Rusia avertizează asupra creşterii riscurilor de confruntare nucleară cu Statele Unite

D.T.
Internaţional / 25 aprilie 2023

Rusia avertizează asupra creşterii riscurilor de confruntare nucleară cu Statele Unite

Riscurile unei confruntări militare directe între cele două puteri nucleare, Rusia şi Statele Unite, sunt în creştere constantă, potrivit Agerpres.

Vladimir Yermakov, directorul Departamentului pentru neproliferarea nucleară din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova, a declarat că Washingtonul intensifică aceste riscuri prin comportamentul său faţă de Moscova.

De la începutul invaziei în Ucraina, Moscova a emis în mod regulat acuzaţii la adresa SUA şi a ceea ce ea numeşte "Occidentul colectiv" pentru creşterea riscurilor unui război nuclear, retorică menită să descurajeze aliaţii Kievului.

"Dacă Statele Unite continuă să urmeze cursul actual de confruntare cu Rusia, cu mizele crescând constant pe punctul de a aluneca într-un conflict armat direct, atunci soarta START (tratatul privind armele nucleare) poate fi o concluzie de la sine înţeleasă", a spus Yermakov.

SUA au comunicat Rusiei în martie că vor înceta schimbul de date despre forţele sale nucleare după refuzul Moscovei de a face acest lucru, ca răspuns la suspendarea participării Rusiei la tratatul New START.

"Cea mai acută ameninţare de astăzi este asociată cu pericolul escaladării nucleare ca urmare a unei confruntări militare directe între puterile nucleare", a spus Yermakov."Şi aceste riscuri, spre cel mai profund regret, cresc constant", adaugă acesta.

Moscova şi Beijingul vor evalua potenţiala implicare a Occidentului în extinderea globală a sistemului antirachetă al SUA, care "subminează în mod clar stabilitatea strategică", a adăugat el.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pericolul razboiului nuclear este REAL,

    fanii razboiului sunt rupti de realitate, situatie extrem de periculoasa  

    asta si vor yankeii....doar ei sint departe, peste ocean.

    1. Yankeii sunt departe la nivel psiho-geografic. Vitezele hipersonice ii apropie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0978
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4169
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8451
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.0863

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb