Rusia va testa cosmonauţii care se întorc de pe Staţia Spaţială Internaţională

J.P.
Internaţional / 25 decembrie 2021

Rusia va testa cosmonauţii care se întorc de pe Staţia Spaţială Internaţională

Rusia se pregăteşte să desfăşoare teste asupra cosmonauţilor, imediat după ce aceştia se întorc din misiuni pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), în cadrul unui program de cercetare cu obiectivul de a pregăti viitoare misiuni selenare şi planetare, transmite sâmbătă DPA, conform Agerpres.

Astfel, echipajele care se întorc de pe avanpostul orbital vor rămâne în locul aterizării pentru cel mult două zile, în scopul de a susţine aceste teste, conform directorului adjunct al Institutului pentru probleme biomedicale, citat de agenţia Interfax. Cosmonauţii vor rămâne într-un mediu special amenajat "ca şi când s-ar afla pe o altă planetă", conform acestuia.

De obicei, imediat după aterizările în locaţii izolate din Kazahstan, membrii echipajelor sunt întâmpinaţi de medici şi de alţi specialişti care verifică starea fizică a acestora şi modul în care organismul lor a făcut faţă perioadei de timp petrecută în imponderabilitate pe staţia spaţială.

Rusia doreşte să trimită cosmonauţi pe Lună, dar nu a anunţat un orizont temporar concret pentru o astfel de misiune. De asemenea, Rusia doreşte să construiască o staţie spaţială pe orbita Lunii până în anul 2040.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2435
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5984
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1331
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb