Rusia îi sancţionează pe liderii UE şi pe majoritatea eurodeputaţilor

Rusia îi sancţionează pe liderii UE şi pe majoritatea eurodeputaţilor

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 31 martie 2022

Rusa anunţă joi că interzice intrarea pe teritoriul rus a liderilor europeni şi a majorităţii eurodeputaţilor, ca măsură de retorsiune faţă de măsuri punitive care i-au fost impuse din cauza intervenţiei militare în Ucraina, informează news.ro.

"Restricţiile se aplică celor mai înalţi conducători ai Uniunii Europene (UE), inclusiv unui anumit număr de comisari europeni şi şefi de organe militare europene, dar şi vastei majorităţi a deputaţilor Parlamentului European (PE), care promovează politici antiruse", anunţă într-un comunicat Ministerul rus de Externe.

Această măsură se aplică, de asemenea, unor lideri politici din statele membre UE şi unor personalităţi publice şi jurnalişti care "au susţinut sancţiunile ilegale impuse Rusiei, au îndemnat la rusofobie sau au încălcat drepturile şi libertăţile populaţiilor rusofone", adaugă ministerul rus.

Diplomaţia rusă nu publică lista persoanelor vizate, însă anunţă că a informat reprezentanţa europeană la Moscova cu privire la această măsură.

"Reafirmăm că orice acţiune ostilă a UE şi a statelor membre va continua în mod inevitabil să dea naştere une risposte ferme", subliniază Moscova.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Statele teroriste au crezut că Rossia este "un sat fără câini "

    Pot, în continuare, să tureze tiparnitele dar, este necesar să înlocuiască polimerul pentru că nu e bun de șters la c.r! 

    Pai inafara de satana cine ar mai dori sa mearga in rusia bolsevica.Poate careva care ar vrea sa vada citeva animale preistorice bolsevice.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb