Rezultate financiare AROBS 30 septembrie 2024: cifră de afaceri consolidată de 306 milioane lei şi profit net de 16 milioane lei

R.S.
Piaţa de Capital / 14 noiembrie

Voicu Oprean, AROBS

Voicu Oprean, AROBS

AROBS Transilvania Software raportează o cifră de afaceri de 306,2 milioane de lei la nivel consolidat la 30 septembrie 2024, EBITDA de 43,4 milioane de lei şi un profit net de 16,1 milioane de lei, conform unui comunicat transmis redacţiei.

"Dacă la sfârşitul anului 2023 preconizam o posibilă stagnare în industria automotive, către finalul trimestrului al doilea perspectivele au început să indice un scenariu de scădere, fără a cunoaşte însă toate implicaţiile. Cu toate acestea, am răspuns prompt prin măsuri de optimizare a costurilor şi eficientizare a structurii organizaţionale, în special în departamentele afectate de scăderea cererii pentru serviciile noastre software din 2024, şi am redus semnificativ costurile administrative la nivel de grup. Rezultatele acestor măsuri sunt deja vizibile în rezultatele generate pentru T3 2024. Practic, prin măsurile implementate, am urmărit şi urmărim în continuare să optimizăm procesele interne şi să eliminăm redundanţele, crescând astfel eficienţa operaţională. Totodată, în loc să ne concentrăm exclusiv pe reducerea de costuri, ne asigurăm că economiile realizate sunt reinvestite în inovaţie şi îmbunătăţirea serviciilor şi produselor noastre, pentru a ne consolida poziţia în piaţă şi pentru a rămâne competitivi pe piaţa de servicii software. În continuare, ne concentrăm pe integrarea tehnologiilor care rezolvă solicitările cele mai stringente ale clienţilor noştri - securitate cibernetică, tehnologiile exponenţiale cum ar fi AI, RPA şi data engineering, precum şi pe R&D", a declarat Voicu Oprean, fondator şi CEO al AROBS.

În ceea ce priveşte activitatea segmentelor de business ale grupului, segmentul de "Servicii Software" a generat venituri de 245,6 milioane de lei la 30 septembrie 2024, reprezentând 80% din cifra totală de afaceri. Deşi acest segment a înregistrat o scădere moderată, de 6% în contextul dificil din 2024, compania este încrezătoare că investiţiile efectuate în securitate cibernetică şi integrarea AI-ului în soluţiile oferite vor produce rezultate vizibile în viitorul apropiat.

Veniturile din cel de-al doilea segment de business, "Produse Software", au crescut cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 57,5 milioane de lei la 30 septembrie 2024. Acestea au reprezentat 19% din cifra de afaceri totală. Creşterea înregistrată la nivelul acestui segment evidenţiază importanţa modelului de business diversificat al AROBS cu trei linii de business. Segmentul de produse software reuşeşte să compenseze provocările din zona de servicii, asigurând astfel stabilitate financiară şi operaţională, potrivit comunicatului.

Segmentul de Sisteme Integrate, unde AROBS a înregistrat venituri de 3,1 milioane de lei, rămâne afectat de amânarea unor proiecte esenţiale, inclusiv cele finanţate prin PNRR, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru scăderea cifrei de afaceri totale în acest an. Deşi conducerea AROBS se aştepta ca aceste proiecte să fie atribuite în T4 2024, acum anticipează că acestea vor fi semnate abia la începutul anului viitor.

"În cel de-al treilea trimestru din 2024, AROBS a reuşit să realizeze atât creşterea veniturilor, cât şi o îmbunătăţire semnificativă a profitabilităţii faţă de trimestrul anterior, atingând o marjă EBITDA de 15%. Măsurile luate la nivelul Grupului au avut ca efect scăderea costurilor de personal cu 18%, pe o bază comparabilă, faţă de T3 2023, acestea situându-se la 55,6 milioane de lei, în timp ce o scădere de 13% a fost înregistrată şi faţă de T1 2024, când costurile se ridicau la 59,2 milioane de lei. În acelaşi timp, cheltuielile de vânzări şi marketing au fost reduse cu 11%, la 5 milioane de lei, iar cheltuielile generale şi de administraţie au scăzut cu 11%, ajungând la 16,2 milioane de lei în T3 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023. Capacitatea noastră de a eficientiza cheltuielile încă din T3 2024, ca răspuns la semnalele de declin ale pieţei, confirmă adaptabilitatea noastră la schimbările mediului de business precum şi disciplina noastră financiară", a declarat Bogdan Ciungradi, CFO al AROBS.

În ceea ce priveşte contribuţia companiilor achiziţionate de către AROBS începând cu anul 2021, la 30 septembrie 2024, cele din segmentul de Servicii Software au contribuit la cifra de afaceri a Grupului cu 103 milioane de lei, comparativ cu 86,7 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2023. În ceea ce priveşte segmentul de Produse Software, companiile care s-au alăturat grupului începând cu anul 2021 au contribuit la cifra de afaceri a Grupului cu 6,4 milioane de lei, comparativ cu 4,4 milioane de lei la 30 septembrie 2023.

Având în vedere rezultatele înregistrate la 30 septembrie 2024 şi contextul dificil pentru piaţa de servicii software, în special în industria de automotive, AROBS a fost nevoită să ajusteze bugetul consolidat de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs conform raportului publicat cu rezultatele financiare aferente la 30 septembrie 2024. Prin urmare, Grupul preconizează că cifra de afaceri totală pentru 2024 va atinge suma de 404,9 milioane de lei şi un profit net de 18 milioane de lei. AROBS este pregătită pentru o revenire solidă în 2025 şi în anii ce urmează.

"Deşi impactul asupra profitului net este unul semnificativ, această scădere nu ne afectează operaţiunile, deoarece avem o poziţie de lichiditate solidă şi un bilanţ sănătos, iar măsurile de reducere a cheltuielilor adoptate deja în acest an dificil demonstrează capacitatea noastră de a gestiona agil şi eficient provocările. Comparativ cu acum un an, când compania nu era pregătită pentru o criză de asemenea amploare, astăzi suntem mult mai bine poziţionaţi şi vom încheia acest an în continuare profitabili, demonstrând că modelul nostru de afaceri diversificat este unul potrivit, deoarece ajută la menţinerea stabilităţii operaţionale chiar şi în contextul în care două dintre liniile noastre de afaceri înregistrează rezultate mai puţin satisfăcătoare. Indiferent de evoluţiile din 2025, AROBS este acum o companie mai flexibilă, sănătoasă, cu un management implicat şi mai agil, iar modelul de business este suficient de diversificat pentru a absorbi şocurile resimţite de anumite sectoare economice", a adăugat Voicu Oprean, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Mda.Aia care avertizau ca Arobs merge prost inca din sem.2 2023 erau haters.Venea compania si lepovestea cu sinergiile,conexiunile,optimiz arile si alte basme o s=o faca sa zbarnaie in 2024.

    Se plusa la cacealma si se punea un Buget teribil de mincinos exact cand in mediul lor se raportau probleme majore cu personalul,c contractele.Cu mult inainte sa publice ei bugetul toata piata software la comanda raporta probleme,cu automotive si industrial,IoT cauza. 

    Dar nu,noi ascultam povestile nesfarsite cu procesele care se ajusteaza,se invart,cu normalizarile nesfarsite de Ebitda si profit. 

    Apoi inainte de MCS iarasi unicorn,vizam capitalizare de piata miliarde in 2 ani etc,etc,etc.Desi erau 2-3 trimestre deja de cand se vedea cum se duce Arobs in jos. 

    Dupa MCS ca prin miracol descopera Oprean ca'situatia e dificila in sector'.In departamenrte la el era degringolada de jumatate de an,rezultatele aratau mult inainte de MCS cat de groasa si spre ce se indreapta. 

    Se fac 2 ani de cand auzim ca urmeaza sa vedem integrarea maretelor achizitii M&A'ne propunem 2-3 pe luna,soare sau stele' ca nu mai retin exact.Tot nu apareau,s-a adus cica un manager special pe integrarea in grup,vedeti cate trimestre are de la instalare. 

    Rezultatul= Arobs individual are la semestru 19 mil fata de 11 Grup,iar la 9 luni 23 fata de 16 Grup.Adica se dez-integreaza,adica toata mascarada asta cu M&A era ca la BNET,adica sa mascheze ineficienta. 

    Asta se vede din faptul ca Arobs in 2019 si 2020 avea 30 si apoi 40 m profit net!Au umflat gogoasa sa nu se vada ca structura originara se duce de-a dura.

    1. După trompeta Bitnet unde am -60%, mai dețin una cu -20 de la listare,, DAR" bursa e pe maxime de învățat IT.

    asta da firma de 850 milioane lei!felicitari fondurilor de pensii care le-au umflat buzunarele

    Felicitari fondurilor de pensii pentru vanzarea de FP si cumpararea AROBS ! Bravo ! Asteptam alte achizitii marete.

    La semestru cand sesizau toti prapastia de ce nu s-a retusat bugetul?!?Firma mergea execrabil fata de previziuni,contextul de piata soft era cel stiut.Aha,trebuiau luati bani de la naivi.A venit dovada!

    1. felicitari fondurilor de pensii !

      Bravo nenea Voicu! Bine le faci la pensionari, ca merita!

    daca in q4 estimeaza 2 M profit,de la 16 la 18,inseamna ca la anul baga pierderi

    innebunisera media cu unicorn,companie Growth,acum ceva luni,recent

    scadere are,bani nu prea face,dividende de unde,care-i scopul ei?in afara de produs promisiuni de zici ca face nave cosmice,nu e subcontractor cu ziua/ora 

    In loc sa cumpere TTS ca se termina razboiul in ianuarie februarie si se vor cara marfuri pentru reconstructie nonstop ei cumpara sarlatanii!

    Astia macar au cash gramada ca au gasit pe cine sa pacaleasca sa li-l decarteze la majorare.Fata de SAFE care nu are de platit nici furnizorii,bugetul.Aia au 1 mln in cont si toate circulantele la jumatate fata de datoriile curente.Evaluare 1/5 din Arobs care totusi are dupa ce bea apa macar.Bine,fac si ele concurs de bubble .

    1. Nu prea are sens ce zici. Portul Odessa e deschis iar mărfurile din vest cred că vor intra rutier prin Polonia

    Eu nu vad totul atat de negru. macar arobs face profit in timp ce la altii prin industrie e jale. si e bine ca a inceput sa taie si sa restructureze. Sunt convins ca la anul sau cel mult in doi ani o sa inceapa sa dea dividende. Fara suparare, dar fondurile stiu foarte bine de ce au intrat. Acum stiti cum e, cand merge prost, se arata toti curajosii, cand o sa mearga bine (pentru ca o sa isi revina industria), o sa fie iar liniste pe aici cum a fost cand le-a iesit cu majorarea de capital. in orice caz, nu le mai tineti de grija fondurilor de pensii, mai au bani garla sa bage in companii, nu o sa ii doara pe ei daca nu le iese cu arobs.

    1. 'da,dar ailalti'

      ia sa aruncam o privire la indicatorii NVDA,MSFT vedem ce fac unii,altii ca produse,rate de crestere,P/E Shiller 

      fac MCS si dau dvd,cat e DIVY la ce EPS au?

      dar la anul cat va fi EPS dupa cum e trendul trimestrial? 

    rata de profit de lant alimentar, are acest Arobs....Unicorn ati zis? aaah, nici vorba... o dugheneala , o chioscareala, o punga de pufuleti si un cornet de seminte tata, dar nu Unicorn

    1. 28% era profitabilitatea pe net pentru anul asta in Memorandum la listare in care se preciza ca doar cu Arobs Moldova si Polonia fara a lua in calcul viitoare achizitii

      88 mil. profit net le-a iesit cu optul,doar cu al doilea

      totusi a tinut 1-2 ani prosteala,nu e putin 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9709
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7216
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0224
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.2521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb