Rusia şi Sebia, acord în domeniul cooperării nucleare

E.A.
Internaţional / 18 ianuarie 2019

Rusia şi Sebia, acord în domeniul cooperării nucleare

Rusia şi Serbia au semnat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare civile, a anunţat ieri, într-un comunicat, constructorul rus de reactoare nucleare Rosatom, relatează Reuters.

Acest acord interguvernamental vizează construirea şi modernizarea unor reactoare nucleare în domeniul cercetării şi dezvoltării medicinei nucleare, potrivit aceleiaşi surse.

Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat ieri o vizită în Serbia.

Acest nou acord, încheiat foarte rapid, după ce Rusia şi Serbia au semnat anul trecut, la Soci, alt acord în domeniu, ar putea semnala trecerea la etape mai concrete, scrie Reuters.

Rosatom a încheiat acorduri de cooperare în domeniul nuclear cu zeci de ţări în curs de dezvoltare.

Aceste acorduri nu sunt contracte de vânzare de reactoare nucleare de fabricaţie rusă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb