ROMBET: Modificările la legea Sportului invocate de FRF, nesustenabile

George Forcos
Companii / 1 noiembrie 2017

Modificările la legea Sportului invocate de FRF, nesustenabile

Asociaţia organizatorilor de jocuri de noroc Rombet susţine că invocarea de către Federaţia Română de Fotbal (FRF) a nevoii de reglementare legislativă în ceea ce priveşte alocarea unui procent din încasările caselor de pariuri către federaţiile sportive nu se suţine.

Rombet transmite prin intermediul unui comunicat de presă că o eventuală forţare a adoptării respectivelor modificări legislative ar echivala cu legiferarea unui ajutor de stat acordat unor entităţi private.

În documentul citat se precizează: "Federaţia Română de Fotbal pretinde că i se cuvine să încaseze bani din dreptul de proprietate asupra ...necunoscutului, pentru că rezultatele competiţiilor sportive sunt aleatorii, neştiute. Federaţiile deţin drept de proprietate intelectuală şi există prevederi legale în vigoare care aceste drepturi înregistrate să fie închiriate, date spre folosinţă, etc. prin urmare, invocarea nevoii de reglementare în această zonă a FRF nu se suţine".

Asociaţia precizează că reglementarea invocată de FRF ar echivala cu legiferarea unui ajutor de stat acordat unor entităţi private

"Cred că cel mai clar exemplu ar fi Loteria română: toate veniturile acesteia ajung la bugetul de stat, iar statul ar renunţa la o parte din ele în favoarea unor entităţi private", explică Dan Ghiţă, preşedintele Rombet.

Federaţia Română de Fotbal susţine că reglementarea legislativă în ceea ce priveşte alocarea unui procent din încasările caselor de pariuri către federaţiile sportive

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb