Rusia, acuzată la CEDO de familiile victimelor zborului MH17

S.I.
Internaţional / 24 noiembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Rude ale unui număr de 65 de olandezi ucişi în explozia zborului MH17, deasupra Ucrainei, provocată de o rachetă, în 2014, au formulat ieri recurs împotriva Rusiei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), a anunţat avocatul acestora, relatează AFP.

"Familiile victimelor suferă din cauza comportamentului Rusiei, care neagă în continuare orice implicare în doborâre, refuză să ciipereze în anchetă şi răspândeşte dezinformarea", a declarat avocatul familiilor Veeru Mewa.

"Rudele celor 65 de victime - 95 de persoane au fost ucise în total - au depus un recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului", a declarat el pentru AFP.

Olanda şi Australia - numeroşi australieni se află între pasagerii care au murit în această catastrofă aeriană - au acuzat în mod deschis Moscova, în mai.

Aceste acuzaţii - susţinute de NATO, Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite - au fost formulate la o zi după anunţarea concluziilor intermediare ale anchetatorilor internaţionali (JIT), care au stabilit că racheta de tip Buk care a doborât avionul provenea de la a 53-a Brigadă antiaeriană rusă de la Kursk.

Rusia a respins mereu orice implicare.

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2364
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7194
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0575
Gram de aur (XAU)Gram de aur673.5117

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb