Robert Negoiţă: "Acuzaţia este eronată şi se bazează pe informaţii inexacte"

C.P.
Politică / 17 aprilie 2010

Având în vedere acuzaţiile aduse de către Agenţia Naţională de Integritate, deputatul Robert Negoiţă a precizat că "până în acest moment nu mi-a fost adus la cunoştinţă demersul acestei instituţii către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Conform unor practici îndoielnice, ANI precizează că "s-a sesizat din oficiu în urma unor articole apărute în presă". Consider că este extrem de nocivă şi neserioasă această abordare, presa nefiind un barometru de justitie ori o sursă indubitabilă de informaţii. Dacă ar fi dorit într-adevăr să afle adevărul, ar fi făcut referire la declaraţia mea de avere. Aceasta este publică şi se află pe site-ul Camerei Deputaţilor, se arată într-o declaraţie de presă a deputatului remisă redacţiei.

Luând în considerare această situaţie, Robert Negoiţă menţioneză că ANI se face de râs în fiecare zi lansând acuzaţii fondate pe articole de presă şi zvonuri, acuzaţia fiind eronată bazându-se pe informaţii inexacte.

Deputatul consideră că această instituţie are un comportament iresponsabil lansând în rândul opiniei publice tot felul de informaţii fără a le verifica în prealabil.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb