Roberta Anastase: Dorim reformarea APCEMN

F.A.
Politică / 13 iunie 2009

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat astăzi, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul lucrărilor celei de-a 33-a Adunări Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, că tema conferinţei, "Strategii şi politici de diminuare a efectelor crizei în statele membre OCEMN", a fost propusă de Preşedinţia română a APCEMN.

Anastase şi-a exprimat speranţa că alegerea acestei teme a constituit un prim pas în vederea racordării organizaţiei la temele dominante europene şi globale, precum şi a măririi, în cele din urmă, a relevanţei acestui format de dialog parlamentar.

Referindu-se la provocările prezente în regiunea Mării Negre, preşedintele Camerei Deputaţilor a făcut apel la sinceritate în recunoaşterea problemelor reale existente în regiune, subliniind că nu pot exista soluţii concrete în lipsa unui dialog politic real.

Anastase a reafirmat dorinţa României de a vedea o reformă reală a APCEMN, în scopul operaţionalizării acesteia şi apropierea de formate de dialog similare din spaţiul central şi sud-est european.

În acest sens, preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat constituirea unui grup de lucru pentru modificarea regulamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0871
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3558
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8560
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.6214

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb