Rusia refuză să stabilească termene-limită pentru campania sa militară din Ucraina

M.C.
Internaţional / 21 decembrie 2022

Rusia refuză să stabilească termene-limită pentru campania sa militară din Ucraina

Preşedinta Senatului rus, Valentina Matviienko, a refuzat astăzi să stabilească termene-limită pentru "operaţiunea militară specială" rusă în Ucraina, aflată în cea de-a 301 zi, transmite EFE, potrivit Agerpres.

"Scopurile şi obiectivele operaţiunii militare speciale au fost stabilite. (Operaţiunea) se va încheia atunci când (scopurile şi obiectivele) vor fi îndeplinite", a susţinut Matviienko, într-o conferinţă de presă transmisă în direct la televizor.

Potrivit acesteia, "este incorect să vorbim de date concrete, pentru că, iniţial, atunci când s-a luat decizia de a începe o operaţiune militară specială, aceasta nu se conforma niciunei date şi niciunui termen".

Şefa Senatului rus a dat asigurări că aşa-numita "operaţiune militară specială" a Moscovei în Ucraina "a fost unica formă posibilă de a proteja securitatea" Rusiei.

La 24 februarie Rusia a declanşat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. de parca a amenintat cineva a doua putere nucleara a planetei. minciuni pentru cine crede. ba denazifica , ba salveaza rusii din donbas, ba ii ataca nato iminent ba desatasnizeaza vestul ba... cine-si tot schimba vorba stii ca minte de ususca apele.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb