Rezultatele financiare continuă să scadă la "Zimtub"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 august 2004

Producătorul de ţevi sudate "Zimtub" Zimnicea s-a înscris, şi după primul semestru 2004 în tendinţa din ultimii doi ani, de scădere a rezultatelor financiare. Diminuarea cu 35% a cifrei de afaceri nete faţă de primul semestru al anului trecut, a determinat înregistrarea unui nivel de 137,8 miliarde de lei al acestui indicator, după primele şase luni ale anului în curs. Rezultatul pozitiv al activităţii de exploatare a scăzut cu aproape 6% în perioada analizată, valoarea atinsă fiind de 2,5 miliarde de lei. Această evoluţie a avut loc pe fondul scăderii veniturilor din explotare cu 32% pînă la nivelul de 144,7 miliarde de lei şi a cheltuielilor aferente aceleiaşi activităţi cu 32,67%, valoarea lor la 30 iunie fiind de 139,8 miliarde de lei.

În ceea ce priveşte activitatea financiară, compania a înregistrat o creştere de aproape opt ori a veniturilor financiare, valoarea lor la finele lunii iunie fiind de 324 milioane de lei. Cheltuielile financiare s-au dublat în perioada analizată, ajungînd la un nivel de 4,4 miliarde de lei. Chiar dacă veniturile financiare au avut un ritm de creştere mult mai mare decit cel al cheltuielilor financiare, valoarea ridicată a acestora din urmă a condus la obţinerea unei pierderi de 4,4 miliarde de lei. În urmă cu un an, activitatea financiară a companiei se solda cu o pierdere de 2,7 miliarde de lei, aproximativ jumătate din nivelul înregistrat la finele lui iunie 2004.

"Zimtub" a avut anul trecut, după şase luni de activitate, un profit net de 1,8 miliarde de lei, anul acesta însă, după aceeaşi perioadă, rezultatul final net era cu 88% mai mic.

Rezultatele financiare în scădere înregistrate de companie în ultimii ani au determinat imprimarea unui trend descrescător cursului acţiunilor "Zimtub". Evoluţia descendentă a preţului de piaţă şi lichiditatea mică a titlurilor respective au avut ca rezultat o scădere semnificativă a cursului. De la sfîrşitul lunii iunie a anului curent, investitorii au început să se arate interesaţi de acţiunile ZIM, cursul mediu al acestora înscriindu-se pe un puternic trend ascendent. În şedinţa bursieră din 4 august, preţul a atins un maxim de 23.076 lei/acţiune, de 2,4 ori mai mare decît nivelul de la începutul anului. În această perioadă au fost înregistrate şi lichidităţi mai ridicate decît de obicei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro