România, în atenţia UNESCO pentru exploatarea neconformă a pădurilor

V.D.
Miscellanea /

România, în atenţia UNESCO pentru exploatarea neconformă a pădurilor

O comisie comună a Centrului pentru patrimoniu mondial UNESCO şi specialişti în monitorizare reactivă de la Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (IUCN) vor veni în România pentru a evalua modul în care ţara noastră respectă regulile de administrare a unuia dintre obiectivele sale înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, "Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei".

Potrivit unui comunicat remis News.ro, situaţia din România a fost dezbătută în cadrul celei de a 43-a sesiuni a Comitetului patrimoniului mondial UNESCO, la care participă o delegaţie parlamentară condusă de Ionel Palăr, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, din care fac parte deputaţii Lucian Simion şi Sorin Lazăr şi senatorul Alexandru Pereş.

Situl "Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei" cuprinde păduri situate în 11 ţări europene, printre care şi România, care are înscrise opt rezervaţii naturale şi codri seculari.

În noiembrie 2018, în urma unei sesizări, Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO a cerut lămuriri autorităţilor române privind operaţiunile de exploatare forestieră în pădurile din zonele tampon ale componentelor româneşti ale sitului. În ciuda asigurărilor date de autorităţile de la Bucureşti, potrivit cărora exploatările forestiere nu au afectat valoarea universală a pădurilor seculare de fag, oficialii UNESCO au solicitat lămuriri suplimentare şi s-au arătat îngrijoraţi că tăierile de arbori ar putea avea un impact negativ asupra sitului.

"În discuţie se află, în principal, zonele tampon din parcurile naţionale Domogled-Valea Cernei şi Cheile Nerei-Beusnita, unde s-a înregistrat activitate de exploatare forestieră şi există temerea că acestea au fost foarte aproape sau chiar adiacente de graniţele zonelor componente ale sitului UNESCO. Reprezentanţii organismului internaţional nu au siguranţa că tăierile de arbori nu afectează negativ procesele naturale şi, în consecinţă, valoarea universală a sitului. Personal, sper că nu am fost atât de lipsiţi de responsabilitate, încât să periclităm apartenenţa noastră la acest important obiectiv de patrimoniu UNESCO, pentru o activitate economică pasageră", a transmis deputatul Ionel Palăr, preşedintele Comisiei pentru relaţia cu UNESCO.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS