România a rămas şi în 2019 lider în UE, pentru al treilea an consecutiv, la sumele alocate salariilor angajaţilor statului din veniturile strânse din taxe şi impozite de la populaţie şi firme, venituri care sunt printre cele mai reduse în rândul ţărilor membre, informează news.ro.
Potrivit sursei citate, statul român a urcat pe prima poziţie în 2017 şi s-a menţinut pe acelaşi loc şi în 2018, ca urmare a politicilor de creştere accelerată a veniturilor angajaţilor în sistemul public, dar şi din cauză că numărul acestora a crescut constant, indiferent de partidele aflate la guvernare.
La nivelul UE, cheltuielile cu salariile au crescut în toate ţările, dar după o perioadă de consolidare a finanţelor publice.
Pe de altă parte, problema României este accentuată şi de faptul că se situează pe penultimul loc în UE la venituri colectate la buget ca pondere în PIB.
Sumele plătite angajaţilor din administraţia centrală, dar şi celor din administraţia locală, au reprezentat anul trecut 35,44% din veniturile statului român, în urcare de la 34,22% în 2018.
Ponderea în PIB a cheltuielilor cu salariile angajaţilor din sectorul public s-a situat anul trecut la 11,2%, cu puţin peste media UE de 10,1%.
1. Cu bătrânii cum ramane?
(mesaj trimis de M.Ionescu în data de 21.07.2020, 10:05)
Cand este vorba de pensionari fiecare guvern îi lasă la urma aruncandu-le promisiuni electorale(un 10% pe 4 luni).Fără mila!
2. Sumele alocate de stat???
(mesaj trimis de anonim în data de 21.07.2020, 11:13)
OK : dar, dar undei contribuitatea aferentă concretă care ne pune la NIVEL cu UE..