Rompetrol Rafinare continuă investiţiile în capacităţile de stocare

F.D.
Piaţa de Capital / 29 noiembrie 2023

Rompetrol Rafinare continuă investiţiile în capacităţile de stocare

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a finalizat modernizarea a două noi rezervoare din parcul de stocare al rafinăriei Petromidia Năvodari. Investiţia pentru cele două proiecte a fost de aproximativ 6,5 milioane de dolari şi face parte dintr-un program general de mentenanţă, reabilitare şi modernizare a parcului de rezervoare.

"Prin astfel de lucrări, urmărim creşterea flexibilităţii în sectorul operaţional, reabilitarea capacităţilor existente fiind o necesitate de business. Proiectele finalizate recent, în grafic şi cu respectarea tuturor normelor de siguranţă, ne aduc mai aproape de aceste obiective. La finalul programului general, vom avea capacitatea să stocăm cu 20% mai multă motorină şi vom putea să gestionăm mai bine fluxurile de produse finite şi semifabricate", a declarat Florian Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare. .

Ultimul proiect finalizat a vizat reconstrucţia unui rezervor de benzină (B6), cu capacitate de 5.000 mc. Acesta a fost realizat prin utilizarea unei tehnici care a presupus folosirea de cricuri hidraulice. Astfel, toate sudurile şi operaţiunile tehnice au fost realizate la sol, fiecare componentă a rezervorului fiind, apoi, urcată cu ajutorul noului sistem.

Reintroducerea în flux a rezervorului, a cărui capacitate a fost crescută cu 10%, poate mări cu 25% fiabilitatea rafinăriei Petromidia, în cazul unei opriri tehnologice a instalaţiei de Hidrofinare Benzină (HB). Astfel, sunt excluse riscurile ca unitatea de producţie să aibă randamentele operaţionale afectate.

Anterior, specialiştii din Rompetrol Rafinare, alături de cei din Rominserv (contractorul general al Grupului KMG International), au finalizat cu succes reconstrucţia unui rezervor de motorină (M92) de 12.720 mc - capacitate cu 20% mai mare comparativ cu specificaţiile iniţiale ale rezervorului.

Odată cu reintroducerea în flux a rezervorului şi pe fondul lucrărilor constante desfăşurate în ultimii ani, capacitatea totală de stocare a motorinei, în rafinăria Petromidia, a crescut cu peste 20%, ceea ce conferă unităţii din Năvodari o mai mare flexibilitate în vehicularea produselor finite.

În continuare, Rompetrol Rafinare derulează proiecte pentru reabilitarea altor două rezervoare, de reziduu de vid, cu o capacitate de 10.000 mc, respectiv distilat de vid, cu o capacitate de 5.000 mc.

Programul general de reabilitare a rezervoarelor din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti se va derula până în 2027 şi, până în prezent, au fost efectuate investiţii totale de peste 10 milioane de dolari, începând cu anul 2022.

În total, sunt prevăzute reabilitări şi construcţii pentru aproximativ 50 de rezervoare. Este al doilea proiect major demarat, din 2007, până în prezent, care este destinat modernizării parcului de rezervoare. O investiţie asemănătoare a fost cuprinsă în perioada 2011 - 2020, când KMG International (Rompetrol) a alocat peste 17 milioane de dolari în reabilitarea a peste 20 de rezervoare.

Acţionarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% - direct şi indirect) şi Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cu atatea pompari in stocare, de unde sa mai iasa si profitul? Te si miri ca mai respira ... de n-o fi avand chiar plaman artificial. Noroc ca minoritarul esuat nu si-a pierdut speranta de mai bine.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
heidi-chocolate.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9700
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5955
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2225
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8118
Gram de aur (XAU)Gram de aur299.4697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
hipo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb