: "Domnule Zglobiu, din momentul în care aţi fost ameninţat de organele statului, de cei din serviciile secrete, de cei de la protecţie şi pază, cum ne-aţi spus dumneavoastră, sau de deţinuţii din închisoare, că veţi fi aruncat în închisoare la Poarta Albă şi acolo veţi fi violat, v-au trecut prin minte gânduri de sinucidere sau ceva de felul acesta?". A doua zi dimineaţă, Zglobiu a încercat să se omoare când poliţiştii au venit să-l ridice pentru a-l duce la un control psihiatric, conform rezoluţiei procurorilor.

Şeful CJ Cluj, acuzat că solicita cotă parte pentru a achita datoriile restante

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost "săltat" de procurorii DNA Cluj şi acuzat de luare de mită şi spălare de bani. Oficial, Uioreanu este cercetat cu privire la mai multe investiţii derulate în judeţul Cluj: noua pistă a Aeroportului Internaţional Cluj Napoca, groapa de gunoi ecologică, parcarea de la aeroport şi o platformă betonată de mari dimensiuni pentru avioanele. Procurorii au efectuat 11 percheziţii, inclusiv acasă la Horea Uioreanu sau la preşedintele organizaţiei municipale a PNL Cluj Napoca, Ioan Petran. Pe lângă cei doi oameni politici, anchetatorii au sigilat şi birourile directoarei Direcţiei de Investiţii din cadrul CJ Cluj, Mariana Raţiu, şi pe cel al arhitectului-şef al judeţului Cluj, Claudiu Salanţă. Mariana Raţiu a fost audiată de anchetatori şi a fost lăsată să plece acasă după ce a răspuns la întrebări.

"Pinalti" de la Piatra Neamţ, prins cu fi rma la contracte publice

Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ a trecut ieri pe la DNA unde a fost pus sub acuzare într-un dosar de corupţie. Edilul a refuzat să facă vreo declaraţie. Ulterior, procurorii au precizat că Ştefan coordona o firmă de construcţii condusă prin interpuşi. "Societatea SC Strong Montaj SA a încheiat şi a executat contracte de lucrări cu diferiţi clienţi şi a achiziţionat bunuri şi servicii", susţin procurorii DNA. Altfel spus, firma amintită a făcut acte de comerţ în efectuarea cărora s-a implicat Gheorghe Ştefan. Acest lucru este interzis de lege, fiind incompatibil cu funcţia de primar. Firma lui Ştefan a contractat lucrări cu trei comune din judeţ - Tazlău, Gherăeşti şi Drăgăneşti. Fost lider al PDL, primarul şi-ar fi folosit, în mod repetat, în perioada 2010-2012, influenţa în relaţia cu funcţionari publici din cadrul unor instituţii.

JURNALUL NATIONAL

PNL era în USL şi negocia cu PPE

La sfârşitul lunii februarie, discuţiile cu popularii europeni erau în toi. Trecerea PNL de la grupul liberalilor europeni (ALDE) la cel al popularilor europeni (PPE) nu a fost o decizie luată de Crin Antonescu şi apropiaţii săi sub impactul rezultatului la alegerile europarlamentare, ci a fost pregătită încă de la începutul acestui an, iar primele informaţii privind "marea trădare" au apărut chiar a doua zi după ruperea USL. Semn că negocierile începuseră demult, în culise. "Vineri nu s-a semnat nimic la Bruxelles, deşi o anumită parte a presei a spus acest lucru. Domnul preşedinte Antonescu a fost la Bruxelles, de-a lungul lunilor trecute şi eu şi domnul preşedinte am avut discuţii cu conducerea PPE, sunt discuţii de foarte multă vreme. PNL şi-a pus problema de la începutul anului 2000 să adere la PPE, am accelerat această iniţiativă după 2012, de la începutul anului 2013", a declarat ieri vicepreşedintele interimar al PNL, Sorin Frunzăverde.

Buba la Iohannis

Câteva afaceri mai vechi atârnă de statura înaltă a primarului de Sibiu. Afacerile cu înfieri în care erau implicaţi soţii Iohanis nu au fost lămurite, deşi afirmaţiile susţinute de un preot din Răşinari meritau explicaţii. Mai ales că micuţii plecaţi spre Canada nu au mai apărut pe plaiurile mioritice. Câteva afaceri mai vechi atârnă de statura înaltă a primarului de Sibiu. În prima campanie electorală pentru Primăria Sibiului a fost subiect puturos care i-a întunecat privirea blondă. Afacerile cu înfieri în care erau implicaţi soţii Iohanis nu au fost lămurite, deşi afirmaţiile susţinute de un preot din Răşinari meritau explicaţii. Mai ales că micuţii plecaţi spre Canada nu au mai apărut pe plaiurile mioritice. Prietenia cu procurorul Berghezan, aflat prin puşcărie a deschis capitolul afacerilor imobiliare în beneficiul aceleiaşi familii Iohannis. Sintagma Iohannis patru case poate fi verificată pe lista de proprietăţi din declaraţiile succesive de avere. Pe capul lui Iohannis stă şi prietenia cu miliardarii aflaţi în arest ai Sibiului. Ilie Carabulea şi mai ales doamna Vonica,care au avut o mare simpatie pentru cariera politică a aceleiaşi familii liberale cu dispensă.

Un "Gurlitt de România"? Sute de tablouri, unele cu semnătura unor mari pictori, ridicate dintr-o comună din judeţul Satu-Mare

Sute de tablouri, unele cu semnătura unor mari pictori, cum ar fi Monet, Manet sau Matisse, au fost ridicate de poliţiştii şi procurorii sătmăreni din casa unui bărbat din comuna Dacia, relatează Antena3. Cazul aminteşte, pe undeva, de recentul scandal din Germania, al octogenarului Cornelius Gurlitt, în apartamentul căruia au fost găsite dosite 1.406 opere de artă semnate de mari maeştri ai artei. Ar fi vorba despre 650 de tablouri, dar deocamdată nu se ştie dacă sunt originale sau copii, scrie voceatransilvaniei.ro. Unele dintre ele sunt acum depozitate, temporar, la Castelul Karolyi din Carei. Asta, deoarece poliţia nu are un spaţiu adecvat în care să le ţină până la finalizarea cercetărilor. Dorin Pop este un cunoscut colecţionar şi comerciant de artă din Satu Mare , cu relaţii în întreaga ţară. El a declarat în exclusivitate pentru voceatransilvaniei.ro că tablourile sunt "colecţia adunată de 25 de ani".

NATIONAL

"Sifon" de 100 milioane de euro de la CFR pentru Gruia Stoica

Desi procurorii anticoruptie au operat arestari pe banda rulanta pentru incercarile repetate de "blatuire" a contractului de transport carbune de la CNLO Oltenia, iata ca multi dintre cei implicati continua sa riste totul pentru a pune mana pe "potul" cel mare. Care, ce-i drept, este de nu mai putin de100 milioane de euro! Iar marele castigator este, la doar cateva zile dupa eliberarea din penitenciar si cercetarea sa in stare de arest la domiciliu, nimeni altul decat Gruia Stoica, adica tot omul de afaceri care fusese saltat de DNA pentru aceeasi speta! De aceasta data insa, se pare ca "buba" a fost chiar la conducerea companiei de stat CFR Marfa, procurorii strangand probe tot mai solide privind implicarea unor inalti demnitari din Ministerul Transporturilor in "blatul" prin care concurentilor de la GFR li s-ar fi oferit pe tava acest contract fabulos.

Ovidiu Tender vrea 130.000 ha teren agricol, finlandezii "vaneaza" padurile noastre

Organizatiile mondiale de profil au avertizat in repetate randuri asupra pericolului apartiei foametei la nivel mondial in deceniile urmatoare, iar cine detine terenuri agricol acum are perspectiva unor profituri viitoare notabile. Acesta o fi unul dontre motivele pentru care omul de afaceri Ovidiu Tender are de gand sa investeasca in acest domeniu. Cunoscut mai mult pentru activitatile de prospectiuni geologice efectuate de firmele sale, Tender a decis sa revina la suprafata si sa cumpere terenuri agricole. Nu putin, ci vreo 130.000 ha, si nu oriunde, ci chiar in indepartata Africa (unde are afaceri de mai multi ani), mai exact in Gambia si Senegal. Pe de alta parte, finlandezii vor sa cumpere 100.000 de hectare de padure in Romania. Firma daneza FirstFarm a cumparat deja in Romania peste 7.500 ha teren arabil si a anuntat ca are intentia de a rotunji suprafata la 10.000 ha.

PUTEREA

Suspiciuni de corupţie a procurorilor DNA asupra lui Mădălin Dumitru, directorul infrastructurii bucureştene, şi a soţiei lui

Nu mai puţin de 24 de percheziţii, la Primăria Capitalei, la o locuinţă particulară şi la sediul unor societăţi comerciale, au fost declanşate concomitent în dimineaţa zilei de miercuri de către procurorii DNA. Suspiciunile de corupţie îl vizează în special pe Mădălin Dumitru, şeful Direcţiei de Infrastructură, şi pe soţia sa, pentru fapte săvârşite în perioada 2011-2014. Surse judiciare susţin că cercetările s-ar putea extinde şi asupra lui Ion Dedu, şeful Direcţiei Transporturi. Cei doi fac parte din cercul restrâns de colaboratori ai primarului general Sorin Oprescu, direcţiile pe care le coordonează fiind probabil cele mai importante din Primăria Capitalei. Mădălin Dumitru şi Ion Dedu au venit în Primăria Capitalei după ce Sorin Oprescu a câştigat alegerile pentru fotoliul de primar general, în anul 2008. În ceea ce îl priveşte pe Mădălin Dumitru, se poate spune că este mâna dreaptă a primarului general Sorin Oprescu, fiind adesea văzut în apropierea acestuia.

Jumătate din companiile AAAS nu pot fi privatizate

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) şi-a propus să devină administratorul eficient al unui portofoliu de companii de stat. Instituţia se confruntă însă cu o problemă de care cu greu ar putea scăpa prea curând: jumătate din companiile la care este acţionară nu sunt privatizabile, ele sunt fie în insolvenţă, fie deja în moarte clinică. "În prezent, portofoliul de societăţi comerciale administrate de AAAS cuprinde 610 societăţi comerciale, la care cota de participare a statului însumează 1,153 miliarde lei. Societăţi privatizabile sunt în număr de 311, cu un capital social de 234,78 milioane lei, iar societăţi neprivatizabile (în insolvenţă, lichidare, reorganizare, dizolvare) sunt 299, cu un capital social de 918,35 milioane lei", potrivit datelor transmise de AAAS, la solicitarea cotidianului PUTEREA.

Borza ameninţă cu demisia dacă nu primeşte 1 milion de euro

Avocatul Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, cel care administrează judiciar compania Hidroelectrica, a declarat că îşi va depune mandatul dacă Departamentul pentru Energie nu îi aprobă un onorariu de aproape 1 milion de euro. Potrivit lui Borza, producătorul de energie hidro va ieşi din a doua procedură de insolvenţă în mai sau în iunie 2015. Euro Insol a încasat un onorariu de 2,2 milioane de euro pentru perioada iunie 2012-2013, când Hidroelectrica s-a aflat în prima insolvenţă. Borza a adăugat că a doua insolvenţă a Hidroelectrica va dura mai mult faţă de precedenta pentru că judecătorul Mircea Moldovan este în custodia statului şi trebuie desemnat un alt magistrat, iar unele contestaţii nu au termene de judecată stabilite, deşi urmează vacanţa judecătorească (în intervalul 1 iulie - 31 august, n.r.).

ROMANIA LIBERA

Un proiect de lege care-l poate scăpa pe Voiculescu

Pe masa Senatului se află un proiect propus de Guvernul României care contrazice o hotărâre a Curţii Constituţionale. Propunerile Executivului favorizează mai multe persoane publice cercetate, inclusiv pe Dan Voiculescu. La începutul lunii mai, Curtea Constituţională a decis că în cazul dosarelor aflate pe rolul instanţelor înainte de februarie 2014, când a intrat în vigoare noul Cod Penal, utilizează aşa-zisul principiu de aplicare globală a legii penale favorabile. Mai exact, dacă dosarele au fost iniţiate sub incidenţa vechiului Cod Penal, dar ele nu s-au finalizat cu o condamnare definitivă până la intrarea în vigoare a noului Cod, atunci judecătorii trebuie să aplice fie noul, fie vechiul Cod, după ce decid care este mai favorabil pentru cel cercetat, dar în mod global.

O "nouă etapă" în relaţiile Americii cu lumea

Preşedintele american a explicat, în discursul ţinut la academia militară americană West Point, politica externă a SUA în urma conflictelor din Irak şi din Afganistan şi a expus o viziune pentru perioada rămasă a preşedinţiei sale. Preşedintele Barack Obama s-a aflat în ultimele luni sub tirul criticilor care consideră că abordarea pasivă a politicii externe de către şeful Casei Albe a permis preşedintelui rus, Vladimir Putin, să-şi "arate muşchii" în Ucraina, a permis continuarea conflictului din Siria şi a permis Chinei să îşi ameninţe vecinii în Marea Chinei de Sud. . Obama, decis să nu repete ceea ce consideră ca erorile predecesorului său republican, George W. Bush - implicarea SUA în războaiele din Irak şi din Afganistan -, s-a orientat puternic spre activitatea diplomatică în locul forţei militare. În cazul Ucrainei, el a ordonat sancţiuni împotriva unor persoane din cercul intim al lui Putin şi a întreprinderilor legate de structura puterii de la Kremlin, dar nu a ameninţat cu forţa militară după anexarea Crimeii de către Moscova.

De ce e Ponta atât de trist?

Premierul nu mai este nici jovial, nici zâmbitor, deşi a câştigat detaşat alegerile europarlamentare. Există însă cel puţin două motive care îl fac pe Victor Ponta să nu mai creadă în steaua lui norocoasă: aritmetica voturilor şi contextul geopolitic regional. După testul de duminică, Victor Ponta înţelege că strategii lui nu au făcut cele mai bune calcule: premierul spera ca PSD să strângă în jur de 43 de procente, la care s-ar fi adăugat cele aproape 7% obţinute de Mircea Diaconu cu ajutorul Antenei 3. A fost trădat Victor Ponta sau PSD nu poate trece de 40 la sută? Deocamdată, premierul a primit un dublu avertisment, unul dinspre baroni, mai cu seamă dinspre cei care sunt acuzaţi în dosare de corupţie, şi un al doilea dinspre electorat, fiindcă doar două milioane de oameni au pus ştampila pe PSD.

ZIARUL FINANCIAR

O promisiune pentru un "vis" de 24 de ani: "Până în 2020 avem autostradă de la Constanţa la Nădlac"

O autostradă care va lega estul de vestul României va fi finalizată în 6 ani, promite şeful CNADNR, după ce în ultimii 25 de ani au fost construiţi doar 500 km de autostradă fără cap şi fără coadă. În 2020, la mai bine de 30 de ani de la Revoluţie, România ar trebui să aibă în sfârşit o autostradă care să străbată ţara de la Constanţa la Nădlac, până la graniţa cu Ungaria, a declarat Narcis Neaga, directorul general al Companiei de Drumuri (CNADNR), în timp ce guvernul Ponta s-a angajat ca până atunci să construiască 1.800 de kilometri de autostradă.

Olandezii de la ING vor să facă din fondurile mutuale produs de masă

Persoanele cu venituri peste medie sunt primele care sunt dispuse să îşi asume un risc şi să facă pasul dinspre economisire spre investiţie în fonduri mutuale, spune Cătălin Vasile, şeful vânzărilor de retail la ING Bank. "Clienţii sunt nemulţumiţi de depozitele bancare şi caută alternative. Primii care îşi pun problema unor randamente mai mari sunt persoanele cu venituri peste medie. Acest segment îl ţintim cu distribuţia fondurilor de investiţii internaţionale. Vrem să atragem 20% din activele clienţilor din segmentul top affluent, care au venituri lunare de peste 2.000 de euro sau active plasate de peste 50.000 de euro." ING are 50.000 de clienţi încadraţi în categoria top affluent definită ca persoane cu active plasate la bancă de peste 50.000 de euro. Plasamentele acestor persoane în fonduri de investiţii internaţionale ajung până la 20% din total active.

Băncile străine şi-au redus expunerea pe România cu 3,7 mld. euro anul trecut

Stocul finanţărilor de la băncile străine a scăzut în 2013 cu aproximativ 3,7 mld. euro, până la 33,5 mld. euro, potrivit statisticilor incluse în "monitorul trimestrial al dezintermedierii" din regiune publicat periodic de BERD, BEI, Comisia Europeană, FMI, IFC şi BM în cadrul proiectului Vienna Initiative. Un vârf al dezintermedierii faţă de România a fost înregistrat în primul trimestru al anului trecut, cu ieşiri de aproape 1,5 mld. euro. Volumul expunerilor s-a stabilizat în T2, pentru ca un noul val de retrageri ale finan­ţării externe să apară în trimestrul al treilea. Potrivit raportului de monitorizare a expunerilor băncilor străine, în T4 România a făcut parte din grupul de patru ţări din regiune (incluzând Letonia, Macedonia şi Rusia) care au continuat să înregistreze o înrăutăţire a fluxurilor externe de capital, luând în calcul atât finanţarea prin canale bancare, cât şi investiţiile de portofoliu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro