Salvatorii SMURD, înmormântaţi cu onoruri militare

G.F.
Miscellanea / 05 iunie 2016

Salvatorii SMURD, înmormântaţi cu onoruri militare

Trei din cei patru membri ai echipajului SMURD care şi-au pierdut viaţa în timpul unei acţiuni de salvare au fost înmormântaţi, duminică, cu onoruri militare, în aplauzele ieşenilor prezenţi.

Sicriele a doi dintre salvatorii SMURD Iaşi, asistentul medical Gabriel Sandu şi pilotul Doru Gavril, au fost întâmpinate în Cimitirul 'Petru şi Pavel' cu zeci de coroane de flori, care au fost depuse pe marginile aleilor, până la mormintele acestora, relatează Agerpres.

Cei doi au fost înmormântaţi cu onoruri militare, în prezenta a câteva sute de rude, prieteni, colegi şi a oficialităţilor din România şi Republica Moldova.

În timpul funeraliilor, un elicopter aparţinând Unităţii Speciale de Aviaţie Iaşi, al cărui comandant a fost Doru Gavril, a survolat zona şi a aruncat flori deasupra sicrielor salvatorilor. La rândul lor, jandarmii au tras mai multe salve de foc. Alte două aeroplane aparţinând Aviaţiei Civile au survolat la rândul lor zona, în semn de omagiu şi apreciere faţă de salvatorii de la SMURD.

Un ceremonial similar va fi oficiat la cimitirul Buna Vestire, unde urmează să fie înmormântată Mihaela Dumea, care era medic SMURD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.

Curs valutar BNR

25 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8744
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0105
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5228
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4892
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.0052

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro