Sanofi vinde Seprafilm pe 350 de milioane de dolari

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 decembrie 2019

Sanofi vinde Seprafilm pe 350 de milioane de dolari

Compania americană de aprovizionare medicală Baxter International Inc. a decis să cumpere divizia locală Seprafilm aparţinând grupului francez Sanofi SA, informează Reuters, precizând că afacerea are un preţ de 350 de milioane de dolari, în numerar.

Seprafilm are în portofoliu produse chirurgicale de specialitate, iar tranzacţia de preluare a acestei companii ar trebui să se încheie până la sfârşitul primului trimestru al anului 2020, conform anunţului făcut de Baxter.

Sanofi derulează un plan amplu de revizuire a strategiei sale sub conducerea noului director executiv Paul Hudson. Acesta va oferi în curând câteva indicii iniţiale asupra activităţilor pe care vrea să se concentreze în viitor.

"Ca parte a transformării noastre strategice în curs de desfăşurare, ne reorientăm portofoliul de produse consacrat astfel încât să ne concentrăm pe platformele cheie de creştere", a declarat un purtător de cuvânt al Sanofi.

Compania franceză a preluat Seprafilm în 2011, ca parte a achiziţiei Genzyme.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb