Român extrădat în SUA pentru terorism

F. A.
Miscellanea / 15 ianuarie 2013

• UPDATE 13:50: MApN: "Aurel Frăţilă nu a participat la misiuni în străinătate pe timpul întregii activităţi desfăşurate în cadrul ministerului"

Ministerul Apărării Naţionale (MapN) informează că Aurel Frăţilă nu a participat la misiuni în străinătate pe timpul întregii activităţi desfăşurate în cadrul ministerului, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Acesta a deţinut funcţia de inginer pentru exploatare pentru Forţele Aeriene între 25 mai şi 15 iunie 1996, după care a fost trecut în rezervă.

---

Un român va fi extrădat în Statele Unite ale Americii (SUA) pentru terorism, fiind acuzat că a furnizat echipamente militare Iranului, ţară aflată sub embargo, relatează sursele de presă.

Românul, Aurel Frăţilă, este un fost angajat al Ministerului Apărării.

Aurel Frăţilă este acuzat pentru faptul că a comercializat în Iran echipamente pentru avioane.

Acesta a intrat în atenţia autorităţilor judiciare americane, care au cerut sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, având în vedere că afacerile derulate de român s-ar fi făcut prin Romarm.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb