RoEnergy 2025 la Timişoara aduce producători internaţionali de soluţii pentru eficienţă energetică

A.B.
Miscellanea / 23 septembrie 2025

RoEnergy 2025 la Timişoara aduce producători internaţionali de soluţii pentru eficienţă energetică

Târgul internaţional RoEnergy România - Timişoara, ajuns la ediţia a VIII-a, se va desfăşura între 1 şi 3 octombrie 2025 la Pavilionul Expovest din Complexul Senator, potrivit organizatorilor.

Evenimentul, sprijinit de Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului, va reuni companii din Austria, Germania, Bulgaria, China, Olanda, România, Spania, Ungaria şi Marea Britanie. Vizitatorii vor putea analiza oferte şi tehnologii pentru energie solară, stocare, pompe de căldură, cogenerare, automatizări, smart metering, microreţele şi staţii de încărcare pentru vehicule electrice.

Pe lângă expoziţia principală, programul include prezentări dedicate investiţiilor în proiecte de eficienţă energetică şi un modul dedicat locurilor de muncă în domeniu (GreenJobs@RoEnergy). Totodată, vor fi oferite cursuri specializate în instalarea parcurilor fotovoltaice industriale.

Accesul este gratuit pe baza preînregistrării online, iar programul de vizitare este miercuri şi joi între orele 09:30-17:30 şi vineri între 09:30-14:00.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb