RUDOLF VIZENTAL, CEO ROCA INVESTMENTS:"ROCA Investments pregăteşte cel puţin 2-3 tranzacţii, pentru acest an"

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 ianuarie

Sursa foto: facebook/Bursa de Valori Bucureşti

Sursa foto: facebook/Bursa de Valori Bucureşti

Titlurile Holdingrock1 (ROCA Industry) au intrat, ieri, la tranzacţionare pe AeRO "Luăm în calcul dividende, luăm în calcul inclusiv programe de răscumpărare şi acţiuni gratuite", afirmă Vizental Rudolf Vizental: "Modelul acesta de holding listat la BVB îl vom replica. Vom avea şi altele, nu doar în domeniul producţiei materialelor de construcţii; deocamdată m-aş uita spre zona agri-food"

ROCA Industry (ROC1), holdingul care reuneşte companiile din domeniul materialelor de construcţii aflate în portofoliul ROCA Investments, îşi propune să aibă o acţiune atractivă şi ia în calcul o politică de remunerare ce include un mix de dividende, programe de răscumpărare şi oferirea de acţiuni gratuite, ne-a declarat, ieri, Rudolf Vizenthal, directorul general al ROCA Investments, cu ocazia intrării la tranzacţionare pe piaţa AeRO a titlurilor Holdingrock1 (ROCA Industry).

Vizental ne-a declarat: "Ne propunem să avem o acţiune atractivă şi nu vrem să stabilim încă de pe acum ce înseamnă treaba asta. Dar luăm în calcul dividende, luăm în calcul inclusiv programe de răscumpărare şi acţiuni gratuite. Ne dorim ca investitorul ROCA Industry să aibă parte de transparenţă, de lichiditate şi de o granularitate a riscului prin faptul că banii pe care îi plasăm îi punem în diverse companii, nu sunt toate ouăle în acelaşi coş".

Întrebat care este politica investiţională a ROCA Investments şi ce tip de companii urmăresc pentru fuziuni şi achiziţii, CEO-ul ROCA Investments a precizat că "portretul robot al companiei pe care îl targetăm este o companie cu 12-25 de milioane de euro cifră de afaceri, cu un EBITDA «double digit» - peste 10-15% - şi cu un produs recunoscut de piaţă care să fie şi scalabil, tehnologizabil".

"Avem în pipeline deja câteva, avem inclusiv M&A-uri semnate. Anul acesta vom avea cel puţin 2-3 tranzacţii", a declarat Rudolf Vizental.

Totodată, în cadrul evenimentului ce a marcat intrarea la tranzacţionare a titlurilor ROCA Industry Vizental a declarat că "vom avea şi alte listări".

"M-am referit la modelul acesta de holding care reprezintă nişte structuri de dezvoltare viitoare, nişte piloni. Modelul acesta de holding îl vom replica. Vom avea şi altele, nu doar în domeniul producţiei materialelor de construcţii. (...) M-aş uita spre zona agri-food, deocamdată", a precizat el.

Rudolf Vizental a mai declarat că ţinteşte "în mod clar" trecerea pe piaţa principală a holdingului proaspăt listat şi a evitat să ofere un orizont de timp pentru operaţiune.

Roca Industry, prin Holdingrock1, a debutat ieri pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Roca Industry s-a listat la BVB în urma unui plasament privat derulat în luna decembrie 2021 prin care compania a atras de pe piaţa de capital 45 de milioane de lei vânzând 4,5 milioane de acţiuni la un preţ de 10 lei/titlu.

Potrivit companiei, suma atrasă va fi folosită pentru dezvoltarea actualelor filiale ale holdingului dar şi pentru achiziţia altor companii din industria materialelor de construcţii cu scopul de a deveni principalul furnizor local pentru principalele lanţuri de magazine de bricolaj din România.

ROCA Industry este primul holding de materiale de construcţii autohton listat la BVB, acesta fiind înfiinţat în septembrie anul trecut. În prezent, ROCA Industry cuprinde companiile BICO Industries, cel mai mare producător autohton de plasă din fibră de sticlă şi armături din fibră de sticlă şi unul dintre cei mai importanţi producători la nivel european, Sarcom, unul dintre cei mai mari producători de vopsele şi lacuri din România şi Eco Euro Doors - tranzacţie supusă aprobării Consiliului Concurenţei -, cel mai mare producător român de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale.

Liviu Stoleru: "Proiectul ROCA este de reindustrializare a României"

Liviu Stoleru, CEO ROCA Industry, a declarat că proiectul ROCA este de reindustrializare a României. Totodată, acesta a afirmat că ROCA Industry "va face performanţă operaţională extraordinară".

"Asistăm la lansarea unui proiect unic în România. Oferim o oportunitate atât acţionarilor ROCA Investments, ROCA Industry, să reindustrializeze România. Avem această şansă. Şi pornim acest proiect, ne dorim foarte tare să nu rămânem unici ci ca modelul nostru să fie înţeles şi aplicat şi de alţi oameni din România pentru că în acest fel vom crea independenţă şi automonie, performanţă şi competitivitate pentru industria românească. Ne propunem să revitalizăm acele afaceri gândite de români şi de antreprenori care au fost încăpăţânaţi în ultimii 20-30 de ani şi ne propunem ca aceste afaceri să treacă la alt nivel, ca produsele şi afacerile lor să devină performante atât pe piaţa locală, românească, cât şi pe piaţa regională şi internaţională", a spus Stoleru.

Potrivit acestuia, proiectul ROCA vizează o perioadă de timp de cel puţin 10-15 ani.

"Oricum va evolua bursa, ca urmare a factorilor care nu depind de noi, eu vă primit că ROCA Industry va face performanţă operaţională extraordinară", a mai afirmat Liviu Stoleru.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pai bre, astia s ceo amandoi la firma asta?

    Un fel de SIF ? Cica atrag bani de la investitori si ii investesc in diverse companii.

    Care e obiectul lor de activitate ? Eu stiam ca administrarea holding se refera la un grup de companii detinute majoritar in mod comun. Ei , daca inteleg bine, au obiect de activitate sa investeasca in alte firme . Pai asta nu e un SIF ? 

    1. daca ar fii SIF ar trebui sa fie si Dragoi cu libanezu acolo

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

25 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6288
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7906
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.5001

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro