Rusia consideră ilegală folosirea rezervelor sale valutare pentru reconstrucţia Ucrainei

G.U.
Internaţional / 9 mai

Rusia consideră ilegală folosirea rezervelor sale valutare pentru reconstrucţia Ucrainei

Rusia a apreciat astăzi că folosirea rezervelor sale valutare, blocate în exterior, pentru a acoperi costurile reconstrucţiei Ucrainei ar fi ilegală şi ar eroda încrederea în Uniunea Europeană, după o opinie în acest sens exprimată de şeful diplomaţiei comunitare, Josep Borrell, transmite EFE, conform Agerpres.

Ar reprezenta "distrugerea fundamentelor în sine ale relaţiilor internaţionale, iar aceste decizii, dacă sunt luate, îi vor afecta chiar pe europeni, sistemul financiar şi ar eroda încrederea în Europa şi în Occident în general, pentru că aceasta reprezintă o anarhie totală sau, mai bine zis, legea junglei", a declarat viceministrul de externe rus Aleksandr Gruşko, citat de agenţia TASS.

Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă, Josep Borrell, a afirmat într-un interviu acordat ziarului Financial Times că Uniunea Europeană ar trebui să confişte rezervele valutare blocate ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina.

În interviul citat, Borrell a apreciat că ar fi logic ca UE să procedeze la fel cum au făcut Statele Unite cu activele băncii centrale a Afganistanului după ce talibanii au preluat puterea la Kabul.

Occidentul a îngheţat rezerve valutare şi aur ale Rusiei în valoare de peste 300 de miliarde de dolari ca urmare a invadării de către Moscova a Ucrainei, la 24 februarie.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Sa ne amintim de tezaurul furat de rusia plus ce au luat dupa razboi de la noi din tara.

    1. Corect!

      Inca asteptam cele furate de rusi, ne vrem Tezaurul inapoi!

      Si repejor , nu care cumva sa crape Rusia inainte!  

    Previziunea bancherului Vali se îndeplinește... Din nou. Rezervele Rusiei vor fi utilizate pentru reconstrucția țărilor terorizate de Rusia... Ucraina și celelalte.

    Este decizie și legală și legitimă și eminamente morală.  

    Bravo Vali, iar ai fost in pole position cu ce ai zis.  

    Karma Rusiei cu furtul Tezaurului României ( 19 miliarde USD echivalent) se stinge prin indisponibilizarea a doua treimi din rezerva Rusiei (650 mld USD) ... Karma lovește Rusia de 23 ori mai puternic decât Rusia a lovit Romania că o hoață împuțită ce este . 

    Toți banii Rusiei din exterior și aurul Rusiei să fie folosit pentru reconstrucție postbelică ale țărilor atacate mișelește de tâlharii rusi !  

    Furtul se plătește, Rusia !  

    Glorie României !

    Bravo ,mă, Vali ! 

    1. Pe bune dacă nu ești penibil exbancherule.

      Nu te înțeleg.

      Exbancherule nu ai deloc simțul penibilului.

      Buna Dan!

      Da, multumesc.  

      Intr-adevar , am zis ca rezervele rusesti in banci centrale din lumea civilizata vor fi utilizate pentru reconstructia Ucrainei atacate de Rusia si asa va fi.  

      Este excelent ca Borell a prins ideea din zbor - recomand tuturor statelor din toata lumea sa actioneze la fel.  

      Banii rusesti din rezervele lor valutare vor fi foarte de folos in reconstructia tarilor afectate de razboiul initiat de rusi. Cand te distrezi demoland vecinii, urmeaza sa platesti!  

      Kakaia problema , rusofil simpatic?

      Te mananca amar la inima ca inca o data, din nou si iar sunt pe val si pe felie cu ce zic despre viitor? Si o nimeresc big time, cat sa crape fierea in dusmani ? 

      Am zis ca tarile care au rezerve rusesti le vor confisca si le vor aloca Ucrainei (si altor tari care au avut de suferit de pe urma razboaielor initiate de Rusia) !  

      Si asa incepe sa fie - asa cum e si normal!  

    Banii confiscati de la rusi sa se foloseasca si pentru refugiati fiindca din cauza rusilor au plecat oamenii in pribegie.La scoala de corectie cu rusii,acolo le e locul!

    1. da, corect!

      parte din bani sa fie trimisi si tarilor care au acceptat refugiati ucrainieni!

      o idee excelenta!  

      Gata, se face. Dau acum telefon sa faca Bruxell ul factura.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1379
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5513
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8751

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro