Rusia se aşteaptă să rateze două ediţii ale Jocurilor Olimpice

Ziarul BURSA #Sport /

Rusia se aşteaptă să rateze două ediţii ale Jocurilor Olimpice

Scandalul falsificării probelor la testele antidoping continuă să îi afecteze pe sportivii din Rusia şi să blocheze accesul acestei ţări la multe competiţii internaţionale. Rusia trebuie să se aştepte să fie exclusă de la Jocurile Olimpice din 2020 şi 2022 din cauza falsificării datelor transmise Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), a afirmat Iuri Ganus, directorul Agenţiei ruse antidoping (RUSADA). Săptămâna trecută, conducătorul RUSADA a acuzat faptul că datele electronice provenind de la fostul laborator rus şi predate Agenţiei Mondiale Antidoping au fost "manipulate" şi a asigurat că ţara sa a fost victima unui "complot".

"Echipa olimpică a Federaţiei Ruse va fi privată de o participare deplină şi completă la JO de la Tokyo şi cred că va fi, de asemenea, cazul şi în China (la JO de iarnă din 2022), sportivii nu vor participa sub drapelul lor şi pe deplin la Tokyo. ", a afirmat Ganus. Rusia a fost deja exclusă din mai multe competiţii internaţionale în ultimii ani, din cauza scandalului legat de dopajul instituţionalizat. Prin urmare, în cel mai bun caz, este posibilă o participare limitată a unora dintre atleţii ruşi, "în baza unei invitaţii", aşa cum fost cazul la JO de iarnă din 2018, de la PyeongChang (Coreea de Sud), crede Ganus, în opinia căruia steagul Rusiei nu va fi fluturat nici la JO 2020 de la Tokyo şi nici doi ani mai târziu, la Olimpiada albă de la Beijing. Alte sancţiuni aşteptate: restricţii în organizarea de competiţii internaţionale în Rusia, excluderea cetăţenilor ruşi din federaţiile internaţionale şi amenzi.

Luna trecută, AMA/WADA a convocat Rusia pentru a explica "neconcordanţele" constatate în datele electronice ale controalelor fostului laborator de la Moscova, care sugerau o manipulare, în special prin ştergerea controalelor pozitive. "Au fost mii de modificări, este foarte grav. Am fost trădaţi, este un fel de conspiraţie", a declarat la momentul respectiv Ganus pentru agenţia Interfax. Transmiterea acestor date de către Rusia, la începutul anului 2018, a permis iniţial o ieşire parţială din criza provocată de imensul scandal legat de existenţa unui sistem instituţionalizat de dopaj care a afectat Rusia între 2011 şi 2015. Dacă ministrul rus al Sportului, Pavel Kolobkov, a trimis răspunsurile sale către AMA/ WADA pe 8 octombrie, pentru Iuri Ganus amploarea manipulărilor face ca aceste explicaţii să fie probabil insuficiente. El recunoaşte, pe de altă parte, că guvernul rus nu i-a transmis raportul respectiv. Agenţia Mondială Antidoping poate interzice unei ţări să participe la Jocurile Olimpice, dar aceste sancţiuni vor fi, în final, examinate şi confirmate sau nu de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS