SABIN SĂRMAŞ, PREŞEDINTELE ADR: "România poate să devină economia digitală cu cea mai rapidă creştere din UE"

S.B.
Miscellanea / 22 octombrie 2020

"România poate să devină economia digitală cu cea mai rapidă creştere din UE"

România are potenţialul de a deveni economia digitală cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană, datorită unui ecosistem puternic IT existent aici, a declarat, azi, Sabin Sărmaş, preşedintele Autorităţii pentru Digitalizarea României, informează Agerpres.

"Avem potenţial să devenim economia digitală cu cea mai rapidă creştere din Uniunea Europeană, pentru că avem un puternic ecosistem IT aici, în România, şi avem expertiza de care e nevoie pentru a avea o tranformare digitală. Trebuie să creştem abilităţile digitale şi să stimulăm start-up-urile, precum şi parteneriatul între stat şi mediul privat. Avem experienţa Estoniei unde există toleranţă zero pentru persoanele din sectorul public care au aptitudini digitale şi acesta reprezintă şi obiectivul nostru. Pentru asta, însă, este nevoie să investim în oameni, în programe de pregătire. Pe de altă parte, în timp ce investim în pregătirea la nivelul noţiunilor de bază în angajaţii din sectorul public, trebuie să avem grijă şi de oamenii din IT&C", a afirmat Sărmaş.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Toți șefii din România anunță că țara noastră are șansă să devină nu stiu ce...Penibil!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb