Ţara noastră este interesată de cooperarea cu Republica Belarus în domeniile ape şi păduri, a afirmat astăzi ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, într-o întâlnire cu Andrei Grinkevich, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apelor şi Pădurilor, printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii s-au aflat colaborarea dintre cele două state în domeniul managementului forestier şi al resurselor de apă, precum şi cooperarea academică dintre instituţiile de învăţământ superior din cele două ţări.
"Consider că această întâlnire este o bună oportunitate de a discuta perspectivele privind o viitoare cooperare în domeniile de competenţă ale ministerului între cele două state, luând în considerare faptul că apele şi pădurile sunt aspecte esenţiale ale programului Guvernului României. Suntem deschişi pentru iniţiative menite să sprijine promovarea administrării durabile a pădurilor şi gestionării apelor conform directivelor europene şi bunelor practici internaţionale, astfel încât să atingem obiectivele Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă. Schimburile de experienţă atât în domeniul pădurilor, cât şi în domeniul apelor vor conduce şi la o punere în valoare a bunelor practici ale celor două state", a subliniat ministrul Ioan Deneş, potrivit Agerpres.
La rândul său, ambasadorul Republicii Belarus în România, Andrei Grinkevich, a menţionat că România este un partener comercial foarte important pentru ţara sa.
"Între cele două state există relaţii foarte bune în domeniul economic şi comercial. În anul 2017, România a fost unul dintre primii 10 parteneri economici ai Republicii Belarus dintre toate ţările europene. Cooperarea poate fi lărgită în domeniul echipamentelor pentru apă şi domeniul silvic, Belarus având experienţă importantă în ceea ce priveşte ocrotirea şi gestionarea pădurilor, prelucrarea lemnului, vânătoare şi pescuit", a mai spus Andrei Grinkevich.