Roland Garros: Djokovici s-a calificat în turul următor

O.D.
Sport / 30 mai

Roland Garros: Djokovici s-a calificat în turul următor

Triplul campion Novak Djokovici a trecut de francezul Corentin Moutet, scor 6-3, 6-2, 7-6(1), într-un meci care a durat mai mult de trei ore, joi, pentru a ajunge în turul al treilea la Roland Garros şi a rămâne pe calea către un record de 25 de titluri de Grand Slam în carieră.

Moutet l-a presat pe jucătorul în vârstă de 38 de ani, care împarte recordul de Slamuri cu australianca Margaret Court, în special în setul al treilea, când a reuşit să obţină o minge de set.

"Mental trebuie să fii concentrat pe tot parcursul unui astfel de meci. Corentin este foarte rapid, este un luptător, mai ales în setul al treilea", a declarat Djokovici.

"A avut minge de set. În acel moment se putea întâmpla orice, dar am rămas în set. La momentul potrivit am reuşit un serviciu bun. Ştiu că toată lumea mă întreabă care sunt secretele succesului. Nu este un singur lucru, ci o combinaţie, o formulă care a evoluat odată cu cariera mea. Pentru mine acum este important să găsesc motivaţia. Evident, motivaţia acum este să fac mai multă istorie".

Djokovici pare să îşi fi regăsit forma după ce s-a despărţit de antrenorul Andy Murray în urmă cu câteva săptămâni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb